Postări

Se afișează postări cu eticheta traian basescu

În prag de referendum

1. Mi-e scârbă să deschid televizorul. 2. Mi-e silă să îmi găsesc în fiecare dimineaţă cutia poştală plină cu mizerii USL-iste, despre cum arată un buletin de vot, şi cum trebuie aplicată ştampila, evident, pe DA. 3. Mi-e ruşine mie să văd oameni în toată firea, poate şi de-o vârstă cu bunicii mei, împărţind pliante, fluturaşi, mergând cu placarde în mâna pe stradă, împărţind în stânga şi în dreapta nişte ziare în care nici nu vreau să ştiu ce scrie, deşi azi-dimineaţă îmi fusese oferit unul. 4. Azi-dimineaţă, mă îndreptam spre bunici, însă am deviat drumul ca să intru să le cumpăr îngheţată de la un supermarket din apropiere. Mă întâlnesc cu o doamnă în vârstă, cunoştinţă de familie, pe care o ştiu de când m-am născut. Vorbim ce vorbim, şi când întorc capul la dreapta văd două femei (pe care le cunoşteam), urland pe stradă şi oprind oameni şi maşini (căci în apropiere era o trecere de pietoni), ca să le ofere materiale anti-Băsescu. Continuând discuţia, lângă noi apare o ...

România a rămas fără ţap ispăşitor

  Emil Boc a anunţat astăzi depunerea mandatului guvernului, după, aflu acum, 1100 de zile în fruntea acestuia.  1100 de zile în care orice s-ar fi întâmplat în ţară, bun sau rău, Boc era de vină. S-au diminuat cu 25% salariile bugetarilor? Boc era de vină. Ninge şi bate viscolul? Boc era de vină. Scade sau creşte economia ţării? Doar Boc era de vină. Apostu ia şpagă? Evident, tot Boc era vinovat.   Rămâne de văzut cine se încumetă să preia postul de ţap ispăşitor al ţării, şi, mai ales dacă Parlamentul îl va agrea. PS. Discuţie astăzi, la farmacia veterinară:   Vânzătorul: - Am auzit că o pun pe Boagiu în locul lui Boc...   Un nene care spărgea seminţe între dinţi: - Aoleu, aia are tocul de-un metru!   Eu, neputând să mă abţin: - Vi se pare că are vreo relevanţă înălţimea tocului? Contează ce are în cap! (Ai naibii misogini!) PS2. Mi-ar plăcea enorm de mult ca peste vreo 2-3 luni să iasă protestatarii în Piaţa Universităţii ca să îl ceară pe Boc înapoi ...

Rromii, mai buni vorbitori de limbi străine decât Băsescu

  Dovezile le aveţi mai jos:    Rromii:    Traian Băsescu, Preşedintele României:    Între noi fie vorba, de-aş fi fost în pielea blondei care îi lua interviu lui Băsescu, îl plesneam pentru halul în care a putut maltrata engleza.

Concluziile primei zile de aşa-zisă grevă

      Administraţiile publice locale zic că au fost în grevă, însă funcţionăraşii au făcut ceea ce fac toujours - cafea, facebook, mess, pălăvrăgeală cu colegul de birou, etc.    Personalul medical a ieşit să protesteze în faţa spitalelor, care pe unde au putut, mai mulţi infirmieri şi personal de curăţenie decât medici, din câte am observat.   Profesorii şi-au ţinut bine-merci orele de curs, copiii au mers la şcoală. Ba mai mult, elevii de clasa a XIIa au susţinut şi una din probele de BAC.   Pensionarii din Braşov s-au adunat ca să se bată cu jandarmii. Culmea, aceiaşi pensionari care în urmă cu 6 luni, în preajma alegerilor prezidenţiale se bucurau de pachetele cu zahăr şi ulei primite de la PeDeLei în dar, şi dădeau fuguţa ca să voteze cu întâiul Mariner al ţării, ieri s-au gândit să scandeze în faţa Prefecturii "Jos Băsescu!". Să vă zic ceva? N-are decât să stea Băselu' frumos pe fundul lui, că voi i-aţi pus ciolanul în mână!   Concluzi...

Băsescu taie salariile şi spânzură pensiile

   Trecând peste faptul că s-a băgat cu bocancii unde nu-i prea fierbe oala cu atribuţii, şi a primit delegaţia FMI la Cotroceni, ca să negocieze ce radem, de la cine şi cum, Băse s-a trezit în mijlocul unei conferinţe de presă speciale. Conferinţă în care a anunţat senin, cu zâmbetul lui tâmp atât de tipic, faptul că salariile bugetarilor vor scădea cu 25 de procente, pensiile vor fi şi ele cu 15% mai mici, alte scăderi aplicându-se şi ajutoarelor de şomaj şi subvenţiilor.      Mai pe limba noastră, un funcţionăraş va rămâne fară un sfert din salariul de, să zicem, 800 RON; pensionara de prin nu-ştiu-ce judeţ, care are pensie de 1 RON va primi de la 1 iunie 85 de bani... şomerii cei mulţi se vor trezi că toţi banii pe care i-au plătit conştiincios la fondul de şomaj în vremurile bune în care erau angajaţi au fost un pic degeaba, iar agricultorii vor veni cu mic, cu mare, cu berbeci, vaci şi zburătoare, în faţa Ministerului Agriculturii, ca să protesteze cu priv...

Să mori tu, Băsescule?!

