Postări

Se afișează postări cu eticheta animale

Răutatea întruchipată

  Tocmai ce am reuşit să îmi stric seara, după ce am citit acest articol . Pe scurt, nişte copii din Arad au fugărit într-atât un biet cangur, încât acesta a murit.      Pe lângă faptul că mi-au dat lacrimile imediat, la gândul că nişte ,,oameni" in miniatură ar putea fi atât de sadici încât să chinuie un animal până când îi provoacă moartea, mi-am amintit de un episod întâmplat în urmă cu vreun an. Mă dusesem la medicul veterinar, ca să îi cumpăr nişte chestii motanului meu. Aşteptându-mi rândul, apare o doamnă, destul de înaintată ca vârstă, plânsă, disperată, cu un ghemotoc în braţe. Mă sperii, oarecum, văzând-o atât de agitată, şi o întreb ce a păţit. Îmi spune cum nişte copii au prins o pisică (da, ghemotocul din braţele ei era un puiuţ de pisică), şi au chinuit-o tăind-o cu o lamă, de nenumărate ori pe corp. Bietul pui de-abia mai putea sa scâncească, de mieunat nici nu mai încapea vorbă.   Evident că nu am mai rezistat până să îmi vină rândul la medic,...

Despre cei care nu merită titulatura de oameni

  Ca să vă creez o minimă idee despre dispoziţia mea, care nu era sub nicio formă una de primit musafiri, vă spun  că în ultima săptămână a fost un haos generalizat în jurul meu, la care s-a adăugat şi boala cuiva din familie (nimeni extrem de apropiat, slavă Domnului, dar îndeajuns ca să răstoarne toată familia pe dos). În plus, mâine încep examenele, aşa că am fost într-o cursă continuă treburi-citit-treburi-citit.   După cum spuneam, ieri, cam pe când munceam de zor la nişte acte, şi când cautam ceva extrem de important, o sună pe maman la telefon o persoană, la care ţin, de ce să mint, şi care îi spune că are treabă la contabila care stă la două blocuri distanţă de mine. Ce era să-i zică- hai la noi!.      O poftim în casă... şi, când păşeşte în cameră, începe să ţipe: Ce-i cu ăsta aici?!?!?! Zic eu: S-a aşezat ca să doarmă... Aici?! Da, aici, are toată casă la dispoziţie, din moment ce ni l-am asumat ca membru al familiei!   Se referea desigur, ...

Găsit pui de pisică

Imagine
  Intuiesc că e Albastră de Rusia, are în jur de 3-4 luni, e relativ cuminte, şi cu blăniţa şi pernuţele lăbuţelor foarte curate, semn că ori a fugit, ori a fost dată afară din vreo casă.   Am hrănit-o, am adăpat-o, i-am prezentat-o motanului meu, iar acum doarme într-un mic culcuş încropit dintr-o păturică.   Dacă cineva doreşte să facă o faptă bună adoptând-o, vă rog să-mi daţi de veste cât mai curând posibil.