Simplu, Oana

    Luni,  m-a încercat o durere de cap, de am zis că bat pe oricine mă calcă pe nervi. Marţi, eram deja înfundată, cu gâtul în piuneze şi prost-dispusă. Nu mai menţionez tonele de pastile şi prafuri solubile pe care le-am inghiţit. Miercuri, nasul mi-a curs mai ceva ca apa la robinet, deşi am continuat dieta cu medicamente, iar pe seara aş fi bătut din nou, pe cineva, aşa o stare de nervi îmi dădea răceala. Joi, adică astăzi, am mers la shopping, în speranţa că îmi va mai trece. Şi a mers. Până la ora 22.30, când scriu rândurile astea, m-am simţit mai ok, iar nasul meu nu mai curge, dar încă este roşu.   Mai în glumă, mai în serios, cred că anul acesta Moş Crăciun va apela la serviciile mele pentru a-i conduce sania şi a-i lumina drumul, căci am nasul mai roşu decât Rudolph.

    După ce astă-seară am petrecut una dintre cele mai drăguţe şi de suflet seri de Ajun, în compania unor oameni care simt eu că mă iubesc mult, mult, mult de tot, şi pe care îi iubesc şi respect la infinit, nu puteam să nu trec şi pe aici, cu un gând frumos şi pentru voi.   Ca să nu mai lungim vorba, pentru că e târziu, şi mai toţi suntem obosiţi de atâtea pregătiri, cu burticile pline deja de sărmăluţe, cozonaci, şi tot ce vă mai place vouă, vă doresc să aveţi parte de un Crăciun frumos, petrecut în mijlocul familiei şi a prietenilor adevăraţi, cu un Moş care să vă îndeplinească cele mai ambiţioase dorinţe.   Ne întâlnim tot aici, peste o zi-două, când adunăm ceva frumos de povestit, şi fotografii frumoase de arătat!   Crăciun Fericit, dragii mei!

   Regret, parcă, faptul că adineauri (fiind 8 şi ceva seara) am mâncat pe nerăsuflate un castron întreg de piftie. Făcută de maman , închegată de gerul de afară, şi cu multă cărniţă. Ah, ce bună a fost! Mâine manânc două castroane. Poate-poate mă îngraş vreun kilogram în toată vacanţa asta ce mă aşteaptă.   Da, de azi e vaaacanţă! Cu turţuri atârnaţi de corpurile de iluminat stradal, cu trafic infernal, accidente pe bulivar, copii cu bulgări în mâini, goana după cadouri de Crăciun, şi multă bucurie.   Da, şi anul ăsta îmi propun să mă bucur de Sărbători, să trăiesc minunea de trei zile a Crăciunului (aş prefera să o fac fiind musafir- am practicat anul trecut, şi am înţeles de ce unora le place la nebunie să fie musafiri), să mănânc cozonac cu lapte şi fursecuri pufoase, să stau cu Bubu lângă calorifer, ca două pisici ce suntem, să îmi încălzesc mâinile pe o cană cu ceai aromat şi fierbinte, să citesc în fiecare zi, să fac câte un lucru frumos pentru puţinii oameni...

 ... am reţeta perfectă pentru a vă dezmorţi: gândiţi-vă la cadourile pe care trebuie să le cumpăraţi pentru toţi cei dragi. Niciunul la fel, dar totuşi egale în semnificaţie, simpatice, dar nu demne de uitat într-un dulap, şi cu o prezenţă îndeajuns de puternică, pentru ca ori de câte ori destinatarii cadourilor le vor vedea, să ştie de la cine le-au primit.   Asta am îndrăznit eu să fac în vreme ce încercam să adorm, şi am fost instantaneu în picioare, de parcă mi-ar fi fost aruncată o galeată cu apă rece în pat.   Până la data aşezării cadourilor sub braduţi, aka seara de Ajun, mai sunt 13 zile, timp suficient (încă) pentru evitarea aglomeraţiei (sau a sfarşitului lumii, aşa cum îmi place mie să îi spun), cât şi pentru căutarea inspiraţiei.   Spor la cadouri!:)

