Postări

Se afișează postări cu eticheta panou

Oraşul tuturor posibilităţilor - part 2

Imagine
M-am dus, cu întârziere, ce-i drept, având ca scop parada ecvestră. Dar, fiindcă restul căluţilor nu au stat să aştepte după VIPa din mine, poneiul acesta e singura urmă cabalină pe care am zărit-o pe-acolo. Şi deschise-i sunt porţile. Înauntru, lume multă, destul de civilizată, după părerea mea, care se plimba pe cele câteva alei, ori stătea la mese şi se intoxica... pardon, mânca mici şi bea bere. N-am văzut niciun om beat împleticindu-se pe acolo, fapt ce m-a încântat. Nespus de multă lume dornică să ajungă la simbolul oraşului. Same old, same old, but never boring... Toată lumea pune poze cu panorama oraşului. Eu am ales-o pe aceasta. Less is more:) Ele. Cele mai frumoase. Am mai pozat câteva, dar ele chiar au fost speciale. Ceea ce mi-a plăcut a fost felul în care au acceptat să le fac o fotografie, cum s-au aranjat după înălţime, şi plăcerea sinceră ce se poate lesne observa în privirile lor. Ei. Nici pe departe atât de frumoşi ca ele, dar conservatori în vestimentaţie. Mi-...