Simplu, Oana

  Deşi m-au ars degetele să scriu câte ceva legat de campania electorală şi m-am abţinut, din dorinţa de a nu mă împlica în polemici şi dezbateri inutile, astăzi nu pot să nu scriu măcar câteva rânduri despre alegerile prezidenţiale.   Pe de-o parte, peVictor Ponta nu îl suport. Mă enervează felul în care se adresează oricui şi oricum, indiferent de vârstă, tonul mai mult obraznic decât ironic, precum şi faptul că s-a bătut neîncetat cu pumnii în piept că a scos ţara din criză. Cu toţii, sau aproape toţi ştim că cei care au scos, de fapt, ţara din criză (dacă a ieşit, într-adevăr...) au fost oamenii care au muncit şi au plătit impozite. Că pe lângă astea, am mai cotizat cu ceva mărunţis şi în campania electorală, asta e o altă poveste. Vom vedea la anul pe unde va scoate Guvernul şoseta când va fi nevoie de bani.   Pe de altă parte, Klaus Iohannis mi-e indiferent. Nu mi se pare nici grozav, nici rău. Însă prostia care îl va costa, în cazul în care se va dovedi a fi un...

  La Palatul Buckingham a avut loc un banchet găzduit de familia regală în cinstea Jocurilor Olimpice. Printre Michelle Obama, Regina Elisabeta a IIa şi diverşi demnitari din ţările participante la Olimpiadă, iată şi mândrii reprezentanţi ai tărişoarei noastre.    Ştiţi cum e, într-un buchet de trandafiri, chiar dacă au si ei spini, tot se deosebesc mărăcinii. Eh, uite tot cam aşa s-au deosebit şi-ai noştri de restul lumii prezente la Londra- Victor Ponta, într-un constum şifonat, care pare mai degrabă pijama de noapte (nu are nicio importanţă preţul costumului, dacă nu ai auzit de fierul de călcat e tot degeaba), Daciana, ştearsă şi banală, mai urât îmbrăcată şi decât dacă ar merge la piaţă să îşi facă aprovizionarea cu murături.   Aş vrea să fi spus macar că sunt ai noştri, cu ei defilăm, însă mă abţin...

1. Mi-e scârbă să deschid televizorul. 2. Mi-e silă să îmi găsesc în fiecare dimineaţă cutia poştală plină cu mizerii USL-iste, despre cum arată un buletin de vot, şi cum trebuie aplicată ştampila, evident, pe DA. 3. Mi-e ruşine mie să văd oameni în toată firea, poate şi de-o vârstă cu bunicii mei, împărţind pliante, fluturaşi, mergând cu placarde în mâna pe stradă, împărţind în stânga şi în dreapta nişte ziare în care nici nu vreau să ştiu ce scrie, deşi azi-dimineaţă îmi fusese oferit unul. 4. Azi-dimineaţă, mă îndreptam spre bunici, însă am deviat drumul ca să intru să le cumpăr îngheţată de la un supermarket din apropiere. Mă întâlnesc cu o doamnă în vârstă, cunoştinţă de familie, pe care o ştiu de când m-am născut. Vorbim ce vorbim, şi când întorc capul la dreapta văd două femei (pe care le cunoşteam), urland pe stradă şi oprind oameni şi maşini (căci în apropiere era o trecere de pietoni), ca să le ofere materiale anti-Băsescu. Continuând discuţia, lângă noi apare o ...

