Confirmare

Să tot fie o săptămână şi ceva de când supravieţuiesc fără computer şi Internet, sau cu Internet în doze foarte mici. Nu zic că mi-au lipsit ziarele online, nici site-urile de ce-ştiu-eu ce soi, ci mi-aţi lipsit voi. Lumea de aici. Sau blogolumea, aşa cum îi place lui Flavius să o numească. Mi-au lipsit lecturile zilnice, păţaniile de blogăr, precum şi blogo-bârfele.

Aseară, imediat ce am ajuns acasă şi mi-am instalat computerul (pentru că a fost internat de urgenţă de joi până vineri), am intrat pe blogu-mi ( m-a mirat cum de nu s-au depus prin colţuri şi printre randuri pânze de păianjen), şi am început răsfoirea paginilor voastre. Nu ştiu cum, dar prima pe care-am apucat s-o deschid a fost aceasta, a cronicarului Ionuţu.
Ceea ce scrie el acolo exprimă exact ceea ce am simţit eu aseară, când am primit confirmarea că nu mai pot trăi fără locul ăsta. Pentru că e printre puţinele lucruri care sunt doar ale mele. Care-mi poartă amprenta, care-mi suportă fără crâcnire mâniile, şi uneori mulţumirile; mă lasă să fac şi să scriu ce vreau şi cum vreau. Să transpun viaţa aşa cum o văd ochii mei. Şi oamenii din jur exact aşa cum îi percep simţurile mele.

N-am vicii. Nu fumez, nu beau, nu, nu, nu... Îmi place să fac multe lucruri, şi chiar de le fac în mod repetat, nu le transform în viciu, pentru simpla conotaţie negativă pe care a căpătat-o noţiunea. Îmi place să le consider pasiuni. Sau hobby-uri, sau cum vreţi voi. Însă blogul... Blogul e altceva. E o adevărată patimă. Şi nu vorbesc doar ca să vorbesc, ci pentru că cei care au încercat să renunţe la blog, pentru a se reîntoarce la el cu o sete şi mai aprigă de scris, sunt dovada vie a acestui fapt.

Ştiam eu că blogul e una dintre cele mai faine născociri ale lumii internaute.