Simplu, Oana

  Acum aproape o lună, cand v-am arătat cum îşi făcuse toamna intrarea în scenă, de-abia venise un pic frigul, Soarele stătea ceva mai mult pe cer (apropo, numai pe mine mă îngrozeşte schimbarea orei săptămâna viitoare?), iar frunzele nu erau pe punctul de-a pica din copaci.   Toamna asta au fost multe brânduşe, poate mai multe decât am văzut în anii anteriori, toamna şi primăvara laolaltă.   În fiecare toamnă îmi place tare mult coloritul nucilor atinşi de brumă. Acum, aproape toţi nucii din sat şi-au pierdut frunzele.  Tablou de toamnă, cu ultimele bugle de fân şi biserica din sat, în fundal.   Una dintre curţile mele preferate din sat, cu a ei fântână veche şi sute de flori. Nucile, plăcere de toamnă.

  Oricât de mult m-aş încăpăţâna cu optimismul meu legat de vara eternă, nu pot să nu recunosc că a venit deja toamna. Şi se simte.   De dimineaţă, roua e atât de groasă încât pare aproape brumă. Soarele răsare mai târziu, şi nu mai arde cu putere. Pădurea a început să îşi schimbe culoarea şi se joacă cu pete de arămiu şi galben. Norii se-mbulzesc, soarele dă din coate ca să îşi facă loc dintre ei, vântul foşneşte şi el prin pădurea din spatele casei. Curând se înserează, soarele nu mai ajunge la dealul acela mare, unde pasc văcuţele vara, ci se ascunde undeva mai aproape. Totul în jur devine rece, e nevoie de un pulover ca să mai zăboveşti prin curte.   Căpiţele adevărate sunt doar o amintire de-astă vară. Acum există doar nişte încercări de căpiţe, din otavă. Piliştea se colorează de la o zi la alta. Brânduşele de toamnă. Şi bucheţelul pe care l-am împărţit deja mai multor persoane dragi:) . 

  Pentru că nu mă pricep la versuri, şi cu atât mai puţin la pasteluri, vă arăt nişte fotografii făcute în weekend-ul ce tocmai a trecut, ca să vedeţi ce norocoasă sunt. De ce norocoasă? Pentru că sunt făcute în locul unde mă simt cel mai acasă .        Dealurile din faţa casei, cu un amestec perfect de conifere şi foioase multicolore.   The Cat(s) on the hot tin roof.     Chiar dacă e octombrie târziu, munca la câmp nu s-a încheiat.       Bobocii de astă-primăvară s-au transformat în răţuşte în toată regula :)   Am mers, şi am mers îndelung pe o uliţă din sat, până în locul unde ştiam eu că sunt brânduşe până toamna târziu, şi, iată-le! Nu multe, e drept, însă movul lor şi culorile Piliştei din fundal fac să merite tot efortul.   Partea a doua a pastelului foto o păstrez pentru mâine, ca să mai avem cu ce ne clăti ochii, bine?

Când eram mică, cea mai simpatică brânză era aceasta . De îndată ce-am zărit văcuţa asta, mi-am zis că ea a fost cea care i-a inspirat. Zâmbeşte pentru că mănâncă brânduşe. Poate că movul lor o va transforma în văcuţa Milka .

Oarecum speriată de avertismentele meteo pe care cam toate televiziunile le-au strigat în ultimele zile- cum că acesta ce tocmai s-a încheiat a fost ultimul weekend frumos (ultimul? Ultimul din toamnă, din an, din viaţă?!)- şi cum pe mine mă apucă dorul de ducă înspre locuri însorite, liniştite, şi populate doar de oameni civilizaţi, azi de dimineaţă am pornit hotărâţi înspre Dobârlău. Aveam planificaţi şi nişte musafiri (v-am zis că în curte n-am nimic cu ei) care ţineau cu tot dinadinsul să se preumble prin pădurile din jur, în căutare de ciuperci. N-aveam de gând să mă caţăr pe niciun coclaur, să-mi rup hainele prin fel de fel de arbuşti aplecaţi şi dornici să-mi scoată ochii, şi nici să culeg ceva ce în mod posibil m-ar fi putut otrăvi. Aşadar, toată dimineaţa mi-am petrecut-o împreună cu maman , în curte, grădinărind florile, tăind uscăturile, greblând nişte iarbă tunsă săptămâna trecută, şi făcând o minicăpiţă. În linişte. Doar linişte. Papa a făcut pe ghidul prin pădure- i-a ...

Brânduşele ne arată că nu mai e cazul. Toamna şi-a intrat pe deplin în drepturi.