Simplu, Oana

Pentru că Marilyn Monroe de România şi-a făcut intrarea în scenă. Relativ proaspăta duduie Antonescu, Adina Vălean, zice despre Crinişor: "Vreau să fie preşedintele meu" . Da' până acum ce ţi-a fost în PNL? Oricum, aşteptăm ziua de naştere a Crinului, ca să o auzim pe madama-i îmbrăcată într-o rochie tip sirenă, cântându-i şoptit, de la pupitrul Administraţiei Prezidenţiale, " Hepi sbărsdei, Mr. President... "

Ca să ne scărmănăm prin buzunare, să luăm împrumuturi pentru reabilitarea lor, toate pentru a-l afişa pe Crinişor la loc de cinste. Asta după ce, de vreo câteva seri, tot el, Crin-cel-Şifonat , s-a pogorât printre noi, mai precis, pe acoperişul Cerbului din Piaţa Sfatului. PS. Scuzaţi calitatea pozei, dar eram în deplasare. Dacă vreţi să vedeţi banner-ul live , be my guests;)

Nu ştiu cum a fost la voi când v-aţi trezit, dar la mine, de îndată ce-am deschis fereastra, întreg cartierul era plin cu fluturaşi. Nu, n-a venit nici vara, şi nici florile n-au îmbobocit- erau, de fapt, nişte fluturi, albastru-galbeni, pe care am distins de la înălţime doar chipul lui Crinişor Antonescu. Nu vă gândiţi că fluturii stăteau pe parbrize, ori la mânerele uşilor maşinilor. Nu, ei şedeau bine-mersi pe jos, pe asfalt, fluturând şi împrăştiindu-se după cum se foiau maşinile prin jurul lor. Nu prea sunt curioasă defel, da' trebuia să aflu ce scrie pe ele. Faţă. Verso. (daţi click ca să citiţi mai bine;) ) Nu ştiu cât de bune sunt glumele scrise, însă ştiu sigur un lucru. Astfel de "promovare", chit că-i campanie electorală, ori reclamă la chiloţi marca Botezatu, se face cu ajutorul unui elicopter, care joacă rolul de răspândire a fluturilor. Exerciţiu matinal de logică : Cine se dă, cât e ziulica de lungă, cu elicopterul pe cerul urbei noastre, şi simpati...

Sunt momente când nu-mi mai încap în piele de bucurie. Vă zic de îndată şi de ce. Unul dintre atributele mele (a se observa că nu zic nici defect, dar nu zic nici calitate) este că obişnuiesc să-mi fac o părere, o primă părere, despre absolut orice. Orice care include ambalaje de mâncare, haine, maşini, oameni, ce mai încolo şi-ncoace, cam tot ceea ce apare în calea-mi. Din acea primă părere nu mă scoate nimeni, nicicum, şi nicicând, pentru că-i părerea mea, pentru că sunt o Berbeacă încăpăţânată, şi pentru că, în general, am dreptate când îmi dau cu părerea (asta fără să mă umflu deloc în pene:D). Eh, mai devreme stăteam pe jumătate îmbufnată, în faţa unui ceai de mentă, şi discutam diverse cu cineva. De fapt, mai mult interlocutorul discuta, că eu eram pe altă plajă la ora aia. Mă bronzam de fericire că mi s-a mai adeverit o apreciere (proastă, bineînţeles, căci tot mai rar se întâmplă sa zic ceva de bine) pe care mi-o formasem cu ani în urmă. E bine şi acum, că ştiţi şi voi ...

Ştiam deja că am un ochi extrem de critic, care nu scapă aproape nimic, dar chiar nu mă aşteptam ca la o oră atât de matinală să fac aşa o descoperire (daţi click pe poză, puneţi-vă şi ochelarii pe nas de-i nevoie, ca să vă convingeţi că nu vorbesc prostii): Crin s-a dus la photoshooting-ul de campanie cu cămeşa şifonată. Nu ştiu dacă a fost nou-nouţă, scoasă din pachet, ori din dulap, cert e faptul că nimeni din staff-ul lui (şi nici măcar proaspăta-i consoartă!) n-a avut bunăvoinţa de a-i atrage atenţia asupra faptului că o haină, de orice fel ar fi, se pune pe om doar după o prealabilă netezire a cusăturilor, iar în cazul de faţă, a boţiturii de pe piept, ce să mai vorbim de dunga sine qua non a mânecilor... Hmm... înainte de acest episod, mă gândeam serios că poate fi ceva de capul lui.