Postări

Se afișează postări cu eticheta crin antonescu

În prag de referendum

1. Mi-e scârbă să deschid televizorul. 2. Mi-e silă să îmi găsesc în fiecare dimineaţă cutia poştală plină cu mizerii USL-iste, despre cum arată un buletin de vot, şi cum trebuie aplicată ştampila, evident, pe DA. 3. Mi-e ruşine mie să văd oameni în toată firea, poate şi de-o vârstă cu bunicii mei, împărţind pliante, fluturaşi, mergând cu placarde în mâna pe stradă, împărţind în stânga şi în dreapta nişte ziare în care nici nu vreau să ştiu ce scrie, deşi azi-dimineaţă îmi fusese oferit unul. 4. Azi-dimineaţă, mă îndreptam spre bunici, însă am deviat drumul ca să intru să le cumpăr îngheţată de la un supermarket din apropiere. Mă întâlnesc cu o doamnă în vârstă, cunoştinţă de familie, pe care o ştiu de când m-am născut. Vorbim ce vorbim, şi când întorc capul la dreapta văd două femei (pe care le cunoşteam), urland pe stradă şi oprind oameni şi maşini (căci în apropiere era o trecere de pietoni), ca să le ofere materiale anti-Băsescu. Continuând discuţia, lângă noi apare o ...

USL are abilităţi organizatorice

Imagine
    Nu s-or pricepe ei la mare lucru şi nu au practic nicio soluţie pentru România, dovadă stând faptul că o ţin una şi bună cu alegerile anticipate.   De câteva zile s-au aprins ceva scântei între capetele partidelor USListe, însă asta nu i-a împiedicat să organizeze o scară a măgarilor desăvârşită :)). 

Antonescu ne pregăteşte o nouă EBa

  Lucrurile devin interesante pe la minutul 1:10. Vizionare plăcută... De-abia aştept ca peste vreo 20 de ani să-mi ziceţi "Câtă dreptate ai avut!":))

Sf. Jiji şi-a băgat coada în campania lui Geoană pentru turul II

Imagine
Nu degeaba s-a lăudat că el şi PeNeGeul lui îl sprijină pe Prostănac, întru câştigarea turului II de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Un pic mai devreme, ajung acasă, deschid cutia poştală, găsesc un plic, cu numele lui maman la destinatar. Îl desfac, stupoare- scrisoare de la Mr. Geoană, taman în ziua alegerilor, însoţită de o icoană(!!!). Cum îmi imaginez eu strategia de expediere a scrisorii: Într-o frumoasă zi de sfârşit de toamnă, în cadrul unei şedinţe cu staff-ul de campanie, Mirciulică a început să se plângă cum că, scrisoarea trecută, cea adresată IMM-urilor , n-a avut succesul scontat. S-a cam prins prostimea că e doar praf aruncat în ochi. Şi, cum Nea Jiji stătea şi asculta pe la ferestre, ca să vadă când şi cum să-şi înfiltreze "ajutorul" pentru PSD, a sărit de-acolo, fără să mai ţină seama că n-ar fi trebuit să se dea de gol, şi le-a zis răstit celor din staff-ul lui Geoană: Băăăi hahalerelor, băăă, păi de ce nu m-aţi întrebat pe mine cum se face ca să a...