Simplu, Oana

De pe vremea anilor de liceu (vorbesc de parcă aş avea vreo 80 de ani), şi o colegă ne aducea ciocolată de casă absolut delicioasă, făcută de mama ei, visez, şi visez că, poate, cineva, vreodată, îmi va face şi mie o porţie, maaare, şi cu multe nuci. Acum vreo lună, când eram la shopping, mi-am cumpărat o pungă cu lapte praf. Ăsta a fost primul pas. Cum am cumpărat-o, aşa am şi uitat-o pe unul din multele rafturi aglomerate cu de toate, din cămară. Ieri seară, mi se căşunase să-mi fac compot de mere. Ca-ntotdeauna, am uitat câte linguri de zahăr trebuie să pun, şi am scos din sertar cartea de bucate. Nu ştiu cum, dar s-a deschis exact la ciocolata de casă. Cred că azi-noapte, pe lângă meditaţii la matematică (nu ştiu ce-i cu mine, dar văd că am coşmaruri!), am visat doar ciocolată de casă. Simţeam mirosul pudrei fine de lapte, dulceaţa, nucile sfărâmându-se. Ce mai, trebuia să fac ciocolata. Aşadar, astăzi, după somnul eşuat de amiază, am suflecat mânecuţele-mi, am pus şorţul, şi am...

Nu ştiu exact ce-a fost cu mine azi. Vă zic imediat cum şi de ce, dar acum vă spun de Lună- e pe jumătate, are un soi de burtică, şi e roz. În fiecare seară pare tot mai frumoasă:) Aaaşa. Ziceam că am fost ciudată. Pentru că am stat home alone aproape toată ziua, şi pentru că n-am avut "obstacole" în cale, m-a apucat hărnicia. Am răsturnat toată casa cu susu-n jos şi jos-un sus şi am făcut curăţenie. Nu de alta, da' mi-a murit menajera . După lupta purtată cu praful, tot nu mi-am găsit locul. De câteva săptămâni, papilele mele gustative zboară cu gândul la nişte compot de corcoduşe galbene. Tot de cateva săptămâni, mă chinuiesc să fac rost de câteva corcoduşe, poate, poate, reuşesc să-mi potolesc pofta. Nici vorbă să găsesc un pomişor mai accesibil ca înălţime, nici aici, în Braşov, şi pe nicăieri pe unde-am mai fost, şi nici pe cineva dornic să mă ajute în desfăşurarea proiectului " Corcoduşa Galbenă ". Dacă am văzut că nu şi nu, de câteva zile mi-a trăsn...

După ce în urmă cu vreo lună, două, zece (că nici nu mai ştiu cât a trecut), am debutat în cariera-mi culinară prin a spăla nişte felii de cărniţă pentru grătar , azi m-am lovit la cap. Mai exact, ieri am văzut într-o revistă chifle umplute cu şuncă, branză, roşii, ouă, şi alte alea. Cum sunt destul de pofticioasă, chiar de mă vedeţi aşa, de patruşapte de kile , cred că şi azi-noapte le-am visat. Ieri seară am fost la cumpărături, mi-am cumpărat şuncă- eu, care nu mănânc mezeluri nici să mă baţi. Bine, am mai făcut săptămâna trecută o concesie, cu nişte crenvurşti, pentru că îmi făcuse cineva poftă, dar e clar că pe anul ăsta nu mai pun gura pe aşa ceva. În urmă cu vreo oră, când mi-am terminat în mod triumfător treburile pe azi, m-am dus în bucătărie, de data asta nu pe post de observator/critic/mâncăcioasă. Ci hotărâtă să tranşez problema- mi-am pus sorţuleţul, am tăiat cu pasiune cubuleţele de roşii şi pe cele de şuncă, am bătut cu patos un ou provenit de la o găină de casă, am ...

Din câte se poate observa, în mod destul de greşit, astă seară nu m-am ocupat cu patiseria. Nu cred că v-aţi fi dorit vreodată aşa ceva. Eu doar am asistat-o pe mama şi am ornat fursecii cu stafide. Dacă tot vine ziua mea, m-am gândit în primul şi în primul rând la Pesica mea, care moare de nerăbdare, de pe sfârşitul liceului, să mai guste din bunătăţurile astea. Ei, acum, dacă tu aduci ceaiul, verde, sau de hibiscus, sau cum vrei tu, eu aduc fursecii !