Simplu, Oana

  La noi în sat a venit, în sfîrşit, primăvara. Fără flori de corcoduş şi alţi pomişori încă, din cauza că e mai frig decît în Braşov, însă cu multe flori de pădure:    ...şi cu un amic pe care l-am găsit stînd la soare, în grădină :)

  A trecut deja o bună parte din prima lună de vară, şi încă nu v-am arătat cât de frumos a început vara pentru mine:   În grădină, majoritatea florilor a fost distrusă de grindină, însă lupinii au rezistat cu stoicism, şi se află acum în plin sezon de înflorire:)   Am mai multe margarete ca oricând:) S-au cam adunat norii de ploaie... ...dar lumea continuă să îşi vadă de treburi: unii sapă, alţii plivesc, iar alţii urcă dealul ca să întoarcă fanul. După plimbare, o bine meritată odihnă, pe iarba de pe malul lacului:     Avem şi din ce în ce mai multe căpiţe de fân :) Şi-am încălecat pe-o şa, şi-am încheiat plimbarea cu un bucheţel de flori de câmp, nespus de frumoase. Vara voastră cum e?

 În fiecare dimineaţă, berzele din preajma comunei se adună pe pajişte, la "vânătoare" de broscuţe şi şoareci:). Nu ştiu dacă v-am spus, dar berzele sunt o slăbiciune de-ale mele. Sunt atât de mari, şi totuşi atât de graţioase, încât nu ai cum să nu le iubeşti. Ţin minte că, atunci când eram mică, fiind în vacanţă la Valea Nucarilor, prin septembrie am văzut stolurile de berze zburând către ţările calde. De atunci nu am mai avut onoarea asta, însă îmi place ca de fiecare dată când trec pe lângă case ce au cuiburi de berze să le privesc îndelung.   Chiar dacă suntem de-abia în august, bunicul a strâns deja recolta de ceapă şi usturoi. Seceta nu le-a lăsat să crească mai mult, însă arată superb împletite:). Piliştea, muntele din spatele casei mele. E superb şi impunător din orice unghi l-ai privi. Oamenii gospodari se aprovizionează cu fân pentru iarnă.   Apusul de sâmbătă seară. Nu cred că e nevoie de cuvinte.

    Da, cam aşa sunt întâmpinată în locul unde mă simt cu adevărat acasă .

  Apus de iulie. 

  De asta acuz vremea de afară.     Ieri seară, după o ploaie scurtă, de câteva picături bătute în fereastră, albastrul cerului ieşise la iveală, printre mulţi nori albi şi pufoşi, iar apusul l-a transformat în ceva cu totul portocaliu şi sublim. Cum să nu fie aşa, după atâtea şi atâtea zile în care n-am văzut rază de lumină?!   Azi-dimineaţă, aproape tot cerul era albastru. Soarele n-a apucat să strălucească, din cauza norilor care se adunaseră buluc, tocmai înspre răsărit.   Doamnă Vreme , nu vi se pare că vara e cam scurtă ca să ne duceţi de nas cu câte-o rază de soare pe zi, şi pe lângă asta să o tineţi într-una cu capricii de copil mic? Mai sunt doar două luni de vară, iar eu am pierdut deja două săptămâni de bronzat. Gândiţi-vă la asta.

Somn perfect azi-noapte. La 7.45 am. aud nişte bâzâituri ca de ţânţar, prin dopurile antifonice. Îmi ridic capul ciufulit dintre perne, scot dopurile, unul câte unul... Bâzâitul era de fapt muzică. Scumpul meu vecin asculta mirificul hit de chefuri, nunţi, înmormântari ori botezuri, "Puşca şi cureaua lată"... Noroc cu soarele ăsta frumos de afară, că n-am putut sta îmbufnată mai mult de 10 minute. Să aveţi o vineri frumoasă (şi fără poluări fonice) , dragilor !

Aveţi o fereastră la dispoziţie? Da? Perfect! Aşezaţi-vă confortabil, şi, fără a o deschide, căci riscaţi să vă îngheţe năsucurile, priviţi în soare. Vedeţi minunile cum se zbat şi strălucesc? Şi când te gândeşti că ne străduim atât ca să găsim măcar o fărâmiţă de frumos în tot haosul ăsta din jur. PS. Aştept de două luni ca să se depună chiciură pe copaci. Azi-dimineaţă am fost foarte mulţumită.

Asta mi-aş fi dorit să regăsesc prin geanta-mi încărcată cu tot soiul de tâmpenii azi. Azi, când am petrecut o jumătate de ora agreabilă, pe bancă, la soare, în Piaţa Sfatului. Ca şi cum ar fi putut să cadă şi cerul, că nimic nu ne-ar fi mişcat. Pe noi, Pesicile, zic. Şi promitem solemn că şi la 80 de ani, tot aşa vom face. Că după tot soarele de amiază a urmat o ploaie de toată frumuseţea mai pe seară, asta-i alta poveste. Una peste alta, mi-a plăcut ziua asta. De nume. Cu toţi musafirii, şi toate bucatele îngurgitate doar ca să nu îi fac să se simtă singuri într-ale mâncatului. (Adevăru-i că papa n-a gătit niciodată, dar nu mă aşteptam ca friptura aia sau ce-o fi fost să fie aaatât de bună... miaaam miaaam!) Am desfăcut cadouri- partea asta îmi place. Pentru că-mi plac cadourile. Oricât de mici, îmi cresc nivelul fericirii din corp şi suflet. Am răspuns la enşpe mii de telefoane. Parcă anul ăsta au sunat mai mult decât oricând. Oricum, am ca plan pentru 2010, instalarea de tele...

