Simplu, Oana

 ... de la vremea urâtă de afară, iată ce-am găsit frumos: Struguraşi. Ştiu, au altă denumire (oficială), dar de când eram mică aşa le-am pus numele.      Narcisă bătută . Nu, nu am molestat-o în niciun fel. Se numeşte aşa pentru că are mult mai multe petale:).   Uitaţi-vă bine. Până la toamnă, florile astea nespus de frumoase se vor transforma în... mere! Cine-a spus că doar noi, oamenii, suntem dornici să ieşim în natură? PS. Dacă am reuşit să vă fac să uitaţi de mohoreala de afară pentru 2 minute, înseamnă că scopul meu a fost atins. Zi uşoară, dragilor! :)

Oricât de mult mi-ar plăcea să mă umflu în pene cu vremea asta frumoasă, umblă zvonul prin târg că mâine începe iar să-şi facă de cap, cu ploi, frig, şi alte minunăţii. Sper să n-ajungem să vedem Tâmpa ninsă, ca mai alaltăieri.   Iesiţi din case, staţi la soare (mai aveţi vreo oră până apune), lăsaţi-l să vă pişte pielea obrajilor, inspiraţi aerul cald, şi permiteţi-i vântului subţire, de primăvară, să-şi facă loc printre straturile hainelor.     Nu de alta, dar viaţa ne învaţă să profităm la maxim de tot ce ni se întâmplă bun, căci nu ştim când binele se termină. Primăvara e bună!

Astăzi, după o săptămână întreagă de vino-ncoace-du-te-ncolo , mă resimt. Cu dureri de oase, muşchi, mădulare, şi tot ce poate durea într-un corp. Punem la socoteală şi vremea absolut dezastruoasă pentru luna septembrie, rezultând o zi perfectă pentru stat 20 de ore numai în pat. În cele 4 ore de nestat afundată între perne şi pături, am fost să-mi recuperez maman -ul, am mâncat, m-am răsfăţat cu ciocolată şi m-am amuzat pe seama gloriosului conducător al ţării . PS. Fotografia de mai sus este dovada vremii- lumea la 13°, ieri dimineaţă.

Pentru că odată şi-odată tot va veni răcoarea toamnei, m-am gândit că ar fi bine să-i mai ofer lui Monsieur Bubu încă vreo două-trei săptămâni de sejur în libertatea patriei sale mume. Ain't I generous? Da, ştiu, frumoase culori. Şi nu doar atât- ochiul-boului sunt şi dovada vremii înaintate, căci ele obişnuiesc să înflorească mult mai târziu. Dar nu-i chiar aşa de rău- încă mai am în grădină dalii, trandafiri şi gladiole în plin proces de înflorire. Pentru a nu ştiu câta oară pe anul ăsta. Mulţumesc că-mi umpleţi camera cu vaze:) Consătenii mei sunt nişte scumpi. Tocmai ce mi-au postat din nou, în faţa casei, alte căpiţe de fân. De parc-ar ştii ce mult le iubesc:D. Să vă fac cunoştinţă cu... noul Tomi. Minimotanul care se "adapă" direct din găleţoiul ăla de 30 de ori mai mare decât el:)) Ştiţi ce mi-a zis? Că n-ar da iarba pentru niciun covor, oricât de pufos, la îndemână pentru scărpinat, şi bun de jupuit cu dinţii ar fi. Plus că e şi comestibilă:) Nu ştiu dacă v-am...

După multe alergături de colo-colo, prin oraş, la cumpărături, şi cu alte treburi, spre seară am avut întâlnire cu Pesica- recent întoarsă de la malul mării, cu obrajii brăzdaţi de dungi roşii precum Soarele în apus; şi cu Bia- la fel de recent întoarsă de la mare, dar fără să fi furat la f el de multe raze precum Tania. Toate bune şi frumoase, subiecte de vorbă aveam, căci fiecare dintre noi mai avusese câte-o escapadă, două... Şi noi, ca tot omul, căutăm o terasă, mai făr' de specimenele tipice care le aglomerează, şi astfel, alegem terasa de lângă cea a Restaurantului Chinezesc, din Piaţa Sfatului. Conţine un nume de splendidă capitală europeană în denumire, da' nu vreau eu să-i fac reclamă. Odată a şezate la o măsuţă, am început să mă uit pe jos. Pe jos unde nu era nicio platformă din duşumea de lemn, pe care să stea scaunele şi măsuţele, ci simplu, pavajul Pieţei Sfatului. Şi, cum mă uitam eu cu ochiu-mi sfredelitor de bine-văzător, observ cum, pe lângă cei enşpe mii ...

