Simplu, Oana

     Ieri, într-o plimbare făcută prin ger şi soare, de-a lungul uliţei principale, iată ce-am găsit: ... o ceată de copii îmbujoraţi, care strigau de bucuria zăpezii şi a iernii, un căluţ splendid care îi plimba într-o înşiruire de sănii invelite-n pături groase, şi un câine care se distra alergând cu patos după ei.       Să mai zică cineva că e nevoie de staţiuni pretenţioase ca să te distrezi în zăpadă!

  Aţi văzut cu toţii, presupun, scandalul care a luat naştere în urma examenului de Evaluare naţională, când părinţii, ofuscaţi de faptul că odraslele perfecte şi inteligente au luat note mici la limba româna, sau nici măcar nu au promovat proba.   Fără să lungesc prea mult vorba o să vă povestesc unde cred eu ca se află ,,buba" în toata povestea asta.   Părinţii aruncă vina în cârca celor care au conceput subiectele, în cârca Ministerului, în cârca oricui altcuiva, numai în cea a copiilor lor nu.    Şi nu înţeleg de ce, fiindcă nişte copii care se cred îndeajuns de buni ca să butoneze ultimul răcnet de smartphone-uri, să fumeze ţigări cu duiumul, să bea alcool şi să spargă câteva mii de euro pe o ţinută pentru banchet, ar trebui sa fie la fel de buni şi ca sa analizeze un text de-ale lui Minulescu, şi să îşi închipuie o întâlnire cu un scriitor contemporan. Dar, prima lor dilema a fost, parafrazând: ,,Contemporan, ce mama mă-sii o mai fi şi asta?".   ...

  Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect , nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el.       Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.   Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.   Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresa...

  Tocmai ce am reuşit să îmi stric seara, după ce am citit acest articol . Pe scurt, nişte copii din Arad au fugărit într-atât un biet cangur, încât acesta a murit.      Pe lângă faptul că mi-au dat lacrimile imediat, la gândul că nişte ,,oameni" in miniatură ar putea fi atât de sadici încât să chinuie un animal până când îi provoacă moartea, mi-am amintit de un episod întâmplat în urmă cu vreun an. Mă dusesem la medicul veterinar, ca să îi cumpăr nişte chestii motanului meu. Aşteptându-mi rândul, apare o doamnă, destul de înaintată ca vârstă, plânsă, disperată, cu un ghemotoc în braţe. Mă sperii, oarecum, văzând-o atât de agitată, şi o întreb ce a păţit. Îmi spune cum nişte copii au prins o pisică (da, ghemotocul din braţele ei era un puiuţ de pisică), şi au chinuit-o tăind-o cu o lamă, de nenumărate ori pe corp. Bietul pui de-abia mai putea sa scâncească, de mieunat nici nu mai încapea vorbă.   Evident că nu am mai rezistat până să îmi vină rândul la medic,...

  Liniştea a fost ceva destul de rar întâlnit vara asta. Noroc cu cele două-trei zile pe săptămână petrecute în afara Braşovului, căci altfel aş fi surzit şi înnebunit de tot. Toţi ţâncii de pe planetă au fost, vreme de o vară, adunaţi ciorchine în parcul de sub fereastra mea. Dacă ar sta în parc, ar fi una, dar nu, ei umblă şi pe stradă, şi în parcare, şi prin grădinile de lângă blocuri, sunt peste tot, poate dacă legea gravitaţiei le-ar permite, s-ar căţăra şi pe blocuri. Vorba cuiva- nu te lasă nici să mori. Pe scurt, dacă ar fi să analizez vara ce a trecut din punctul ăsta de vedere, aş spune că a fost una groaznică, în care aproape am fugit de timpul petrecut în casă. Am preferat să stau mai mult în locuri liniştite din Braşov, să stau câte o zi la bunici, sau să plec din oraş cu totul.   De o săptămână şi jumătate a început şcoala. Ei bine, după lupte seculare care au durat o vacanţă de vară, am şi eu parte, măcar câteva ore pe zi, de linişte. Relativă şi liniştea asta,...