Da, acum sunt convinsă. Crăciunul e o minune, ce durează trei zile. Şi atât. Tot ce rămâne în urma lui e bradul pe care îl mai aprindem în fiecare seară (la mine, serile se prelungesc până prin februarie), momentele frumoase petrecute alături de cei dragi, imortalizate în poze, cadourile (Ineeelul!)... şi tot ce-am mai adunat prin suflet în aste trei zile. Astăzi am stat în casă. Din cauza vremii, care m-a făcut să fug de tot ce ar fi însemnat ieşire, şi din cauza vizitelor de ieri şi alaltăieri. I needed a break:). Şi, cum tot azi am avut timp ca între o felie de plăcintă cu brânză dulce şi încă una de cozonac made by Oana , să mai întreprind şi câte-o meditaţie, am ajuns la concluzia că ultima zi a unei sărbători (adicătelea Crăciun ori Paşte) îmbolnăveşte. Pentru că, vrând-nevrând, o petreci stând. Mai ales dacă pică duminica, iar afară e umed, şi rişti să-ţi strici şi coafura. Şi tot stând, şi stând, şi stând, te muţi dintr-un pat în altul, mănânci, discuţi cu cei de prin casă, ...

Da, acesta e un Crăciun perfect. De ce? Pentru că, până mai adineauri, l-am petrecut fiind musafir. Poate pentru că m-am săturat să fiu tot eu cea care îi primeşte pe unii şi pe alţii, care întinde mese, curăţă firimiturile de pe sub ele, şi spală mormane de veselă, ori, ce ştiu eu, o fi vrut soarta să mă fac şi eu musafiră , măcar o dată în viaţă. Pentru mâine nu am încă niciun plan de vizitare a cuiva, dar sunt deschisă oricărei invitaţii, pentru că a început să-mi placă. (Şi când mă gândesc că tot eu mă întrebam ce pisici găsesc unii de se tot trezesc la noi în vizită!) Lăsând gluma la o parte, aste prime două zile de Crăciun au fost întru totul agreabile, dacă e să omitem personajul care, invariabil, de trei ani încoace, îmi strică măcar una din cele trei zile de sărbătoare. Dar a trecut. Dacă am reuşit să învăţ ceva anul acesta, atunci acel lucru e nesimţirea. Dar nesimţirea aia nevinovată:D. Vorbim despre asta şi la momentul bilanţului. Nu ştiu cum sunt alţii, şi mă ref...

Ceea ce nu mi-a plăcut, şi nu-mi place nici acum la ziua asta sunt urările de Crăciun. Sau de Sărbători. Sau de ce-or fi ele. Nu toate mesajele sunt enervante. Ci doar cele care se observă de la o poştă că sunt culese de pe goagăl , cu urări "glumeţe", care mai de care mai de prost gust. Şi care mai sunt şi trimise pe mecanismul "selectez toată lista de contacte + send message". Neah, nu aşa se face. Faptul că în ultimii ani tipul acesta de mesaje s-au înmulţit, devenind o modă care îmbogăţeşte companiile de telefonie, m-a făcut ca, anul trecut, în seara de Crăciun, şi în cea de Anul Nou, să îmi închid telefonul. Dacă vrei să îi spui ceva cuiva, să îi faci o urare de Sărbători, sună-l. Sau scrie-i chiar şi un mesaj sau un e-mail. Dacă nu eşti în stare să personalizezi mesajul, scrie un simplu "Sărbători Fericite". Dar crede în ceea ce scrii acolo, căci altfel toate vorbele sunt egale cu zero, ba chiar îl vor mai şi enerva pe destinatar. Ieri m-am ...

Astă-seară, la intrarea în Braşov, dinspre Dârste, dezastru. Nu ştiu care a fost cu ideea amplasării unui jalnic giratoriu în faţa porcăriei de Carrefour. Se vede că vin Sărbătorile, şi implicit foametea, aşa că am aşteptat zece minute, într-un rând de vreo douăj' de maşini ca să intru în giratoriu, şi ca să-mi pot continua drumul înspre casă, din cauza celor ce intrau în giratoriu din sens invers, şi făceau stânga înspre hypermarket-ul vieţii. În multele minute irosite parcurgând o distanţă medie de 1 metru la fiecare 30 de secunde, am contemplat parcarea aceluiaşi centru, unde n-ar mai fi încăput niciun ac. Nu vreau să-mi imaginez ce era înăuntru, şi nici ceea ce va fi în următoarea perioadă. Eventually , reuşim, eu şi nefericiţii care se mai dădeau pe Calea Bucureşti la ora respectivă, să trecem de bodyguarzi giratorii, şi intru pe Poienelor. Ştii, presupun, curba unde faci ori stânga ca să intri în Roman, ori dreapta ca să o apuci pe Carpaţilor. Eh, de când mă ştiu, acol...