Sfat pentru Herr Johannis
De când mă ştiu, mă paşte o umbră de invidie la adresa Sibiului, în mare parte, pentru felul în care arată oraşul. Spre deosebire de noi, care ne irosim energia înspre lucruri ce mai mult încurcă decât descurcă (vezi sensurile giratorii, şi alte minunăţii ale sistematizării rutiere), autorităţile locale sibiene şi-au concentrat atenţia înspre patrimoniul oraşului. Pe când Piaţa Sfatului a noastră este doar o umbră palidă a ceea ce ar trebui ea să fie, Piaţa Mare a Sibiului arată... că are viaţă. Clădirile sunt renovate, vopsite în culori vii, iar florile nu lipsesc. Noi avem o Casă a Sfatului de pe ai cărei pereţi se desprinde tencuiala, şi nişte ziduri medievale despre care, mai nou, un restaurator, expert în istorie medievală, afirmă că sunt renovate de mântuială, adicătelea, distruse forever. Lovitura de graţie a venit în 2007, când Sibiul a fost declarat Capitală Culturală a Europei. N-a fost doar un titlu, ci o şansă ca oraşul să devină scena centrală a unor importante manifestări...