Azi, după-amiază. Cer de sfârşit de toamnă. La câteva minute după. Nu v-ar plăcea să fiţi măcar pentru o zi, Soarele de pe cer? Să vă puteţi juca atât de frumos şi răvăşitor de colorat, cu norii purtaţi de vânt? PS. Să vă spun un secret- frumuseţea cerului se datorează faptului că azi a fost ziua de naştere a Pesicăi. La Mulţi Ani!

De câteva zile, în fiecare dimineaţă, mă trezesc cu senzaţia că trupu-mi nu e altceva decât o felie de carne pentru şnitel, bătută cu un ciocan. La fel şi azi-dimineaţă- nici n-am apucat să mă dezmorţesc, că aud bubuieli, ce de îndată au declanşat alarmele maşinilor. Tuna şi fulgera, asta după ce prognoza meteo promitea că de astăzi începând, vremea îşi va reveni la o stare mai normală. Acum, nu ştiu dacă tunetele şi fulgerele de octombrie ar trebui, sau nu, să mă mire, având în vedere faptul că, anul trecut, în plin decembrie, cerul se lăsase cuprins de arcuri electrice, iar văzduhurile trăsneau de-ai fi zis că se desfac. Toamna asta ce nu mai e toamnă, ninsorile precoce, frunzele ce-au părăsit peisajul, deprimarea indusă oamenilor de către vreme, dar şi faptul că detest frigul, straturile de haine multe, umezeala, mă conving pe zi ce trece că trebuie să-mi duc la îndeplinire un vis, deloc recent. Anume, acela de a mă muta, pe timp de toamna târzie şi iarna, într-un loc însorit....

Ori de câte ori privesc în jur şi văd doar lume îmbufnată, îngândurată, fie din cauza grijilor, fie din cauza asteniei de toamnă , nu mă pot abţine să nu îmi zic, în sine, că oamenii aceştia nu au timp să se uite în jur. Îmi povestea bunicul meu adoptiv, cum, odată, pentru că fusese ajutat la nu-ştiu-exact-ce-anume de către un vecin, l-a invitat pe acesta să mai zăbovească un pic la un pahar de vorbă, în curte. I-a oferit un chaisse-longue, şi, după ce a studiat preţ de câteva minute peisajul ce i se aşternea în faţa ochilor, domnul vecin a exclamat: Ce pădure frumoasă e pe dealul din faţa noastră! Nici n-am apucat s-o văd până acum ... Da, sunt vorbe spuse de un domn trecut binişor de patruzecişiceva de ani. Aţi văzut, sper, aici destule poze de la Dobârlău încât să vă daţi seama ce a pierdut. Pe stradă, lumea merge cu capetele plecate. E drept că trebuie, din când în când, să mai priveşti şi pavajul străzii pe care mergi, pentru că nu ştii niciodată în ce minunăţii îţi poţi rupe ...

Extenuată după 2 examene de coşmar, de care am trecut neaşteptat de bine, în raport cu starea mintală pe care o aveam la momentul susţinerii lor, ajung aseară pe la 21.30 acasă, îmi arunc geanta într-o parte de pat, hainele pe-un scaun (că tot mă laud tot timpul cum că sunt ordonată), şi pentru relaxare, iau o cană de ceai de mentă şi încep turul blogurilor, căci eram restantă. Nu ştiu dacă v-am mai zis că n-am timp nici să mor zilele astea. Dar, acum, până luni sunt cât de cât mai liniştită. RĂUL mare a trecut:D Şi, după cum spuneam, în cadrul turului (de onoare) al blogurilor, ajung pe pagina amicului Notopic ... Care bineînţeles avea "coaptă" o leapşă pentru mine. Ce-o fi zis, măi, Oana asta nu prea mai scrie, ia să-i dau o motivaţie! Daaar, leapşa e destul de interesantă, pentru că n-are întrebări, ci poze, adică ceea ce-mi place mie mai mult. Se cere să deschizi folderul 4, şi poza 4. Să vedeeeem... Aaah, nici nu cred că putea să pice mai bine. Culmea, 4 e număru...

Nu stiu cine a fost cel care a afirmat pentru prima data ca miracolele nu tin mai mult de 3 zile (parca...), dar a avut cea mai mare dreptate... Dupa mine, miracolele nici n-ar exista, sau se risipesc atat de repede incat nici nu prea ai timp sa le cronometrezi... Ziua de ieri, sambata, chiar pot s-o numesc un miracol, si sunt sigura ca nu sunt numai eu cea care afirma asta... A fost prima, si se pare si singura, zi din toamna asta, cu adevarat frumoasa... Nu pot sa spun ca am facut cine stie ce lucru remarcabil, insa simplul albastru al cerului si razele calde si imprastiate ale soarelui au facut deliciul zilei... Am plecat, ca in orice dimineata de sambata, inspre Dobarlau... Inca din mijlocul saptamanii ce e pe cale sa sfarseasca, am fost extrem de nerabdatoare sa-mi vad casa, cat si ce grinzi, caramizi, sau capriori s-au mai adaugat... Cand am ajuns nu stiam ce sa fac- totul mi s-a parut atat de perfect si de optimist, incat nici n-am stiut de ce ar trebui sa ma apuc prima data, ui...