Simplu, Oana

Ca să o fac şi mai frumoasă- ziua, mă refer- am şters postul anterior. Pentru că aşa am vrut eu. Şi pentru că, după ceea ce am văzut în astă mirifică seară în cadrul confruntării dintre cei doi prezidenţiabili, m-am convins că totul e inutil. Orice-ar fi, orice-am face, oricum am alege, legaţi la ochi, stând în mâini, ori în cap, votând în alb, în roz, ori în verde tărcat, tot un bou ajunge la Cotroceni. End of subject . Azi a fost o zi atât de frumoasă, de caldă, în care am simţit cum absorb optimism şi zâmbete de la cei din jur. Am petrecut două ore minunate în compania unei fiinţe de asemeni minunate, pentru care nu cred că voi avea niciodată cuvinte şi gesturi suficiente pentru a-i mulţumi. Azi, am încercat să îi mulţumesc cu un mic cadou, pentru că tot începusem ieri să vă povestesc cât de frumos e sezonul ăsta de sărbătoare. Şi... mi-am reconfirmat că, periodic, avem nevoie de astfel de persoane în peisajul vieţii noastre. De oameni cărora nu le e frică de boli, de disponibi...

Încă de mică n-am fost o persoană prea prietenoasă. Şi pe an ce-a trecut, şi până acum, treaba asta s-a tot agravat. Să nu zicem ca sunt antisocială, căci nu sunt, să zicem doar că sunt selectivă. Nu mă ataşez de oricine, oricând şi oricum. Şi sunt puţine persoanele, ce nu sunt mama şi tata, care mi-au intrat în suflet, aş putea să le număr pe degete chiar. Nu ţin o teorie a laturii mele sociale, ci am facut introducţiunea asta pentru că de câteva luni mi-am amintit de cel mai bun prieten al meu din copilărie. Nu zic că acum n-aş mai fi copil- la asta chiar n-am să renunţ niciodată; şi nici că l-am uitat cu adevărat vreodată, ci l-am ascuns doar într-un sertăraş de suflet. Acum m-am apucat sa răsfoiesc un album de poze. Poze vechi, de pe vremea când eram ca fraţii, şi nimic şi nimeni nu ne-ar fi putut despărţi. Nu mai ţin minte exact anul, ora, minutul, sau circumstanţele, în care viaţa ne-a adus pe acelaşi drum. De fapt, ne-a adus familiile pe acelaşi drum. Eram prieteni cu to...