Simplu, Oana

  Citind acest articol , constat că nu ne-am lepădat nici măcar acum, după doi ani buni de criză, de obiceiul de ne agăţa de te-miri-ce/cine, atunci când vine vorba de a ne rezolva problemele.      Profesorul meu de filosofie din liceu ne-a spus, la un moment dat, un lucru pe cât de simplu, pe-atât de veridic: în preajma unui test, e mai bine să înveţi decât să spui rugăciuni.   Raportându-mă la spusele dumnealui, găsesc că ieşirea din (orice fel de) criză poate fi posibilă doar prin (multă) muncă şi dăruire, prin iniţiativă şi colaborare. E drept, partea spirituală poate avea un oarecare rol în cadrul reuşitei, dar nu esenţial.   Părerea mea, de om adânc cufundat în aşa-zisa criză...

Citisem despre acest eveniment, la începutul săptămânii trecute, aici . Am promis că ajung, mai ales că îmi place să vizitez tot soiul de biserici aparţinând altor confesiuni, dar pe parcursul zilelor, am uitat. Ieri, în timp ce învăţam, am avut brusca revelaţie că penultima slujbă din Săptămâna de Rugăciuni are loc la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Dat fiind că biserica e la 5 minute distanţă de casă, şi că n-aveam nimic important de făcut, am decis s-o invit şi pe maman . Zis şi făcut. Am ajuns lângă biserică exact în momentul în care clopotele începuseră să bată. Ceea ce am admirat întotdeauna la preotul paroh de aici (cunoştinţă veche de-ale mamei) au fost organizarea în cele mai mici detalii (de Înviere, par example ), şi punctualitatea. Nici aseară nu s-a lăsat mai prejos. Slujba a început la ora 18.00, fără nicio secundă în plus sau minus, şi a fost săvârşită de un sobor de preoţi, parohi la diverse alte biserici ortodoxe de prin Braşov. Asistenţa a fost comp...