 Astăzi a fost cea mai lungă zi din an. Şi are de-a face cu solstiţiul doar parţial, pentru că solstiţiul e un nimic în comparaţie cu tevatura condamnării şi tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase.   A nu se înţelege că am ceva cu cineva, însă mi se pare amuzant cum în prag de vizită la penitenciar l-au apucat bolile. Aseară l-am văzut pe la o televiziune din astea zgomotoase, pe tribunul Vadim, care îi plângea de milă bietului "Adi", care e bolnav de diabet, boală descoperită acum nu ştiu câţi ani. Ok, e o boală urâtă, ştiu asta pentru ca bunicul meu o are demult, însă în etapa de dezvoltare în care a ajuns medicina, diabetul nu poate fi considerat o boală mortala. O poţi duce mulţi ani, desigur, cu puţină cumpătare la mâncare multă şi plină de glucide, cu un doctor bun şi medicamente adecvate.   Mai apoi, în momentul sosirii ambulanţei, tot Vadim o compătimea pe "doamna Dana", care vezi Doamne, în cadrul fiecarei înfăţişări la procese a plâns, a leşi...

  Emil Boc a anunţat astăzi depunerea mandatului guvernului, după, aflu acum, 1100 de zile în fruntea acestuia.  1100 de zile în care orice s-ar fi întâmplat în ţară, bun sau rău, Boc era de vină. S-au diminuat cu 25% salariile bugetarilor? Boc era de vină. Ninge şi bate viscolul? Boc era de vină. Scade sau creşte economia ţării? Doar Boc era de vină. Apostu ia şpagă? Evident, tot Boc era vinovat.   Rămâne de văzut cine se încumetă să preia postul de ţap ispăşitor al ţării, şi, mai ales dacă Parlamentul îl va agrea. PS. Discuţie astăzi, la farmacia veterinară:   Vânzătorul: - Am auzit că o pun pe Boagiu în locul lui Boc...   Un nene care spărgea seminţe între dinţi: - Aoleu, aia are tocul de-un metru!   Eu, neputând să mă abţin: - Vi se pare că are vreo relevanţă înălţimea tocului? Contează ce are în cap! (Ai naibii misogini!) PS2. Mi-ar plăcea enorm de mult ca peste vreo 2-3 luni să iasă protestatarii în Piaţa Universităţii ca să îl ceară pe Boc înapoi ...

 UPDATE : În mod evident, documentele nu au putut fi trimise nici prin fax. Mâine o să am o întâlnire destul de aprinsă la sediul Romtelecom.   Cu indivizii aceştia am încheiat orice urmă de colaborare în urmă cu ceva ani, atât de mulţi deja încât le-am uitat şi numărul.   Însă zilele trecute, eu, suflet bonom, m-am oferit să ajut o persoană imobilizată la pat să îşi rezilieze contractul de telefonie fixă de la Romtelecom. Am fost la sediu, i-am expus problema netransportabilităţii titularului abonamentului, am luat o cerere de desfiinţare, mi s-a spus că o pot trimite şi online sau prin fax, împreună cu o copie după buletinul titularului contractului.   Simplu, nu? Aşa am zis şi eu, până astăzi dimineaţă, când am încercat să le trimit pe adresa de e-mail pe care mi-o dăduse funcţionara de la Romtelecom. Am încercat să le trimit de trei ori, de trei ori s-au întors.    Când o să am zece minute libere, o să încerc să le trimit prin fax, iar dacă nici aşa ...

  Auzeam la radio, săptămâna trecută, cum că Los Angeles-ul are în plan, ca în următorii 35 de ani, să amenajeze 2700 (!!!) de kilometri de pistă dedicată circulaţiei bicicletelor.   Pentru că noi şi-aşa suntem în pană (totală) de astfel de piste, şi pentru că ne lipsesc şi parcările, eu zic că, dacă am face doar piste, am ieşi mai câştigaţi.    De ce?  Investim bani într-un singur obiectiv ce poate fi folosit şi pe post de parcare.   PS. În locul lui, intram cu maşina direct până la tejgheaua din magazin.

  Ia priviţi la indivizii din imaginile de mai jos, de la ziua de naştere a lui Nea Nelu, fost prezident:  Aşadar, de la micii cu muştar (bleah!) oferiţi de 1 Mai, pesedeii au ajuns să organizeze ospăţuri la restaurante de hotel. Partea bună e că micul se mânca prin parcurile din Bucureşti, unde iarba călcată în picioare e regenerabilă. Partea proastă e că omenia care se mănâncă (patronii localului trebuie să fie extrem de fericiţi...), nu se mai recâştigă niciodată.  PS. Că tot veni vorba de ospăţuri, mi se pare genial ceea ce am citit aici . Copios!!!

