To be or not to be me - part 3
Săptămâna trecută, vineri seară, cred, eram cu maman în oraş. Ne promenam, sau nici nu mai ştiu exact ce făceam, când zărim pe trotuarul opus două dame. Pe care le cunoşteam, of course . Una dintre ele o cunoştinţă a unei alte cunoştinţe a unei prietene de-ale lui maman . Aţi înţeles sper:D. Cealaltă- naşa, sau ceva de genul, a celei dintâi. Cunoştinţa asta complicată ne vede şi ea, ne salută, îi răspundem, o lasă pe cealaltă (pe care până să ne fi zărit o ţinea de braţ) baltă pe trotuar, traversează şi se îndreaptă către noi. Îmi zic în minte că i-o fi fost dor de noi, pentru că ştiam că e plecată prin ţările calde (eh, acum nu vă îmbulziţi gândindu-vă la palmieri jamaicani, ci rezumaţi-vă la Spania, Italia, din astea mai modestuţe). Ne pupă (vă daţi seama ce plăcere mi-a făcut, având în vedere că pot număra pe degete persoanele de care nu mi-e silă să le pup!) şi începe: Ce maaaare ai crescut, ce domnişoară te-ai făcut, ce frumoasă eşti, ce bluză ai, ce picioare, ce, ce, ce!!! Eu:...