Simplu, Oana

  Nici n-a venit bine frigul, şi eu deja sunt ipohondră. Azi am băut ceai fierbinte cu multă lămâie, şi am înghiţit pastile. Da, de teama unei răceli. Şi parcă simt nişte cuie în gât, deşi nu obişnuiesc să-mi fac de cap cu prea multă îngheţată ori băuturi reci, pentru că ştiu ce m-ar aştepta cu amigdalele.   Pe cât a fost de frumos săptămâna trecută, pe-atât de urât e acum. Plouă fără întrerupere de câteva ore bune, aerul e umed, însă pereţii casei conservă încă plăcuta căldură a zilelor trecute, în pofida ferestrelor mai mereu deschise. Azi am fost nevoită să port pantofi, şi m-am ales cu o bătătură de toată frumuseţea; haine, în mai multe straturi decât zilele trecute, şi umbrelă. Urăsc umbrelele. Urăsc să port umbrelă- e ca şi cum aş chema ploaia.   Lumea arăta destul de amuzant astăzi- o individă avea o fustă lungă, din in, şi cizme de iarnă, tip bocanc, cu picioarele albe şi goale. Mai toată lumea purta câte-o fustă sau câte-o pereche de pantaloni flu-flu, asezonat...

De câteva săptămâni, am o poftă nebună de îngheţată cu cireşe. Tot în aceste câteva săptămâni am fost nevoită să nu mănânc. V-am mai povestit că nici măcar vara nu pot mânca îngheţată aşa cum mi-ar plăcea, pentru simplul fapt că aş fi mai mereu cu gâtul în piuneze, şi cu amigdalele umflate cât pruna. Cu toate că îmi tratez zi de zi, atât ipohondria, cât şi pofta de îngheţată cu ceaiuri fierbinţi, lapte cald, cafea aburindă, ori apă la temperatura camerei, azi m-am procopsit cu o tuse măgărească de toată frumuseţea. Adevărul e că efectul vaccinului antigripal făcut în octombrie trece cam în această perioadă, dar... mă sperie deja perspectiva unei răceli de toată frumuseţea, aşa cum am avut şi anul trecut, tot prin martie. Unde mai pui că, obsedată de teama unei boli, am mereu grijă să evit aglomeraţiile (am făcut o criză de nervi săptămâna trecută, într-un magazin, când o tanti s-a trezit să-mi tuşească în faţă), înghit zilnic pastile, mănânc bomboane cu eucalipt, şi îmi înfăşor to...

La 8 făr' vreun sfert azi de dimineaţă, mi-a sunat telefonul. N-am putut să mă trezesc. Am mai aţipit încă o jumătate de oră. Nici n-apucasem să-mi întredeschid ploapele, când mi-am simţit amigdalele umflate. Cam cât două caise, ca să aveţi idee cât de mult. Nasul îl simţeam, şi nu prea. De fapt, simţeam şi nu prea, aerul, tocmai pentru că aveam un nas pe trei sferturi înfundat. Am încercat să rostesc ceva ca să îmi dau seama cât sunt de înfundată, şi am reuşit doar să mârâi. Asta pentru că, în primele minute după trezire, nu prea pot articula nimic. Ah, nu v-am zis de ochi. Îi simţeam şi pe ei umflaţi, şi greu, greu, greu de deschis. Ca şi cum pleoapele rămăseseră prea mici pentru globi. Mi-am zis: wtf?! Acum vreo lună jumătate-două, mi-am făcut tipicul vaccin antigripal. Mă vaccinez în fiecare toamnă, pentru că, de Doamne fereşte răcesc, e vai şi-amar de viaţa mea, pentru că nu îmi trece cu absolut nimicuţ din ceea ce se poate numi medicament, antibiotic, prafuri de dizolvat...