Postări

Se afișează postări cu eticheta gheata

Atunci când totul e îngheţat

Imagine
     Nu pot să spun că mă dau în vânt după vremea de afară sau după iarnă, în general, dar trebuie să recunosc că ploaia îngheţată de zilele trecute a creat un adevărat spectacol, în tot griul care s-a lăsat peste oraş odată cu sfârşitul de toamnă. Dacă anul trecut m-am minunat la vederea unor fotografii făcute de un văr, cu înfăptuirile ice rain-ului canadian, anul acesta am avut ocazia să le văd pe viu. Ca să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce peisaje, vă spun că am ieşit astăzi doar prin jurul casei, ca să profit de faptul că e încă frig şi gheaţa nu s-a topit.   Un corcoduş care pe timp de vară e cocoşat de prea multe fructe e acum cocoşat de gheaţă.     Nici gardul viu nu a scăpat :).      Cu adevărat spectaculos mi s-a părut pinul îngheţat. Iar faptul că are şi conuri îi adaugă farmec de sărbătoare.   Am găsit şi nişte reminiscenţe de toamnă- frunzele colorate ale unui arţar-, cuprinse în nişte pelicule de ...

De ce nu mă pot împrieteni cu iarna

  În fiecare dimineaţă de iarnă, când dau draperiile de la ferestră la o parte, îmi spun ,,Ce frumoasă ar fi iarna daca ai sta să o priveşti doar ca pe un tablou!".   Da, recunosc, iarna are farmec de Craciun... şi cam atât. Chiar azi-dimineaţă, la cafea, vorbeam despre Brazilia, şi despre cât de frumos ar fi să faci Crăciunul în costum de baie, pe Copacabana, sorbind dintr-un cocktail rece, şi cu borurile unei pălării largi, din paie, atingându-ţi alene umerii.   Îmi place să văd iarna, să o admir, să o fotografiez, căci deh, sunt suflet sensibil, însă când trebuie să dau piept cu ea, lucrurile se schimbă.   Astăzi, eram ferm hotărâtă să nu ies din casă, dar nu ştiu de ce, poate că m-am gândit să încep şi eu şcoala, azi, ca tot studentul, am ieşit. Am ieşit, deşi stiam că pe jos e patinoar urban. În jurul blocului meu, niciunul dintre capetele luminate care stau la spart seminţe şi bârfit vecinii, nici chiar şeful de scară ori preşedintele de asociaţie, care îmi fa...