   Românul are un talent deosebit de a transforma orice sărbătoare, fie ea tradiţională, fie împrumutată ca formă fără fond, în obsesie naţională. Crăciun, An Nou, Paşte, 1 Decembrie, 1 Mai, sărbători minuscule, trebuie sădite, răsădite, şi săpate în mintea fiecărui cetăţean al patriei, ca sa-l ducă pe acesta mai degrabă înspre nebunie, ori, dacă se găsesc pârghiile necesare, se dă liber de la stat, că si-aşa stăm nemaipomenit de bine cu economia şi munca.   În caz că n-aţi stiut (deşi e practic imposibil să nu aveţi deja capul împuiat pe tema asta), pe 14 e Velăntain's Dei, pe care o consider una din cele mai cretine sărbători împrumutate, alături de Thanksgiving şi Halloween. Nu de alta, dar explicaţi-mi şi mie de ce sărbătorim noi Thanksgiving? Americanii o sărbătoresc pentru a mulţumi pentru faptul că, la un moment dat în istoria lor, au avut ce pune pe masă. Noi o sărbătorim pentru că americanii o sărbătoresc- tot ce face americanul e cuvânt divin pentru noi, şi, de...

   Răspunsul l-am aflat ieri: pentru ca în fiecare zi să bată la uşa părinţilor pentru a le cere fie să le spele hainele, fie ca să le golească frigiderele de mâncare.        Încântător.

  Aproape că uitasem ce sursă incredibilă de amuzament poate constitui un buletin de ştiri locale. Asta până azi, când am aflat că în urbea noastră există bunicuţa practicantă de... aerobic.   Şi nu vă gândiţi că e o bunicuţă oarecare! Are 90 de ani, şi s-a apucat de sport ca să-şi menţină tonusul muscular şi ca să-şi îmbunătăţească circulaţia sangvină. Cam târziu aş zice eu, dar...   Mirificul interviu a avut loc sub podul de pe Griviţei (ieşirea din Braşov înspre Feldioara), unde, spun reporterii, mai dă şi lecţii amatorilor, iar babette a binevoit să vină îmbrăcată în rochie, nu de alta, dar la fiecare ridicare a picioarelor trebuia să ne arate şi nouă... câte ceva. Închipuiţi-vi-o tăvălindu-se prin iarbă, cu mâinile sus-jos, sus-jos, şi picioarele împleticindu-i-se prin aer.    Bunicuţa amatoare de aerobic spune că a preluat mişcările din emisiunile de fitness de la televizor, şi că durerile de oase i s-au mai atenuat de când a început sportul.   Acum...

  Din seria "Ce-a mai scos pe gură al nostru ministru de Finanţe", astăzi vă prezentăm "Dispariţia impozitului minim de la 1 octombrie".   Are cineva timp să îl creadă? Bugetul de stat e hrănit, în mare parte, doar din venituri extraordinare, adicătelea din împrumuturi, iar lui domn' Vlădescu îi arde de glumă cu prostimea.    Tot stimabilul mai spune şi că impozitul forfetar va fi introdus începând cu 1 ianuarie 2011.   Mi se pare mie, sau Boc-Poc ne anunţa acelaşi lucru şi în urmă cu vreo două luni? În plus, e recunoscut, chiar şi de către colegii de guvernare, faptul că lui Vlădescu îi vorbeşte gura fără cap.

