Simplu, Oana

Plănuit ieşire în aer liber (şi curat!) de ieri. Pus în aplicare cu începere azi, de la ora 9:00 am. Companie: bunica adoptivă, Luca ( il piccolo italiano vero ) şi Mihaela- proaspăt reîntorşi în ţară + Bubu. O maşină plină-ochi, deci. Sosire- ora 9:40 am. Bunicul ne aştepta la Dobârlău, cu chaisse-longue-uri întinse şi cafea proaspătă. With our bathing suits on . Bălăceală continuă, protecţie împotriva soarelui (pen' că deja am schimbat un strat de piele), explicaţii şi viziuni asupra lumii venite din partea lui Luca. Încă vreo câteva săptămâni petrecute în compania lui, şi în curând o să o luăm pe italiană. Şi nu el pe română, aşa cum ar fi normal. Îngheţată. Cea mai bună îngheţată. Savurată de la nivelul firului de iarbă. Grătar. De peşte- un crap mare, să ne-ajungă. Saramură sau cum s-o fi chemând, în termeni gastronomici, chestia aia ce conţine apă fierbinte, oţet, sare, cimbru şi alte mirodenii. Papa mult şi bun . Desert- căpşune proaspăt culese din straturile...

Ştiţi si voi, cei ce mai aruncaţi câte-o privire pe-aici, aşa, din când în când, că am promis cu câteva săptămâni în urmă să încerc să las la o parte măcar o parte din stresul ce-mi dă târcoale, şi să-mi duc zilele cu ceva mai multă linişte. Nu ştiu cum se face, dar am reuşit. Au fost şi câteva persoane în juru-mi, care nu m-au lăsat să cad iar în starea aia nenorocită. Şi nu mă plâng că nu-mi place, ba dimpotrivă, sper să mă ţină în continuare. Măcar cât să n-ajung la nebuni. Că-s tânără deocamdată. Am fost cam leneşă la scris lately . Am preferat o poză, mai mult poze, o melodie, sau orice altceva. Dar compensez lipsa scrisului cu abundenţa verbală, de care sufăr încă din copilărie, şi sper să mă ţină până la adânci bătrâneţi. După cum începusem, săptămâna asta am cam tras chiulul de la orice a însemnat activitate utilă, atât mie cât şi societăţii. Şcoală- neah, că deja e vacanţă; somn- nu ştiu ce-i cu mine, dar mi-am făcut un obicei din dormitul până pe la 9. Azi am bătut record...

Ieri seară am renunţat la ritualul ce-l urmez de vreo lună încoace. Adică pregătirea de plajă, cu îndesarea de pantaloni scurţi şi tricouri în bagaj. După ce weekend-urile din ultima vreme au fost nişte fiasco -uri în ceea ce priveşte vremea, am decis ca zilele astea să nu mă deplasez nicăieri. Stau şi vegetez în Braşov. Nu ştiu dacă e neapărat lene, pentru că săptămâna asta am fost mai activă ca niciodată, dacă nu la altceva, măcar în privinţa mişcării. În dimineaţa asta vreau răsfăţ, nu de alta, dar ieri am fost în picioare de la 6 dimineaţa şi până după miezul nopţii. Cum pe la ora asta îmi tună cele mai năstruşnice idei, mă gândeam ce-ar fi dacă plafoanele blocurilor s-ar transforma în terase? Nu terase cu flori sau grătare pentru locatarii gospodari , dar mi-ar plăcea să fie amenajate în aşa fel încât, dacă muşchiul meu vrea , să îmi pot aşeza un şezlong, şi să mă prăjesc la soare. Ar fi cea mai la îndemână modalitate- e aproape de casă, nu te vede nimeni (înafară de vecinii...