Simplu, Oana

  E întotdeauna cel mai uşor pentru cei care pleacă. Îşi iau în bagaj doar ceea ce îi interesează- una, două, zece amintiri, o fotografie şi un strop de dor. Sau mai bine nimic.   E întotdeauna cel mai greu pentru cei care rămân. Ei fac cu mâna la uşă, la poartă, la gară, în aeroport. Ei se străduiesc să le zâmbească celor care pleacă, deşi pe dinăuntru simt că li se sparge sufletul, ca să le facă celor din urmă despărţirea mai uşoară. Celor care rămân, le stau alături miile de amintiri, zecile de fotografii şi dorurile nemăsurate.   Cei care pleacă îşi găsesc locul repede. Se întorc la ei acasă, în hainele şi în camera lor. Uită în curând de tot ce au lăsat în urmă.   Cei care rămân încearcă în fiecare zi, cu fiecare fir de praf şters şi cu fiecare lacrimă să estompeze lipsa celor plecaţi. Încearcă să respire fără parfumul lor, să le regăsească o frântură din zâmbet în zâmbetul oamenilor din jur.   Cei care rămân încep să îi vadă pe cei plecat în oa...

  Da, voi ăştia care tineţi cu tot dinadinsul să-mi faceţi program!   Hai să ne înţelegem. Când zicem că facem ceva, facem. Când zicem când facem, atunci facem. Nu ne apucăm şi sunăm lumea, o înştiinţăm, o deranjăm din altele, doar de dragul de a ne da importanţi.   Clar?!?!?!

... în asta s-au transformat oamenii de azi. Care mai de care, pun obstacole, jecmănesc, ar fi în stare să smulgă şi hainele semenilor.  Nu mai au nicio noţiune de bun-simţ, iar în prostia lor îşi închipuie că cei care o duc mai bine fură bani din vreo sursă extraterestră. Mânaţi de ciudă, îşi bat joc de aşa-zisa muncă pe care o prestează, şi, implicit, de banii clienţilor.  Javrele astea îşi merită soarta cu vârf şi îndesat. Uneori cred că mi-ar fi mai bine printre hiene.

... este declarat cel care mi-a înmânat o invitaţie pentru mâine seară, la Traviata. E curios cum unii oameni reuşesc să picteze un soare, chiar şi artificial, atunci când zilele devin tot mai noroase. Îţi mulţumesc! În altă ordine de idei, de-abia adineauri mi-am dat seama că am făcut 12 ore de când nu mai mâncasem. Adicătelea de dimineaţă, de când aveam planuri magnifice pentru ziua de azi. N-am mâncat pentru că am fost ocupată cu shopping-ul, apoi cu house cleaning -ul, şi în cele din urmă cu un curs la care nu am fost anul ăsta. Decât o dată. Fac pe eminenta măcar acum, în prag de sesiune. În graba mea boemă, am dat peste unul dintre cei mai dragi oameni pe care i-am lăsat în locul despre care vă vorbeam ieri- proful meu de română. Dacă el nu m-ar fi strigat, probabil că aş fi privit în continuare norii. Săptămâna viitoare mă duc din nou la şcoala mea. Pentru că îmi dă energie. Pentru s(tr)esiunea la care nici nu vreau să mă gândesc. N-am urmărit prognoze meteo, şi tare-aş vr...

Ca să o fac şi mai frumoasă- ziua, mă refer- am şters postul anterior. Pentru că aşa am vrut eu. Şi pentru că, după ceea ce am văzut în astă mirifică seară în cadrul confruntării dintre cei doi prezidenţiabili, m-am convins că totul e inutil. Orice-ar fi, orice-am face, oricum am alege, legaţi la ochi, stând în mâini, ori în cap, votând în alb, în roz, ori în verde tărcat, tot un bou ajunge la Cotroceni. End of subject . Azi a fost o zi atât de frumoasă, de caldă, în care am simţit cum absorb optimism şi zâmbete de la cei din jur. Am petrecut două ore minunate în compania unei fiinţe de asemeni minunate, pentru care nu cred că voi avea niciodată cuvinte şi gesturi suficiente pentru a-i mulţumi. Azi, am încercat să îi mulţumesc cu un mic cadou, pentru că tot începusem ieri să vă povestesc cât de frumos e sezonul ăsta de sărbătoare. Şi... mi-am reconfirmat că, periodic, avem nevoie de astfel de persoane în peisajul vieţii noastre. De oameni cărora nu le e frică de boli, de disponibi...

M-am trezit prea târziu ca să mai apuc să-mi beau cafeaua, dar aerul rece al dimineţii mi-a făcut foarte bine. Nu la fel a făcut şi ceaţa, deşi, dacă mă gândesc mai bine, avea un aspect foarte frumos cum stătea ea, aşa, întinsă pe tot cuprinsul Centrului oraşului. Oamenii care îşi bat joc de timpul, bunăvoinţa, şi încrederea altora, merită raşi de pe faţa Pământului. Până la ora asta, am 3 astfel de personaje în vizor. Ziua e lungă, so watch out! Azi joc teatru. O să încerc să mă bucur de razele Soarelui, iar mai târziu, de lumina Lunii. Nu mai am timp de scris acum. Să aveţi o zi frumoasă, dragilor!

Astăzi m-am trezit devreme, dar n-am avut ocazia să ajung departe, pentru că aproximativ toate s-au împotmolit. Şi astfel am pierdut ceva ore bune făcând mai nimic util, nici mie, nici societăţii. Am mers pe trotuare răsturnate (la propriu!), am înghiţit praf, m-am lăsat în voia Soarelui, am mâncat fără să mai ţin cont de cura care nu m-a slăbit mai deloc până acum. Am dat de uşi închise- vă zic şi vouă, ca să ştiţi, si să nu vă bateţi capul aiurea vreodată- bilete la Operă se găsesc doar cu începere din ziua de marţi. Că aşa-i la noi, săptămâna începe de-a marţea... Acum stăteam şi îmi lăsam nasul gâdilat de aburii unei cafele, şi mă gândeam că, într-un an, sunt zeci de astfel de zile. În care nimic nu vrea să meargă, în care toate se împiedică fără motiv, în care lumea e încruntată, chiar de Soarele zâmbeşte atât de frumos din înaltul cerului, de ţi-e mai mare dragul de viaţă; în care îi punem pe " dacă " şi pe " parcă " împreună într-o barcă, pe care o înc...

Ori de câte ori privesc în jur şi văd doar lume îmbufnată, îngândurată, fie din cauza grijilor, fie din cauza asteniei de toamnă , nu mă pot abţine să nu îmi zic, în sine, că oamenii aceştia nu au timp să se uite în jur. Îmi povestea bunicul meu adoptiv, cum, odată, pentru că fusese ajutat la nu-ştiu-exact-ce-anume de către un vecin, l-a invitat pe acesta să mai zăbovească un pic la un pahar de vorbă, în curte. I-a oferit un chaisse-longue, şi, după ce a studiat preţ de câteva minute peisajul ce i se aşternea în faţa ochilor, domnul vecin a exclamat: Ce pădure frumoasă e pe dealul din faţa noastră! Nici n-am apucat s-o văd până acum ... Da, sunt vorbe spuse de un domn trecut binişor de patruzecişiceva de ani. Aţi văzut, sper, aici destule poze de la Dobârlău încât să vă daţi seama ce a pierdut. Pe stradă, lumea merge cu capetele plecate. E drept că trebuie, din când în când, să mai priveşti şi pavajul străzii pe care mergi, pentru că nu ştii niciodată în ce minunăţii îţi poţi rupe ...