  Săptămâna trecută eram într-o florărie când m-am întâlnit cu o doamnă, fosta contabilă a unei firme cu care am colaborat ani la rând. Doamna a ieşit la pensie odată cu încetarea colaborării noastre, aşa că întâlniri au mai existat doar sporadic, pe stradă, ori în vreun magazin.   O întreb ce-i mai face nepotul (ştiam că fiica ei născuse acum vreo doi ani, parcă), ea îmi răspunde că a crescut mult, având deja un an şi opt luni. Bomba acum urmează- îmi zice ea, în octombrie mai face fiica ei un copil; fix când primul nepot împlineşte doi ani.(Îmi zic în gând: şi-a calculat bine treburile, ca nu cumva să mai meargă vreo secundă la serviciu) Aş fi preferat să îmi dea o palmă decât să-mi fi venit cu o fază din asta. Nu uită să adauge că faptul că va mai sta incăăă doi ani acasă, pe banii statului (şi ai mei, implicit), nu poate fi decât ceva foarte bun.   Am mai pălăvrăgit câteva minute, am schimbat câteva politeţuri, şi ne-am luat la revedere.  Despre indemnizaţiile ...

  Deşi se află deocamdată în proces de autorizare la Primăria Capitalei, o grevă a mămicilor nemulţumite de micşorarea indemnizaţiei de creştere a copiilor va avea loc luni, în faţa Ministerului Muncii.    Ce-i atât de inedit la micul protest? Mămicile vor veni dotate cu scutece folosite! PS. Dacă tot vreţi să protestaţi cu scutece folosite, mergeţi la Cotroceni, pentru că lui Băse îi plac pamperşii. PS2. Îmi pare rău să vă contrazic, "mămicilor", dar la partea cu scăderea natalităţii în urma diminuării indemnizaţiilor n-aveţi deloc dreptate. În fiecare zi văd o mulţime de gravide, ba mai mult, mi se pare că toată lumea, mai ales de când cu criza, toarnă copii. Principiul familial dedus: " Nevastă, n-avem bani de ieşit în oraş, stăm în pat şi procreem! ". PS3. Când m-am născut eu, maman n-a avut nici concediu post-natal de 2 ani, nici indemnizaţie de la stat, nici lapte praf gratis, nici eu n-am avut alocaţie până pe la vreo 5 ani. Şi, cu toate astea, am ajun...

Copiii noştri... se consideră exploataţi de către părinţi atunci când sunt rugaţi să ducă resturile menajere la pubela de la capătul blocului. Se simt bătuţi la cap atunci când sunt întrebaţi dacă şi-au făcut temele pentru ziua următoare, sau dacă şi-au învăţat lecţiile. Şi, în aceste cazuri, preferă să bată ţurca, pe româneşte spus. Găsesc că e mult mai uşor să umble fară scop pe străzi, să mâzgălească ziduri, să arunce cu corcoduşe după bătrâni (am văzut sceneta astă-vară), să înjure băgându-şi şi scotându-şi organe, şi trimiţându-se unii în mamele celorlalţi. Unde mai pui că literatura este ceva desuet- Internetul este baza!- de teatru sau balet n-au auzit nicicând- sunt nişte termeni la fel de vetuşti ca şi bunicii lor. Şcoală nu trebuie prea multă, căci părinţii oricum nu vor să-i facă nici medici, nici avocaţi- asta mi-a spus o cunoştinţă, cu ani în urmă, când fiul său picase examenul de capacitate. Şi unii se mai miră că fetiţele de grădiniţă, la întrebarea "Ce vrei să d...

Cum de-ajungem să ne naştem, asta-i clar, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Cum creştem- şi-asta e relativ simplu- cu mâncare bună, stil de viaţă sănătos, şi părinţi care să aibă grijă de noi. Cum trecem prin etapele vieţii, cum suntem educaţi, şi cum ne autoeducăm- asta-i greu. Sau complicat. Pentru că a educa un copil nu înseamnă doar a-l duce dimineaţă de dimineaţă la grădiniţă, şi, mai târziu, la şcoală. Trebuie, în primul rând, să îl modelezi în aşa fel încât să înceapă să înţeleagă dichisurile lumii, mecanismele ei, binele, răul, şi, cel mai important, oamenii ce o alcătuiesc. În cazul meu (şi de data asta sunt cel mai la îndemână subiect), până la aproximativa vârstă de 5 ani, bunicii au fost cel mai aproape de mine, de dimineaţa şi până seara. Asta nu pentru că am avut nişte părinţi iresponsabili, ci pentru că viaţa de prinţesă presupune şi eforturi şi muncă. Nu zic că a a fost rău. Ba chiar deloc. Poate că unii vor spune că bunicii sunt demodaţi, însă eu zic că tocmai conser...