Simplu, Oana

  Ştiţi ce mi-a plăcut cel mai mult la anul acesta? Look -ul lui- 2010. Sound-ul lui- douămiizece . Rotund. Perfect.   Cred că pentru niciunul din noi nu a fost perfect. Niciun an nu e perfect, pentru că vrem, nu vrem, se ivesc diverse aspecte care ne dau bătăi de cap şi ne lasă riduri pe frunte. Niciun an n-ar trebui să fie perfect, din simplul motiv că din imperfecţiune se naşte progresul.   ,,Domnului" 2010 ar trebui să îi mulţumesc pentru momentele frumoase, pentru faptul că am fost sănătoasă, pentru vara lungă şi bronzul auriu, pentru oamenii pe care i-a alungat din viaţa mea (şi foarte bine a făcut!), pentru cei pe care i-a adus (la fel de bine a făcut, până la proba contrară), pentru reuşite, pentru inspiraţie (nu atât de multă în ultima perioadă), pentru clipele mai puţin uşoare, dar care s-au transformat în lecţii preţioase despre viaţă şi ale sale cotituri.   2010 a însemnat desparţire, redescoperire, prietenie, invidie, minune, învăţare, râset, plâns ap...

În mai puţin de o oră se va fi terminat cu vârsta mea de 19 ani. Nu îmi amintesc cum trebuie să mă fi simţit acum 10 ani, atunci când vârsta-mi a trecut de la cifre înspre numere, adică în pragul a 10 ani, dar acum sunt destul de mare încât să îmi întipăresc senzaţia bine în minte, şi să n-o uit cât voi trăi. Cu totii ştiţi că urăsc Revelionul. Şi acum am şansa să mă explic: adevăraţii ani din viaţă trec cu ocazia aniversării noastre. Anul Nou e aniversarea planetei, a omenirii, a timpului în sine, dacă vreţi, dar nu a noastră. Mă apucasem de scris cu o hotărâre cum rar mi-a fost dată în ultima vreme. Dar acum, încercând să-mi pun ordine printre atâtea şi atâtea idei, care mai de care mai năstruşnice, mă pierd în fraze. Dar nu-i bai, căci cei ce mă înţeleg, îmi vor înţelege şi îmbârligăturile astea. Weekendul ăsta am încercat să mă comport cât mai normal, deşi ştiam că îmi va fi aproape imposibil să nu mă gândesc obsesiv la ziua de luni, şi la cât de mult mă va roade . Pot considera...

Mai sunt 12 ore pînă schimbăm anul... Dimineaţa, cînd am deschis ochii, am crezut că visez... Nu prea-mi vine a crede că au mai trecut atîtea şi atîtea zile din viată... Agitatia lumii continuă... Vecinii mei asamblează mobila- da, pană şi astăzi, bat sniţele, repară ţevi- fiecare cînd poate, şi cînd îl duce capul... Oricum, atmosfera e de vis, întocmai aşa cum mi-o imaginam... Îmi place să fac haz de necaz, nu mă mai agit:)) Mi-e silă să ies din casă, pentru că în momentul deschiderii uşii de la intrare, te loveşte un miros de friptură- carne, adică, şi eu nu suport carnea... Eu sunt liniştită- mi-am băut cafeaua, am stat cu Bubu la căldură, am făcut revista presei, şi acum aştept ca mama să termine prăjitura... Mi-am promis aseară să fac bilanţul anului, pentru că viaţa noastră e exact ca şi o firmă- trebuie să-i analizăm evoluţ ia, sau involuţia în anumite cazuri, spre a stabili ce investiţii sau schimbări să facem... N-o sa analizez situaţia pe luni, pentru că pur şi simplu daca mă...