Simplu, Oana

  ... Exact invers faţă de cum a început vara. Deprimant, cu vreme urâtă, umezeală care face rău oaselor şi coafurii, cu stropi de ploaie care bat insistent în ferestre, mânaţi de vântul ce sufla mai ceva ca-n Bărăgan.       Ieri, chiar în prima-i zi, toamna m-a plouat. Ieşisem să-mi aerisesc nervii şi să ascult o fântână arteziană- poate-poate mi-i liniştesc- când a început să plouă. Mărunt, rece, dar... neud, dacă mi-e permisă exprimarea. Ploaia nu uda. Neavând umbrelă (ah, urăsc umbrelele!), am ajuns acasă cu doar câţiva stropi, şi aceia pe pielea pantofilor. Presupun că şi ea- apa- era îngheţată.   Azi, soare, ploaie, soare, nori, ploaie, vânt, muuult vânt zgomotos. Urât de tot, mai ales că la Bâlea a şi nins, ba mai mult, s-a blocat şi Transfăgărăşanul din pricina zăpezii.       După ce că vara asta mi s-a părut incredibil de scurtă şi, pe alocuri, prefăcută, toamna aleargă şi ea. În galop. Pe trotuare am zărit deja frunze. Multe fr...

Hmm... Încă de aseară eram extrem de decisă în privinţa lucrurilor pe care le am de îndeplinit astăzi, printre care s-ar număra şi mersul la şcoală. Nu de alta, dar m-am făcut o chiulangioaică de prim rang. Acum nu mai sunt chiar atât de hotărâtă. Am deschis fereastra, şi e brrr , muuuult prea brrr pentru gustul meu. Îmi place când pentru lenea mea pot găsi fel de fel de motive, iar vremea constituie unul dintre cele mai plauzibile. Ca să vă distrag atenţia de la vremea groaznică (deloc genul meu de melodie, dar am auzit-o şi mi s-a părut drăguţă): Mă duc în dulap, ca să-mi caut haine pentru azi. Dacă am zis că merg, trebuie să mă ţin de cuvânt.

De câteva zile, în fiecare dimineaţă, mă trezesc cu senzaţia că trupu-mi nu e altceva decât o felie de carne pentru şnitel, bătută cu un ciocan. La fel şi azi-dimineaţă- nici n-am apucat să mă dezmorţesc, că aud bubuieli, ce de îndată au declanşat alarmele maşinilor. Tuna şi fulgera, asta după ce prognoza meteo promitea că de astăzi începând, vremea îşi va reveni la o stare mai normală. Acum, nu ştiu dacă tunetele şi fulgerele de octombrie ar trebui, sau nu, să mă mire, având în vedere faptul că, anul trecut, în plin decembrie, cerul se lăsase cuprins de arcuri electrice, iar văzduhurile trăsneau de-ai fi zis că se desfac. Toamna asta ce nu mai e toamnă, ninsorile precoce, frunzele ce-au părăsit peisajul, deprimarea indusă oamenilor de către vreme, dar şi faptul că detest frigul, straturile de haine multe, umezeala, mă conving pe zi ce trece că trebuie să-mi duc la îndeplinire un vis, deloc recent. Anume, acela de a mă muta, pe timp de toamna târzie şi iarna, într-un loc însorit....