A m promis să vă arăt pe unde m-am perindat în weekend-ul ce tocmai a trecut, prin ce locuri mi-am clătit ochii, şi ce aer am respirat. Sămbătă dimineaţă. După un drum de circa 2 ore şi jumătate, prima "escală" are loc la Aeroportul Băneasa, de unde a decolat il picolo italiano vero , Luca. Da' nu-i bai, că sâmbătă revine:D. Dacă pe DN1, traficul pe sensul către Capitală a fost unul de vis (mai puţin pe Centura Ploieştiului, unde domnul Căşuneanu şi-a întins cu graţie utilajele şi excavează, asfaltează şi duduie de zor), în zona Aerogării, se citea pur şi simplu că ai ajuns în Bucureşti. Lucrările la Pasajul Băneasa încurcă, împotmolesc şi înnoadă marinăreşte toată circulaţia. În aero-ce-fi-aia , numai aeroport nu, era plin cu căpşunari/cireşari/zidari/coloraţi etc. Am văzut pitzipoance horror , care intenţionau să călătorească cu avionul pe tocuri de 14 cm, cocalari cu lanţuri de Grivei agăţate de gâturile rotunjite de cefe slăninoase, ce să mai incolo şi-ncoace, un pe...

Floare de mac, după ploaie. Oana, în vacanţă :D. Papucei, gumi-gumi , sau cele mai geniale încălţări. Vă zic eu, ca demnă proprietară a unei alte perechi. Proprietarul gumi-gumi -lor galbeni. Luca. Partenerul meu de fotbal şi de golf. Da, azi am fost atleta grupului.

Într-o oarecare măsură, am reuşit să fac ceea ce mi-am propus la începutul săptămânii, adică să mă liniştesc un pic. Şi, m-am liniştit într-atât, incât nu mai sunt eu. Dorm până la 9 (!?), ies din pijamale pe la 11, iar cafeaua nu mai are niciun efect de trezire a simţurilor. Ba mai mult, m-am plimbat, am luat aer curat, am avut cele mai simpatice companii, şi am râs mult. Parcă uitasem şi cum e să râd. Plus că mi s-au întâmplat şi unele lucruri bune. Era grav. Sper să nu mai revin la starea aia, chiar dacă acum sunt un pic mai aeriană. Mă adun eu cumva- începe sesiunea peste 3 săptămâni, deci trebuie. Ca în fiecare weekend, de câteva săptămâni încoace, vremea s-a stricat. No sun means no suntan (I'm afraid it's already becoming an obsession!) . De câteva luni tot văd sau citesc reportaje despre Rezervaţia de Zimbri de la Vama Buzăului. Plus că acum e şi un zimbruţ mic pe-acolo. Cred că mă voi ocupa cu un drum până acolo. Asta dacă nu adorm în următoarea oră. Nu mai...

Încă de mică n-am fost o persoană prea prietenoasă. Şi pe an ce-a trecut, şi până acum, treaba asta s-a tot agravat. Să nu zicem ca sunt antisocială, căci nu sunt, să zicem doar că sunt selectivă. Nu mă ataşez de oricine, oricând şi oricum. Şi sunt puţine persoanele, ce nu sunt mama şi tata, care mi-au intrat în suflet, aş putea să le număr pe degete chiar. Nu ţin o teorie a laturii mele sociale, ci am facut introducţiunea asta pentru că de câteva luni mi-am amintit de cel mai bun prieten al meu din copilărie. Nu zic că acum n-aş mai fi copil- la asta chiar n-am să renunţ niciodată; şi nici că l-am uitat cu adevărat vreodată, ci l-am ascuns doar într-un sertăraş de suflet. Acum m-am apucat sa răsfoiesc un album de poze. Poze vechi, de pe vremea când eram ca fraţii, şi nimic şi nimeni nu ne-ar fi putut despărţi. Nu mai ţin minte exact anul, ora, minutul, sau circumstanţele, în care viaţa ne-a adus pe acelaşi drum. De fapt, ne-a adus familiile pe acelaşi drum. Eram prieteni cu to...

Am memoria din ce în ce mai scurtă, dovadă fiind faptul că am promis că pun poza cu noi aici şi mi-am adus aminte de-abia acum, în miez de noapte. But, better later than never!

