Simplu, Oana

  După toata marea de păpădii, a rămas o mare... de puf...     Merii au înflorit ceva mai târziu decât în Braşov. Cu flori albe...    ...sau roz :)  O buruiană splendidă, pe care am descoperit-o anul trecut, chiar lângă troiţa din capătul uliţei care urcă spre cimitir.   Meri dalbi cât vezi cu ochii... ~ va urma ~

Nu mai înţeleg deloc ce soi de primavară e asta, cu mai multă ploaie decât toamna, cu mai mulţi nori şi, în unele zile, cu o atmosferă atât de apăsătoare. în unele zile, singurii sori au fost florile de păpădie.     Prima zi de plajă, săptămâna trecută :)   La plimbare, pe  uliţă. Mălin (liliac sălbatic) înflorit.   Răţuştele, şi ele la plimbare, după o bălăceală bună în vale. Floare de câmp.     Şi iar se-adună nori de ploaie... ~ va urma ~

  Deşi e aproape de sfârşit, primăvara asta a semănat, până acum vreo două săptămâni, mai mult a iarnă. Cu zăpadă pe piscurile înalte, cu vânt puternic şi haine multe, în unele zile chiar mai multe decât iarna.   În cele din urmă, primăvara a început să pară mai mult a vară decât a primăvară, întrucât ,,am sărit" în decurs de o zi de la ghete la tricou cu mânecă scurtă. Dar, ce mai încolo şi-ncoace, iată primăvara, aşa cum se vede la noi în sat: Piliştea noastră dragă, acum două săptămâni, când copacii de-abia înmugureau. Corcoduş în floare. Găina pitică a vecinilor mei, mamă dedicată. Şi...când ţi-e lumea mai dragă, ploaie. Iar ploaie.   Şi după ploaie, apusuri colorate. ~ va urma ~

 De dimineaţă. Fosta carieră de piatră. La plimbare. Biserica din sat. Bubu, de veghe pe gard. Mama-model. ~ va urma ~

   Ceai de mentă, la umbra nucilor batrâni, din curtea unei mătuşi.  Lan de spice.  Barza în vizită.   E vremea fânului. Văcuţele întorcându-se din păşunat, pe-nserat. ~ va urma ~

  Toată ploaia din ultimele săptămâni a adus şi ceva bun. Totul a înmugurit, înflorit şi înverzit. Nu ştiu vouă, dar mie, în fiecare iarnă, mi se face-un dor nebun de verde, de plimbări pe uliţă privind la cum se schimbă nuanţele de verde din primăvară şi până toamna, când trec la culori pământii.   Săptămâna asta am făcut două-trei plimbări, pe uliţele satului, ca să-mi satur pofta de verde primăvăratic. E verdele acela proaspăt, care emană viaţă şi regenerare.   Tot satul e năpădit de păpădii. Ca-n fiecare an, trec de la galben la pufuleţii aceia care zboară prin aer, şi le dau dureri de cap celor alergici... Vin şi oile la munte... Păpădii pe malul lacului. Flori din grădina bunicii.   Piliştea a înverzit şi ea :)   Răţuştele la plimbare.   Flori de măr. Toate verzi şi frumoase, dar acolo sus e o zăpadăăă! Să aveţi o săptămână uşoară şi minunată, dragii mei!

  Dacă priviţi atent, veţi observa pe cer nişte rândunele agitandu-se. Au zile în care fac kilometri zburând roată-roată prin zona casei, învăţându-şi probabil puii să zboare. Adorabile! Unul din locurile mele preferate, unde liniştea e la ea acasă.    Spre sfârşitul lunii iulie, în grădina bunicii începuse a se coace a doua serie de căpşune de anul acesta. La fel de gustoase, fine şi parfumate!  Pui de barză.   Liniştea apusului.   Ne întâlnim si mâine, pentru o scurtă retrospectivă a lunii august :).

  Îmi cer scuze că nu am mai avut timp să revin cu partea a treia din pastelul foto de toamnă, însă săptămâna asta s-a întâmplat ceva extrem de urât, despre care nu sunt pregătită încă să scriu. Un om pe care l-am iubit tare mult a încheiat socotelile cu lumea asta, şi încă îi simt dispariţia ca pe ceva de neconceput, mai apăsător decât un bolovan pe suflet.   Revenind la scopul pastelului, şi anume acela de a vă încânta pe voi, şi de a mă distrage pe mine de la cele întâmplate în ultima vreme... El e Rocky, cel mai Saint Bernard dintre toate potăile din sat :)  Prin sârma ghimpată.   Auriu.   Eh, hai să vedem şi toamna din Braşov, că poate până mâine dimineaţă se scutură şi ce a mai rămas din ea.

  Îndrăzneală roşiatică.   Nu ştiu cum s-o fi numind copăcelul ăsta, cert e că în fiecare an, cam în perioada asta, pe marginea uliţelor din sat apare peste tot, cu bobiţele-i roşii.   Unul din locurile mele preferate din sat. Mi-aş petrece ore în sir privind apa, şi peştii care înoată în ea.   Căluţul ăsta e al unei tanti care călăreşte. Încă nu am reuşit să înţeleg de ce mai tot satul o priveşte dubios, însă eu o admir, şi tare aş vrea să o rog să îmi dea şi mie câteva ore de călărie, pentru că nu am mai stat în şa de pe vremea când aveam vreo 5-6 ani.      Biserica din sat, în mijlocul toamnei.   P.S. Mai multe poze în partea a treia, că sa nu le epuizăm dintr-o dată, mai ales că stau cam prost cu inspiraţia scriitoricească în ultima vreme.