Post în fugă

-
Vă zic de la bun început că scriu "în deplasare". Acasă nu mai am net, de pe telefon n-o să am în veci răbdarea necesară ca să postez o bloguială de Doamne-ajută, aşadar, scriu câteva rânduri ca să vă promit că revin. Atunci când o să le revină bunul simţ şi celor de la eRDeeS, Internet providerii mei.
A fost o duminică superbă, în care-am vizitat locuri noi, am revăzut peisaje dragi, şi am făcut, din nou, o căruţă de poze frumoase, de toamnă.

Aşadar, scuzaţi rândurile fără diacritice- promit să rezolv problema imediat ce netul îmi va permite- şiii, ce să vă mai zic, să aveţi o duminică însorită în continuare, pe care s-o petreceţi numai alături de oameni frumoşi.

Update: Promisiunea-i promisiune. Am îndreptat problema diacriticelor, acum ne (re)apucăm de blogăreală.

Comentarii

Marius Ola a spus…
Se pune dacă stau doar eu cu mine. Nu sunt eu din cale afară de frumos, dar am şi eu părţile mele bune... O duminică însorită îţi doresc şi eu:)
4 octombrie 2009 la 17:16
flavius a spus…
servus...
ahhh RDS-ul... :) Cred că ar trebui să le bloguim o petiţie ;)
toate cele bune!
4 octombrie 2009 la 23:55
viatafaraCET a spus…
Salut,
avem nevoie de ajutor, trimite-ne email la viatafaracet@gmail.com si iti spunem despre ce e vorba! ;)
Mai multe pe http://viatafaracet.wordpress.com
5 octombrie 2009 la 22:29
Oana a spus…
@ Marius: Priveşte lumea dintr-o perspectivă pozitivă- s-ar putea să te surprindă numărul oamenilor buni şi frumoşi din juru-ţi:)
@ Flavius: Nici acum nu funcţionează:|.Dacă mă înfurie, mâine dimineaţă mă înfiinţez la OJPC. Cineva, cumva, trebuie să le vină de hac.
5 octombrie 2009 la 22:37
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Itinerariul unei duminici de octombrie

-
Imagine
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi
Citeşte mai departe...

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

-
Imagine
Azi, piticotul de Boc a făcut video-conferinţă cu prefecţii din toate judeţele , şi, umflându-se în pene, i-a ameninţat că, de se vor lăsa luaţi pe nepregătite de avalanşele de ninsoare din următoarele zile, iar drumurile vor deveni impracticabile, tot el le va zgâlţâi scaunele până ce se vor trezi pe jos. Nimic rău în luarea asta de atitudine, pentru că şi mie îmi vine să dau cu toate autorităţile de podea când le aud veşnica placă "ne-a luat pe nepregătite", preferând să dea vina pe "şoferii nedotaţi cu lanţuri antiderapante" (de parcă vreo maşină ar putea să parcurgă distanţe de zeci de kilometri cu lanţuri antiderapante!) Dar tare-aş vrea să îl şi văd pe Boc-cel-Viteaz smulgându-le judeţele din palme coleguţilor lui de partid, căci, deh, ştiţi şi voi vorba ceea: Corb la corb nu-şi scoate ochii. În cadrul întâlnirii, de-a dreapta lui Emiluţ (că tare bine îi mai şade cu diminutive!), şedea împăunat domnul Berceanu. N-am apucat niciodată să scriu despre el aici
Citeşte mai departe...

Nespuse

-
Imagine
  Se opriră pe o plajă aproape pustie, pe care o vedeau prima dată. S-au așezat să privească cum se întrepătrund înserarea și marea, înghițind ziua, ca s-o înlocuiască cu întuneric și vânt răcoros. Corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate. Din afară, ar fi putut părea o clipă minunată. Și, oarecum, așa și era. Dar câteodată intervine frica asta, care apare ca de nicăieri și mușcă înfometată. Își simțea inima bătând în afara limitelor corpului ei și asta o speria teribil. - Nu-mi mai aparțin, se gândea aproape cu groază. Sunt toată iubire pentru omul ăsta. N-o fi nesăbuință? Nebunie? Se simțea atât de vulnerabilă c-aproape ar fi putut plânge. Sentimentul ăsta îi apăsa sufocant pe piept. Ar fi vrut să-l poată scoate de acolo și să i-l arate. Dar cum să-i zică asta? Te iubesc dar mi-e și mi-e frică să te iubesc atât. Cum ar fi putut să-i explice? Ce să-i explice? Mai târziu, pe drum, în mașină, și-a găsit curaj doar cât să-l întrebe alint
Citeşte mai departe...