 "Explore the Parliament's Zoo Garden"                                                               ~ rostit de papa la cafeaua de dimineaţă, şi mai apoi, scris aici tot de el.~  

  Cu toţii ştim că mare parte din parlamentarii mioritici au burtici, sunculiţe, ori guşi nu tocmai micuţe. Ei bine, de îndată ce am luat prânzul la restaurantul Parlamentului, am elucidat cum de reuşesc ei ca într-un mandat de 4 ani să sară de la un număr rezonabil de kilograme la obezitate. Vă spun- e uşor- mâncarea e variată şi nespus de bună (nu se întâmplă prea des să apreciez mâncarea de restaurant), mult prea ieftină, şi foaaarte multă. Ca să vă faceţi o idee, o friptură de piept de pui înseamnă cam un piept de pui întreg. Deserturile sunt nu doar aspectuoase, ci întru totul delicioase. Aşadar, papa bun:).    În loc de siesta, m-am mai plimbat, şi am mai fotografiat câte una, alta.     Mihai Viteazul. Tapiserie uriaşă.   După câteva ore, câţiva kilometri parcurşi, şi sute de ridicări ale privirii înspre detaliile plafoanelor şi ale candelabrelor, am ajuns afară, la aer şi soare.   Iată că, după cinci episoade în care v-am "plimbat" prin in...

  ... aşa am citit azi în ziare. Mai precis, nu-mai-ştiu ce cotidian le plângea de milă comercianţilor, că vezi Doamne, ce drastică diminuare a vânzărilor a avut loc odată cu creşterea TVA.    În primul rând, să fim serioşi, şi să nu ne cerem osândă, căci preţurile n-au crescut chiar până la stele. Comercianţii sunt măcar atât de deştepţi încât să le păstreze la o cotă moderată, decât să rămână cu marfa în galantare până la expirare.    În al doilea rând, am fost ieri la cumpărături într-un hypermarket. Nu obişnuiesc să-mi fac cumpărăturile decât din cash& carry-uri, pentru că nu suport aglomeraţia, însă ieri am zis că fiind duminică, treacă de la mine, nu poate fi foaaarte aglomerat. Pe naiba. Parcarea era ultra-supra-ocupată, pensionarii mişunau printre rafturi precum ţânţarii deasupra bălţii, iar restul clienţilor se îmbulzeau la raionul de cărnuri, probabil în căutarea sortimentului ideal pentru grătar. La casă, rânduri de câte 10-12 persoane, de-mi ven...

  Săptămâna trecută eram într-o florărie când m-am întâlnit cu o doamnă, fosta contabilă a unei firme cu care am colaborat ani la rând. Doamna a ieşit la pensie odată cu încetarea colaborării noastre, aşa că întâlniri au mai existat doar sporadic, pe stradă, ori în vreun magazin.   O întreb ce-i mai face nepotul (ştiam că fiica ei născuse acum vreo doi ani, parcă), ea îmi răspunde că a crescut mult, având deja un an şi opt luni. Bomba acum urmează- îmi zice ea, în octombrie mai face fiica ei un copil; fix când primul nepot împlineşte doi ani.(Îmi zic în gând: şi-a calculat bine treburile, ca nu cumva să mai meargă vreo secundă la serviciu) Aş fi preferat să îmi dea o palmă decât să-mi fi venit cu o fază din asta. Nu uită să adauge că faptul că va mai sta incăăă doi ani acasă, pe banii statului (şi ai mei, implicit), nu poate fi decât ceva foarte bun.   Am mai pălăvrăgit câteva minute, am schimbat câteva politeţuri, şi ne-am luat la revedere.  Despre indemnizaţiile ...

