Frigul de odinioară
Astăzi am petrecut câteva ore bune la bunicii mei, pentru că le promisesem să îi ajut la curăţenia de Crăciun. După ce am luat prânzul împreună, m-am aşezat la taclale cu tata Liţi, aşa cum îi spun eu bunicului meu matern, şi iată ce mi-a povestit, à propos de vremea de afară: - Când eram încă acasă (acasă însemnând o comună din judeţul Tulcea, cam la 30 de kilometri distanţă de oraş- n.a.) nu mai ţinea nimeni cont de gerul de afară. Iarnă, ne trezeam cu noaptea în cap, mâncam o bucată de pâine cu ceva slănină, beam un pahar de vin, ca să ne încălzim, ne urcam în car, şi plecam către lacul Razelm, după stuf. Pe lac mergeam cu căruţele ca pe şosea, atât de îngheţat era. Aveam un soi de unealtă cu care tăiam stuful, nu tulpină cu tulpină, ci snop. Îl încărcam în căruţe, mai mâncam ceva, pe apucate, şi plecam înapoi către Valea Nucarilor. Pe drumul spre casă erau atâtea care, încât se forma un adevărat convoi. Şi cu toate astea, nimeni nu mai dădea coduri galbene, port...
