Simplu, Oana

  Atunci când tu te trezeşti (mai mult sau mai puţin conştiincios) la ora 6 dimineaţa, îţi faci cu bunăvoinţă toaleta, bei o cană cu lapte şi cacao, (de-abia) mesteci o feliuţă de cozonac, îţi cotrobăi prin dulap după haine, te machiezi, îţi schimbi poşeta, te coafezi (sau, mă rog, cel puţin încerci să nu se vadă că de-abia te-ai trezit dintre perne!), porneşti spre şcoală, la seminarul pe care îl aveai fixat la ora 7.30 am., şi tâmpa de asistentă binevoieşte să apară de-abia la ora 8, taman când n-ai întârziat nici măcar un minuţel? Mi-a venit o idee- oare prezenţele alea indispensabile pentru examen nu s-or fi putând achiziţiona? Cum totul are un preţ, mă gândesc...   Atunci când vezi peste tot şi oriunde numai proşti deghizaţi în fel de fel de autorităţi? Când vezi proştii cum se simt băgaţi în seamă, şi cum jubilează atunci când simt slăbiciunea celor din jur? Când ai în faţa ta proşti craşi, dar cărora nu le poţi spune câteva în faţă, pentru simplul motiv că pâinea şi cu...

De câteva zile încoace, am intrat într-o stare de moleşeală cum rar se întâlneşte la mine. De obicei sunt prea agitată ca să mai am timp şi de odihnă. Dar acum n-am chef decât de somn, care se prelungeşte, în fiecare dimineaţă, până înspre ora 9. E ceva, dacă luăm în considerare ceasul meu biologic ce până acum suna isteric de pe la 7, 7 şi ceva. Am zis moleşeală. Acum zic şi dureri de cap. În fiecare zi, cu începere de la ora 21. Cel mai rau e că nu trec cu niciun fel de pastile, ci doar cu somn. Iar eu nu pot dormi cu începere de la 9 seara, pentru că risc ca pe la 2 a.m. să patrulez prin casă. Am zis moleşeală. Acum zic şi lipsă de chef. N-am mai dat pe-aici de vineri. Nu găsesc nimic îndeajuns de demn pentru a-mi răci gura. Nu ştiu dacă doar mie mi s-a părut, dar luna mai a trecut teribil de repede. Parcă mai ieri patria sărbătorea 1 Mai proletar. Azi, am trecut deja de jumătatea lunii. Vreau linişte. Măcar săptămâna asta.

Nu ştiu ce zi aţi avut voi, dar la mine a fost cireaşa de pe tort. De pe un tort stricat demult, bleah. Anyway, am scăpat de romanul ăla care m-a făcut să tremur de dimineaţă mai repede decât m-aş fi aşteptat. De ieri seară mi-am tot repetat în gând că TREBUIE sa mă adun. Pentru că am devenit un pic poate prea boemă pentru ceea ce sunt eu de fapt. Mă pierd în visări şi cai verzi pe pereţi mai mult decât o făceam odinioară. Iar acum, din motive întemeiate, de câteva zile s-a agravat visarea. N-am mai avut demult fluturi în stomac, si mă tem că mi-i închipui doar. Dar nu, ştiu că sunt acolo. Şi era o stare de care îmi era dor, chiar dacă, uneori, îmi afectează concentrarea. Nu ştiu dacă aţi observat, dar am avut dreptate acum vreo două săptămâni, când am spus că suntem mai aproape de primăvară cu un strop de zăpadă topită. A fost o vreme superbă azi, sau poate doar mie mi-a părut aşa. După ce treci o probă de foc, e normal ca lumea să-ţi pară însorită şi zâmbăreaţă, chiar de nu e. Pr...