Simplu, Oana

Nu ştiu ce zi aţi avut voi, dar la mine a fost cireaşa de pe tort. De pe un tort stricat demult, bleah. Anyway, am scăpat de romanul ăla care m-a făcut să tremur de dimineaţă mai repede decât m-aş fi aşteptat. De ieri seară mi-am tot repetat în gând că TREBUIE sa mă adun. Pentru că am devenit un pic poate prea boemă pentru ceea ce sunt eu de fapt. Mă pierd în visări şi cai verzi pe pereţi mai mult decât o făceam odinioară. Iar acum, din motive întemeiate, de câteva zile s-a agravat visarea. N-am mai avut demult fluturi în stomac, si mă tem că mi-i închipui doar. Dar nu, ştiu că sunt acolo. Şi era o stare de care îmi era dor, chiar dacă, uneori, îmi afectează concentrarea. Nu ştiu dacă aţi observat, dar am avut dreptate acum vreo două săptămâni, când am spus că suntem mai aproape de primăvară cu un strop de zăpadă topită. A fost o vreme superbă azi, sau poate doar mie mi-a părut aşa. După ce treci o probă de foc, e normal ca lumea să-ţi pară însorită şi zâmbăreaţă, chiar de nu e. Pr...

Asta e pentru toţi cei care se întrebau dacă mai trăiesc. Well, I've got some pretty bad news for you- I do. Doar netul meu a fost mort zilele astea. Şi creierul meu va intra în curând în stare de colaps. Dreptul roman dăunează chiar şi geniilor în viaţă. Nu mă mai interesează nimic din ce se întamplă, vreau doar să treacă. Nu sunt stresată, pe cât sunt plictisită. Azi ajunsesem să scriu culcată, practic, pe foi. Întotdeauna am fost de acord cu principiul "Ce-i prea mult, e prea mult." Am o stare ruşinoasă. Nu mai există nimeni în jurul meu. Nu am timp să observ nimic. Până şi activitatea mea bloggeristică s-a dus de râpă. În curând va ajunge pe fundul acesteia. Dar, să fim optimişti- peste 2 săptamâni împlinim un an. Un an de aberaţii de suflet. Ieri, după un examen pe cât de uşor pe atât de stresant, mi-am dat seama, din nou, dacă mai era nevoie, că am cele mai dragi bunici din lume. Cea maternă mi-a gătit somon, iar cea adoptivă mi-a trimis o tavă cu placintă cu ...

Joi... Zi de stat acasa, de invatat... De fapt, am petrecut-o doar in masura de 60% invatand... In rest, m-am gandit la ultima saptamana... La urmatoarele 3 saptamani... Totul se apropie cu o viteza uimitoare ("Bai copii, voi va dati seama?")... Singurul lucru despre care pot sa afirm ca merge excelent e rochia mea pentru banchet... Si perioada mea "depresiva" ar putea fi pe terminate, asta bineinteles daca ma mai chinui inca un pic... Daca am inceput iar sa scriu, inseamna ca nu ma vad totul atat de gri... Acum se apropie de mov... Astept sa redevina totul roz, asa cum credeam eu lumea... Asa cum m-am mintit, si cum m-au mintit... Nu ma bagati in seama... cred ca tocmai am mintit in legatura cu ceva...

N-a fost o furtuna adevarata...A fost chiar dezamagitor...Nu mi-as fi dorit sa vad un dezastru intamplandu-se, dar totusi... Am asteptari mult prea mari... Cocktail de ploaie, praf, mâl, si soare galben pai... Agitatie si mult prea mult dat cu capul de pereti... Pentru ce? Inca nu am aflat, dar se pare ca ma desparte doar vreo luna de zile pana cand voi avea raspunsul... Mai degraba prefer sa nu aflu, sa opresc trecerea, care e tot mai rapida, opusa simtirilor noastre... Mult hartoage, caiete cu urechi de magar, cafea si ochi obositi... Somn...

Nici nu mai stiu...Daca vreau sa inceapa, daca vreau sa se termine...Un lucru e cert: stresul e din ce in ce mai mare, timpul tot mai scurt si rabdarea mea tot mai putina... Se pare ca vine vara...Macar atat...