Extenuată după 2 examene de coşmar, de care am trecut neaşteptat de bine, în raport cu starea mintală pe care o aveam la momentul susţinerii lor, ajung aseară pe la 21.30 acasă, îmi arunc geanta într-o parte de pat, hainele pe-un scaun (că tot mă laud tot timpul cum că sunt ordonată), şi pentru relaxare, iau o cană de ceai de mentă şi încep turul blogurilor, căci eram restantă. Nu ştiu dacă v-am mai zis că n-am timp nici să mor zilele astea. Dar, acum, până luni sunt cât de cât mai liniştită. RĂUL mare a trecut:D Şi, după cum spuneam, în cadrul turului (de onoare) al blogurilor, ajung pe pagina amicului Notopic ... Care bineînţeles avea "coaptă" o leapşă pentru mine. Ce-o fi zis, măi, Oana asta nu prea mai scrie, ia să-i dau o motivaţie! Daaar, leapşa e destul de interesantă, pentru că n-are întrebări, ci poze, adică ceea ce-mi place mie mai mult. Se cere să deschizi folderul 4, şi poza 4. Să vedeeeem... Aaah, nici nu cred că putea să pice mai bine. Culmea, 4 e număru...

Nu ştiu ce zi aţi avut voi, dar la mine a fost cireaşa de pe tort. De pe un tort stricat demult, bleah. Anyway, am scăpat de romanul ăla care m-a făcut să tremur de dimineaţă mai repede decât m-aş fi aşteptat. De ieri seară mi-am tot repetat în gând că TREBUIE sa mă adun. Pentru că am devenit un pic poate prea boemă pentru ceea ce sunt eu de fapt. Mă pierd în visări şi cai verzi pe pereţi mai mult decât o făceam odinioară. Iar acum, din motive întemeiate, de câteva zile s-a agravat visarea. N-am mai avut demult fluturi în stomac, si mă tem că mi-i închipui doar. Dar nu, ştiu că sunt acolo. Şi era o stare de care îmi era dor, chiar dacă, uneori, îmi afectează concentrarea. Nu ştiu dacă aţi observat, dar am avut dreptate acum vreo două săptămâni, când am spus că suntem mai aproape de primăvară cu un strop de zăpadă topită. A fost o vreme superbă azi, sau poate doar mie mi-a părut aşa. După ce treci o probă de foc, e normal ca lumea să-ţi pară însorită şi zâmbăreaţă, chiar de nu e. Pr...

Sus pe deal e-un cimitir... Valea din spatele casei... Oana la -15°C... Un motan printre galinacee... Căpriţe pe deal... P.S. Faceţi tot posibilul ca diseară să aveţi 5 minute libere pentru a vă îndrepta privirea către Lună. Cei de la NASA spun că va fi cu 14% mai mare decât o lună plină obişnuită, dar şi cu 40% mai strălucitoare.

Desi e 1 noiembrie, si vremea ar trebui sa fie din ce in ce mai neprietenoasa, mi-am petrecut ziua in tricou cu maneca scurta si pantaloni trei sferturi- asa cum nici nu mai visam... Poza vorbeste despre activitatile mele de azi- lancezit la soare, plimbare, bineinteles dupa cateva ore de munca in folosul familiei...

Mi se confirmase inca de saptamana trecuta, de la intalnirea de clasa, ca nimic nu mai e cum a fost... Iar acum a venit vremea sa ne luam, care incotro, zborul din acel TOT pe care il incropisem... Alex e doar primul, dintr-o lista destul de numeroasa, care pleaca... In fond si la urma urmei, ne vine fiecaruia dintre noi randul sa plecam in expeditia de cucerire a visului nostru de viitor... Pentru ca poza asta nu va inceta niciodata sa-mi trezeasca cele mai frumoase amintiri...

Dupa nenumarate discutii si contradictii am ajuns la momentul adevarului : pozele de grup... Au fost doar vreo 5 poze de grup (cu adevarat), unii avand preocupari mult mai interesante decat sa faca poze... Nu-i nicio pierdere, ne mai intalnim (din parti) noi, toti... Inainte de somnul de la pranz, am avut iar o meditatie...Nu stiu cum se face, dar inainte de somn sunt inspirata...Nu stiu, nu imi dau seama cand au trecut toti anii astia... Parca ieri am dat examenul de bilingv, si parca azi m-am dus, un pic cam speriata, in prima mea zi de liceu, de unde am plecat total nemultumita, pentru ca nimeni de acolo nu-mi placuse... Doina mi s-a parut o tirana comunista, cred ca "gratie" coafurii total neprietenoase pe care a afisat-o... Impresii... Dar acum, dupa 4 ani care au gonit in mare viteza, privit per ansamblu, liceul a fost, este si va ramane, sper si cred, pentru multi dintre noi cea mai frumoasa perioada a vietii noastre de pana acum... Ce va fi de acum incolo depinde doar...