   Se presupune că un om, odată ce s-a născut într-o societate, indiferent de mediul urban ori rural, şi a crescut tot în mijlocul acesteia, a deprins anumite comportamente necesare traiului oarecum comun cu ceilalţi, şi e conştient că are anumite limite impuse. Mă refer la un om născut cu toate cele la locul lor, care nu suferă nici de oligofrenie, şi care se află în deplină capacitate de exerciţiu.   Se presupune am zis. Pentru că unii, pe care nu îi pot numi oameni, demonstrează că e adevărată stricta presupunere. Aseară am ajuns acasă pe la 22.30. Un nesimţit de vecin bătea cuie. Da, până la orele 23.20. De pe la ora 23.45 şi până când m-am dus la somn- pe la 01.30, acelaşi nesimţit a găurit pereţi. Da, cu bormaşina- superb. Dacă nu reuşeam să adorm, fiindcă îl auzeam şi prin dopurile antifonice, sunam la Poliţie.   Mă întreb cum de asemenea creaturi mai au pretenţia de a fi consideraţi specimene sociale. Mă întreb cum şi de unde le poate proveni nesimţirea. ...

  Într-o ţară în care nimeni nu mai învesteşte nimic în educaţie, care a apucat-o pe un trend descendent, care pare să nu mai poată fi întors, toată lumea se miră de rata (ne)promovabilităţii la BAC.     Eu am susţinut examenul de BAC în urmă cu doi ani. N-a fost o joacă, precum a fost anul acesta, în urma "reformei" marca Funeriu. Am dat şase examene, dintre care patru scrise. Asta după ce am urmat un colegiu naţional, la profil uman, pe care l-am savurat timp de patru ani, unde am avut colegi frumoşi, împreună cu care am format cea mai bună clasă din liceu, şi profesori excelenţi, pe care i-am iubit pur şi simplu. Am purtat şi uniformă,( pe care, recunosc, am detestat-o) din care păstrez şi voi păstra mereu sacoul cu matricolă. N-a existat zi în care să nu mă duc cu plăcere la şcoală. Când privesc înapoi, parcă şi de orele de limba latină, care ne dădea tuturor dureri de cap, îmi e dor. De engleză nu mai vorbesc- am mâncat-o, respirat-o şi visat-o vreme de patru ani m...

  Prima amanetare - viitorul tărişoarei noastre. Veniturile extraordinare ale bugetului de stat, provenite din împrumuturile interne şi din cel de la Fondul Monetar Internaţional, nu sunt nimic altceva decât amanetarea muncii generaţiilor viitoare. Să scriu mai mult de atât e de prisos.  A doua amanetare - o să vă povestesc o mică întâmplare de azi.   Plecasem de-acasă, şi eram pe Calea Bucureşti când am primit un telefon de la o persoană care m-a rugat să-i trimit nişte acte prin fax. Dat fiind faptul că aveam actele la mine, şi ca să nu mă mai întorc până acasă, am ales să intru la o casă de amanet/ exchange, ca să trimit faxul. Mizeria de acolo era cruntă, aerul lipsea cu desăvârşire. În faţa mea, la rând, se aflau câteva persoane, femei în majoritate.   La ghişeu se afla o femeie, între două vârste, care venise să-şi recupereze nişte cercei. A returnat banii, angajata casei de amanet i-a restituit pliculeţul cu cerceii, femeia şi i-a pus în urechi, a între...

  Din nou, o sală impresionantă...   ... dar parcă mai impresionante sunt dimensiunile covorului aferent. Sala Unirii, una dintre cele mai frumoase şi mari din Palat. Aici se organizează diferite evenimente, printre care, în trecut, s-a numărat şi un banchet în cinstea Nadiei Comăneci. O parte din plafonul Salii Unirii. Ghiciţi voi ce avem în poza de mai sus. Da, corect, sala de şedinţă a Camerei Deputaţilor. O sa fiu concisă: circul televizat din Parlament nu reprezintă nici 1% din circul real. Se ţipă ca pe stadion, se bate cu pumnii în pupitre, e o foială continuă, nimeni nu ascultă pe nimeni, dar toţi se ceartă unul cu altul ca la uşa cortului. Aşa ţară, aşa reprezentanţi... Motivul pentru care mi-am dorit de când mă ştiu să ajung în Camera Deputaţilor. Spuneţi şi voi- nu-i aşa că e uimitor? Preocupare parlamentară, în vremea dezbaterii Legii lustraţiei. Youtube, of course!