Simplu, Oana

  De câteva zile, parcă traiesc un vis. Nu-mi vine să cred că am terminat facultatea, că am luat licenţa, că de două zile pot dormi noaptea fără să am insomnii şi să visez proceduri, procurori şi contracte, iar că ziua o pot petrece doar stând în pat şi privind pe pereţi, sau lucrând câte-un mărunţis.   E prima oară, după multe luni, în care sunt leneşă. Şi nu vă puteţi închipui cât este de bine.    E bine să ai satisfacţia că ai dobândit prin muncă ceva ce ţi-ai dorit de mic, e bine să îţi simţi visul împlinit. Şi asta compensează orice preţ pe care l-ai plătit- nopţi nedormite, zile agitate şi cu prea puţine ore, cearcăne, şi, cel mai important, un fir de păr alb. L-am descoperit când mă pregăteam să plec la proba scrisă a examenului de licenţă, şi, cine ştie, poate că el a fost cel care mi-a purtat noroc, deşi am făcut o criză de nervi când l-am zărit.      Dragilor, de astăzi sunt în vacanţă, oficial fără nicio grijă. În momentul de faţă mă ...

  De fiecare dată cand s-a întâmplat ceva important, am consemnat aici. Ei, mai sunt şi unele lucruri pe care le-am păstrat doar pentru mine, însă, în genere, îmi place să las o redare cât mai fidelă a ceea ce am trăit, simţit şi gândit la un moment dat.   În momentul de faţă număr orele pană la examenul de maine, cel mai important şi cel mai greu de până acum. Şi, slavă Domnului, am trecut (cu bine) de multe, multe examene.   Nu mi-e frică. Mi-ar fi ciudă doar să îmi bat joc, acum pe ultima sută de metri, de patru ani de şcoală. De şcoala pe care mi-am dorit-o de mică, şi pe care nu am urmat-o nici pentru că aşa mi-a zis mama, şi nici pentru că era pe val.   Mi-ar fi ruşine să dezamăgesc. Pe mine şi pe toţi cei care mi-au fost alături în aceşti ani, şi nu doar acum. Am primit încurajări de la multe persoane, cărora le mulţumesc şi le rog să mai spună şi mâine la prânz o rugăciune pentru mine. Niciodată nu strică o vorbă bună în plus pusă la Cel de Sus. ...

    În octombrie 2008 , am început facultatea împreună cu alte circa 170 de persoane. Anul nostru a fost împărţit în doua serii şi în opt grupe. Până anul trecut, am fost în grupa a şasea. Anul acesta am fost în grupa a treia. Acum, în mai 2012 , am pus punct facultăţii împreună cu alte 85 de persoane.   Iar în fotografia de mai sus suntem noi, cei mai curajoşi luptători de pe parcursul celor patru ani, luptători ce vom duce ultima bătălie în următoarele două luni. Două luni la finalul cărora să ieşim învingători şi să avem motive să ne bucurăm şi mai mult decât am făcut-o la cursul festiv şi la banchet!  

  Ieri, pe la ora asta, eram deja într-o sală în care temperatura urma să urce până la 40 de grade. Cu părinţi, bunici, prieteni scumpi, colegi frumoşi, şi îmbrăcaţi în nişte robe dintr-un material sintetic dubios, în care, teoretic, nu ai fi rezistat nici cinci minute.   Cu toate astea, am rezistat aproape două ore, ba chiar am şi zâmbit frumos, ne-am bucurat de fiecare vorbă frumoasă care ne-a fost adresată, i-am îmbrăţişat pe cei care ne-au onorat cu prezenţa şi am făcut poze. Multe, multe poze.      Acum, nu-mi rămâne decât să le mulţumesc de infinite ori celor care mi-au fost alături ieri, acolo, în sală, sau cu sufletul, de departe. Nu-mi vor ajunge niciodată cuvintele să vă mulţumesc şi să vă spun cât de mult vă preţuiesc prezenţa în viaţa mea! Pe toţi vă consider îngerii mei păzitori, oamenii pe care mă pot baza în momentele fericite, dar şi în cele de încercare.   Vă iubesc, şi vă mulţumesc încă o dată pentru braţul de flori cu care m-a...

  Scriu pe fugă, căci peste două ore şi jumătate va fi început deja cursul festiv. După patru ani împreună, şapte sesiuni şi a opta apropiindu-se cu paşi repezi, mii de pagini învăţate şi zeci de profesori care s-au perindat prin faţa noastră, punem punct, cel puţin formal, etapei studenţiei in cadrul facultăţii de Drept.   E cea pe care am ales-o de mică, mi-a fost dragă, mi-e dragă până la sfârşit, şi dacă ar fi sa aleg din nou, tot pe ea aş alege-o, din nou şi din nou.   Aşadar, să dăm dovadă şi astăzi de eleganţă şi demnitate, să zâmbim frumos şi să ne încheiem ziua cu banchetul!

Asta e pentru toţi cei care se întrebau dacă mai trăiesc. Well, I've got some pretty bad news for you- I do. Doar netul meu a fost mort zilele astea. Şi creierul meu va intra în curând în stare de colaps. Dreptul roman dăunează chiar şi geniilor în viaţă. Nu mă mai interesează nimic din ce se întamplă, vreau doar să treacă. Nu sunt stresată, pe cât sunt plictisită. Azi ajunsesem să scriu culcată, practic, pe foi. Întotdeauna am fost de acord cu principiul "Ce-i prea mult, e prea mult." Am o stare ruşinoasă. Nu mai există nimeni în jurul meu. Nu am timp să observ nimic. Până şi activitatea mea bloggeristică s-a dus de râpă. În curând va ajunge pe fundul acesteia. Dar, să fim optimişti- peste 2 săptamâni împlinim un an. Un an de aberaţii de suflet. Ieri, după un examen pe cât de uşor pe atât de stresant, mi-am dat seama, din nou, dacă mai era nevoie, că am cele mai dragi bunici din lume. Cea maternă mi-a gătit somon, iar cea adoptivă mi-a trimis o tavă cu placintă cu ...

In tumultul tuturor lucrurilor mai mult sau mai putin ciudate care mi se intampla de un timp incoace, am avut timp de-abia ieri seara sa imi dau seama de ceva... De faptul ca, acum 4 ani eram cea mai fericita pentru ca imi indeplinisem visul de a fi eleva la "Unirea", avand in vedere ca ma vedeam acolo inca de prin clasa a 6a... Ieri, cand am aflat ca am intrat la Drept, visul meu de prin clasa a 8a, nu a fost nimic... Nici macar un zambet schitat, si niciun chef de viata... Tot ce fac in ultima vreme e absolut mecanic, nu mai trece prin niciun filtru inauntrul meu... Fac ceva fie pentru ca e un simplu ritual, fie pentru ca trebuie... Ieri am ras isteric, desi nu aveam absolut niciun motiv, dar am si plans cand am ascultat melodia ce am postat-o ieri... Totul s-a soldat spre seara cu o migrena ingrozitoare, cireasa de pe tort... Azi am evadat, satula de tot, la Dobarlau... Am venit plina de noroi de pe labutele lui Maxx, blana de Tomita, si mi-as fi dorit sa nu mai parasesc s...