Despre un OM esenţial în viaţa fiecărui... om
După ce că toate-mi merg ca pe roate de căruţă, adică execrabil, ieri am mai primit o bombă. Să tot fie vreo 10 ani de când îmi las podoaba capilară exclusiv pe mâna unei doamne- n-o să-i zic hair-stylist, ci coafeză, pentru că ea nu stilizează, ea chiar tunde şi coafează . Cristina, pe numele ei, a fost singura persoană căreia i-am încredinţat buclele-mi răvăşite, dar şi pretenţiile de impecabilitate nemarginită, cu care mă înfiinţam în faţa dumneai de fiecare dată, deşi ştiam prea bine că n-ar putea să-i facă vreun rău părului meu. Avea mâinile uşoare, îmi pieptăna părul fără să mi-l smulgă, tăia suviţele de păr cu o răbdare de-ai fi zis că ornează un tort de nuntă, şi mi-l usca cu aceeaşi grijă. Toate astea în timp ce vorbeam câte-n lună şi-n stele. Nu ştiu cum, dar ea a reuşit ca fiecare oră petrecută în salonul ei să fie o oră de relaxare. Nu se întâmplă prea des să găsesc locuri care să mă binedispună, însă ori de câte ori ma aşezam pe scanul acela comod şi-mi simţeam părul ră...