Simplu, Oana

  Nu vreau să par rea, însă dacă e ceva ce nu suport, acel ceva se numeşte mizerie. Ei bine, respectabilii mei vecini de la etajul patru, care stau fix în capul meu, sunt cei mai buni prieteni ai mizeriei.   Nu îi doresc nici celui mai mare duşman să treacă pe lângă ei, căci nu garantez că supravieţuieşte întâlnirii cu ficatul întreg. Pe lângă faptul că sunt certaţi cu apa, mai sunt şi nesimţiţi. De când îi ştiu eu, sunt nesimţiţi- urlă, trântesc, aleargă precum elefanţii prin casă, mai demult ascultau chiar şi manele la maxim, şi ca să fie tacâmul complet, au mai făcut şi un plod. Copilul, desigur, îi urmează în comportamente, şi, în plus, îl bănuiesc şi de ceva retard mintal.      Enfin , m-am pierdut în explicaţii, şi am uitat să vă spun, că, de vreo două săptămâni, vecinii ăştia simpatici au descoperit APA. Da, apa, acea chestie inodoră, incoloră care curge la robinet, şi care ne ajută să fim mai curaţi. Şi, nu ştiu cum se face, dar cred că apa lor funcţi...

   Se presupune că un om, odată ce s-a născut într-o societate, indiferent de mediul urban ori rural, şi a crescut tot în mijlocul acesteia, a deprins anumite comportamente necesare traiului oarecum comun cu ceilalţi, şi e conştient că are anumite limite impuse. Mă refer la un om născut cu toate cele la locul lor, care nu suferă nici de oligofrenie, şi care se află în deplină capacitate de exerciţiu.   Se presupune am zis. Pentru că unii, pe care nu îi pot numi oameni, demonstrează că e adevărată stricta presupunere. Aseară am ajuns acasă pe la 22.30. Un nesimţit de vecin bătea cuie. Da, până la orele 23.20. De pe la ora 23.45 şi până când m-am dus la somn- pe la 01.30, acelaşi nesimţit a găurit pereţi. Da, cu bormaşina- superb. Dacă nu reuşeam să adorm, fiindcă îl auzeam şi prin dopurile antifonice, sunam la Poliţie.   Mă întreb cum de asemenea creaturi mai au pretenţia de a fi consideraţi specimene sociale. Mă întreb cum şi de unde le poate proveni nesimţirea. ...

   Tocmai azi, luni, când vântul bate cu putere şi Soarele se tot ascunde pe după nori, când aş putea atât de bine să mă cuibăresc în pat şi să citesc sau să învăţ ceva, noii mei vecini s-au apucat de dărâmat apartamentul.   Şi, nu ştiu de ce, dar instinctul meu infailibil îmi spune că situaţia se va perpetua de-a lungul câtorva săptămâni...   Linişte, dragilor... săptămână liniştită să aveţi!

Acu' vreo oră mă gândeam că viaţa e din nou roz. Nu ştiu dacă era din cauza lucrurilor ce au intrat pe făgaşul normal, căci astăzi m-am comportat ca un om ce sunt, şi nu ca o pisică adormită mai tot timpul zilei, ori datorită salatei de sfeclă roşie pe care am avut-o garnitură la masa de prânz:D. Cum ziceam, toate bune şi frumoase. Oana se liniştise. Mă pun şi eu un pic să dorm, că prea multă agitaţie şi alergătură fac rău la organism şi încep să apară ridurile. Mă foiesc, o dată, de două ori, de zece ori. Înfoi pernele, mă lupt cu pătura, nu pot adormi. Îmi zic că ar trebui să mă gândesc la ceva frumos- nu găsesc nimic cu adevărat relevant în această privinţă. Îmi zic apoi că ar trebui să mă apuc să număr oi, deşi n-am practicat niciodată sportul ăsta. Mă plictisesc pe la 20- nu ştiu cum de 'Nea Jiji le mai ştie numărul. Îmi zic că ar trebui... nu-mi mai zic nimic. Patul începe sa se zguduie. Creierii îmi vibrează, deşi urechile-mi erau astupate de dopuri. La n...

