De ce a fost bună ziua mea de naştere
Azi-dimineaţă m-am trezit foarte devreme, pe la 6 şi un sfert cu aproximaţie, pentru că pe la 7 şi ceva trebuia să ajung în oraş cu ceva treburi, şi mai apoi să ajung şi la un curs. Când m-am uitat pe geam şi am văzut ploaia aceea gri şi udă, am zis ca aşa ceva nu se poate, cel puţin nu de ziua mea. Nu, nu, şi nu! Tocmai mie, care iubesc seninul şi soarele mai mult decât orice? Cu chiu, cu vai, am găsit haine, am luat-o de o aripă şi pe maman , şi am pornit. Când am trecut pe lângă Parcul Central, mi-a venit ideea să caut cu privirea magnoliile- ştiam că în Bucureşti sunt înflorite de vreo săptămână şi jumătate, şi nu degeaba m-am iluzionat că, după ploaia asta care a mai curăţat oraşul, au înflorit şi la noi. Sunt atât de frumoase, de timid înflorite, încât au constituit prima surpriză frumoasă de ziua mea. Gata cu florile de magnolie, pentru că nu de asta scriu acum. Scriu pentru că azi a fost pur şi simplu ziua mea . Ziua în care am zâmbit şi i-am pupat apăsat ...