7 Octombrie 2008
E una din zilele in care am impresia ca totul cade peste mine... Ca sunt prea mica pentru a ma putea apara sau razvrati... Ca nu mai am nimic care sa-mi faca cu adevarat placere... Ca nu mai pot gasi nimic interesant in lume... Si parca nici in zilele acelea, de acum ceva vreme, pe care le consideram cele mai gri din viata, n-am fost asa... Cred ca imposibilitatea de intoarcere inapoi m-a lovit tocmai acum... Si CHIAR nu ma mai pot intoarce... Nu e deprimare... E starea din care ti-ai dori sa iesi, dar continui sa plangi, neajutorat... Cand vezi ca in jurul tau nu se mai poate crea o atmosfera, de niciun fel, pentru simplul fapt ca nu iti pasa, si nu le pasa nici celorlalti... Cel mai mult ma enerveaza la mine faptul ca de cele mai multe ori, imi vars nervii pe oameni care nu m-au suparat cu nimic... Ei imi sunt intotdeauna mai la indemana decat cei care ma aduc la exasperare... Dar tot ei imi sunt si cel mai mare ajutor, si tot ei ma invata sa cer iertare... Acum n-am vrut sa vorbesc,...