Sunt seri în care tot ce-mi doresc este să ajung în vârful patului, cu o cană de ceai fierbinte alături, cu o carte numa’ bună de citit, şi multe perne în jur, pentru susţinerea mădularelor ostenite. Şiii, da, sunt seri când până şi EU mă resimt după o săptămână de muncă şi nervi, muuuulţi nervi. Nu cred că cer prea mult. O simplă seară de linişte... nu pe malul Senei, nu în Vegas, ci la mine în cameră, repet, in linişte. Să tot fie vreo lună, o lună şi ceva, de când un vecin, care e şi şef de... scară, administraţie, sau ce-o fi aia- ăl’ de-a întrebat-o pe maman dacă eu sunt, şi dacă nu cumva am întreprins o schimbare de look- ne-a înmânat ţanţoş o invitaţie la nuntă. La nunta fiicei sale cu fiul unui alt vecin. Vecin de etaj cu mine. Avem un perete în comun, dacă nu mă înşel. Aaaaşa, bun. De mers e clar că nu. Nu-mi plac oamenii care-mi sunt vecini şi tocmai pentru că nu sunt o ipocrită nu merg. Plus că nici nu mă salut cu progeniturile ce tronau în front row -ul invit...

După ce azi-noapte am dormit mai bine şi am visat mai frumos decât am făcut-o în ultima vreme, am avut o dimineaţă zâmbicioasă şi relaxată. Nu prea relaxată, pentru că aveam de parcurs un nou un tur de forţă pe tărâmul ştiinţei. Binedispusă cum eram, pe la 10 juma' -11, înşfac sacul cu resturi menajere, cobor scările, observ saci cu moloz aşezaţi în şir indian la uşa vecinului care mi-a bârâit ziua de ieri. Parcurg agale trotuarul din faţa blocului, ajung la ţarcul de gunoi de la capătul acestuia, de chei nu mai am nevoie, pentru că cercetătorii/cotrobăitorii de etnie rromă au reuşit să omoare şi broasca porţii. Arunc cu dispreţ săculeţul în pubelă şi plec... Zgribulită şi cu gulerul hainei ridicat până pe ochi, şi nu pentru că eram nemachiată, ci din cauza şocului termic suferit odată cu ieşirea afară. Nu, de fapt nu era frig, eu eram cea prea caldă. Parcurg iar trotuarul, introduc cartela vieţii în interfon, urc scările ce duc spre primul etaj. Observ că la primul etaj s-a ar...

Azi n-am funcţionat. Şi tocmai d-asta, m-am autonumit în funcţia de minunea zilei . Nimic, dar absolut nimic n-a mers. Am debutat prin a mă arde cu cafea fierbinte. De fapt limba mea e arsă. Eh, no problem, am zis, trecem peste. Trecem, trecem, ne ducem să ne rezolvăm proiectele pe azi. În primul rând, o vizită la un dispensar medical de la capătul lumii, a.k.a campusul universitar al Yale ... Pardon, voiam să spun al Transilvaniei. Trebuia să-mi vizez o nefericită de adeverinţă medicală, din care reiese că coloana mea vertebrală e bucăţi, şi nu poate fi utilizată în scopuri sportive. Am pus pile în mişcare, că făr' de nu se poate, cel puţin nu în România, dar, surpriză! Deşi mă încadram în programul afişat pe uşă, nici urmă de nicio doamnă doctor la care aveam eu pila. În schimb, o droaie de asistente, care stăteau aşezate picior peste picior , hrănindu-se cu o poftă de hipopotam, de pe o măsoaie plină cu bucate. Aşa, unde-i doamna doctor? "Apăăăi, nu ştim. Da' ce treab...