Despre cei şapte ani de acasă

Cum de-ajungem să ne naştem, asta-i clar, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Cum creştem- şi-asta e relativ simplu- cu mâncare bună, stil de viaţă sănătos, şi părinţi care să aibă grijă de noi. Cum trecem prin etapele vieţii, cum suntem educaţi, şi cum ne autoeducăm- asta-i greu. Sau complicat. Pentru că a educa un copil nu înseamnă doar a-l duce dimineaţă de dimineaţă la grădiniţă, şi, mai târziu, la şcoală. Trebuie, în primul rând, să îl modelezi în aşa fel încât să înceapă să înţeleagă dichisurile lumii, mecanismele ei, binele, răul, şi, cel mai important, oamenii ce o alcătuiesc.

În cazul meu (şi de data asta sunt cel mai la îndemână subiect), până la aproximativa vârstă de 5 ani, bunicii au fost cel mai aproape de mine, de dimineaţa şi până seara. Asta nu pentru că am avut nişte părinţi iresponsabili, ci pentru că viaţa de prinţesă presupune şi eforturi şi muncă. Nu zic că a a fost rău. Ba chiar deloc. Poate că unii vor spune că bunicii sunt demodaţi, însă eu zic că tocmai conservatorismul ăsta al lor e cel ce educă mai bine un copil.
Bunica mea m-a învăţat să fiu exagerată în unele privinţe, ceea ce îi scoate din sărite pe cei din jurul meu uneori. Mi-a indus mirositul mâncărurilor şi a băuturilor înainte de a pune gura pe ele, verificatul farfuriilor, tacâmurilor, paharelor, în care-mi sunt servite cele dintâi. Folositul şerveţelelor în exces- asta, recunosc, uneori mă enervează chiar şi pe mine. De schimbatul hainelor de vreo enşpe ori înainte de a ieşi pe uşă v-am povestit deja.
Bunicul meu m-a învăţat să mă trezesc vioaie dimineaţa (nu degeaba a lucrat în Armată!), să îmi fac pantofii cu cremă, a încercat să mă înveţe să mănânc 3 feluri de mâncare la masa de prânz. Spun "a încercat" pentru că nici măcar acum nu reuşesc să mă înţeleg cu ciorba. Mai presus de toate mărunţişurile (importante, de altfel!), amândoi m-au învăţat ce înseamnă respectul, buna-cuviinţă, şi ceea ce apreciez cel mai mult- cuvintele "mulţumesc", "te rog", şi "poftim".

Aici voiam să ajung. Nu e metodă mai simplă de a desluşi ce îi poate capul unui om. E de-ajuns să îl asculţi preţ de zece minute. Să îi studiezi reacţiile în diverse ipostaze.
Din păcate, nu de puţine ori, am dat de persoane care în momentul în care nu înţelegeau ceva, scoteau nişte sunete, în loc de "poftim?". Sunete gen "hhhăăă?", "ăăă", sau "ceee?"- cu nişte intonaţii de-ai fi zis că sunt scăpaţi de la Grădina Zoo. Ăsta e unul din obiceiurile care, pe mine, una, mă irită, oricât de dragă mi-ar fi persoana, sau oricât de binedispusă aş fi.
După cum ziceam, încă de mică, am învăţat că a cere ceva, de la o felie de chec, şi până la un serviciu, înseamnă a ruga. Cheia pentru a primi e a ruga. Un " te rog" spus în momentele cheie face mai mult decât o sută de cuvinte. Nu e vorba de a peria pe cineva, sau a i te pune la picioare, ba din contră, o mostră minimă de respect faţă de efortul, mai mic, sau mai mare, pe care persoana în cauză urmează să îl facă pentru tine.
"Mulţumesc!". Nu cred că există persoană care să poată spune că a auzit spunându-i-se "mulţumesc!" de prea multe ori. Pentru că majoritatea oamenilor pentru care facem ceva, oricât de mic, cărora le dăruim, sau pe care îi ajutăm, uită să mai şi mulţumească, de îndată ce se văd cu sacii în căruţă.

Acestea sunt doar trei exemplificări ale bunului-simţ elementar- cel ce n-ar trebui să lipsească din comportamentul niciunei persoane ce se consideră educată. Partea proastă e că văd din ce în ce mai mulţi oameni cu pretenţii, care se poartă întocmai pe dos de cum ar trebui. Care cred că lumea se va da de două ori peste cap, doar pentru că aşa vor ei, şi pentru că li se pare că totul li se cuvine.
Plecând de la premisa că cineva, cândva, pe când eraţi copii, v-a învăţat toate cele enumerate mai sus, şi că vouă fie v-au intrat pe o ureche şi v-au ieşit pe cealaltă, fie vă e pur şi simplu lene să le puneţi în aplicare, pentru că vă credeţi superiori oricăror alte specimene umane din jur, am o veste proastă: nu veţi putea niciodată pretinde ca societatea să vă răsplatească prin civilizaţie şi respect, dacă voi nu faceţi dovada aceloraşi atribute.