Prim- marinelul ţării mai scoate una pe gură: "(...) cred că la 99% dintre români le plac cântecele ţigăneşti, nunţile ţigăneşti, le plac cântăreţii, Adi Minune şi alţii, le plac manelele". Întreaga divagaţie, aici . Personal, nici că aş putea fi mai mândră de faptul că fac parte din restul de 1%.

Sceneta "Băsescu în Parlament"

Imagine
Încep prin a vă adresa o întrebare: Aţi pomenit mutre de politicieni mai abătute ca azi? Eu nu. Şi ceremonia de reînvestire a Băselului în fruntea ţării a fost caracterizată de monotonie. Întocmai ca o ploaie gri, care a obosit să mai tot cadă. De ceea ce s-a întâmplat la Cotroceni nu mă leg, trec direct la Palatul Parlamentului. Băse a sosit la Parlament de braţ cu Mărioara. Ea îl ducea pe el de braţ, nu invers. Mă rog, aşa o fi la ei. Au fost întâmpinaţi de madam Anastase (o altă antipatică dubioasă, dacă e să mă întrebaţi pe mine). S-au ascuns de ochii presei în Camera de Protocol... atunci am schimbat canalul teve. Am revenit când Băselu ajunsese în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Se intonează imnul, toată lumea mimează patriotismul. Şedinţa urma să fie prezidată de sus-numita Anastase. Când am auzit asta, un singur lucru mi-a trecut prin cap: cât de Prostănac poţi fi? În locul lui Geoană, numai de-al dracu' prezidam eu, ca să crape Băse de nervi la auzul vocii me...

Votanţii Băselului, deja dezamăgiţi

Imagine
Sunt trei zile de când Băsescului i-a fost validat noul mandat de şef al statului. Tot în aste zile, Mr. Băse s-a preocupat să-şi răsplătească lingăii fideli, mai precis membrii Cancelariei Prezidenţiale, pe care i-a decorat cu tot soiul de globuri de Crăciun Ordine. Pe lângă ei, şi nişte cercetători ai Academiei Române, ce s-au ocupat de elaborarea Dicţionarului Literaturii Române, şi de editarea unor volume de Eminescu. Mă miră, dar presupun că a făcut-o pentru a închide gurile slobode ce contestă decoraţiile oferite alor lui. Ieri discutam cu o persoană, aprigă susţinătoare de-ale lui Băse, atât în timpul campaniei, cât şi după alegeri, şi încrezătoare nevoie mare că acesta va face, şi va drege. În cadrul discuţiei, am ajuns şi la politică, căci deh, la noi a ajuns subiect notoriu, mai ceva ca vremea la englezi. Şi îmi spune, désolée : Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că Băsescu îl va numi premier, din nou, pe Boc. Mă uit la ea pe sub gene: Acu' serios, tu chiar te aştept...

Nervi post-electorali

Imagine
Azi dimineaţă mă trezisem bine. Visasem frumos, nu aveam nasul înfundat, părea că săptămâna ce tocmai debutase va fi una normală. A se reţine- n-am zis grozavă, ci normală. Pe jumătate somnoroasă, mă duc cu maman să ne bem cafeaua. N-apucasem să citesc niciun ziar, ori să deschid televizorul, dar ea m-a pus la curent- Băse l-a luat pe Prostănac. Încă de aseară le spusesem, ei, şi încă câtorva persoane, că lucrurile nu vor rămâne aşa. Dar nu pentru că mi-aş fi dorit, ci pentru că noaptea era lungă, iar PeDeLeii aveau tot timpul din lume ca să "aranjeze" lucrurile. Nici rezultatul de aseară nu mă mulţumise. Pentru simplul fapt că n-am avut de unde alege, oricine-ar fi ieşit câştigăt(or) nu m-ar fi mulţumit. Geoană ar fi rămas prost, dar Băse de-abia acum îşi va arăta colţii. Nu pentru că nu şi i-ar fi arătat destul în ultimii 5 ani, dar circul ce va urma îmi ridică serioase întrebări în ceea ce priveşte normalitatea ţării. Şi nu numai a ţării, ci şi a poporului. În leg...

Sf. Jiji şi-a băgat coada în campania lui Geoană pentru turul II

Imagine
Nu degeaba s-a lăudat că el şi PeNeGeul lui îl sprijină pe Prostănac, întru câştigarea turului II de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Un pic mai devreme, ajung acasă, deschid cutia poştală, găsesc un plic, cu numele lui maman la destinatar. Îl desfac, stupoare- scrisoare de la Mr. Geoană, taman în ziua alegerilor, însoţită de o icoană(!!!). Cum îmi imaginez eu strategia de expediere a scrisorii: Într-o frumoasă zi de sfârşit de toamnă, în cadrul unei şedinţe cu staff-ul de campanie, Mirciulică a început să se plângă cum că, scrisoarea trecută, cea adresată IMM-urilor , n-a avut succesul scontat. S-a cam prins prostimea că e doar praf aruncat în ochi. Şi, cum Nea Jiji stătea şi asculta pe la ferestre, ca să vadă când şi cum să-şi înfiltreze "ajutorul" pentru PSD, a sărit de-acolo, fără să mai ţină seama că n-ar fi trebuit să se dea de gol, şi le-a zis răstit celor din staff-ul lui Geoană: Băăăi hahalerelor, băăă, păi de ce nu m-aţi întrebat pe mine cum se face ca să a...