Simplu, Oana

Aseara, pe la 23.00, cand am ajuns acasa, mi-am dat seama ca am ratat blog entry-ul de ieri... Nu-i nimic... De ieri incoace, s-au mai intamplat multe lucruri in mintea si sufletul meu... De vreo jumatate de ora ma chinui sa imi adun gandurile, sa le descarc aici... Macar aici, pentru ca sunt putine persoanele dispuse sa asculte omul atat de complicat si mereu nemultumit ce am devenit... Nu o spun cu mandrie, ba chiar dimpotriva... Mi-e dor de mine, de cum eram acum ceva timp, inainte ca cineva sa-mi fi aruncat cu un bolovan in globul de cristal care ma inconjura... Mi-e dor de starea de nepasare pe care o afisam oricui si in orice situatie, momentele in care ma simteam stapana pe reactiile si sentimentele mele, cand nu lasam sa se vada ca SIMT... Cand nu ma atasam de nimeni si de nimic, inafara de oamenii care imi sunt alaturi si de Bubu, care stiu ca nu ma va dezamagi niciodata... Si da, am plans din nou azi... Din aceleasi motive care nu-mi dau pace de ceva vreme, pe care nu le cuno...

E bine ca am trait si asa ceva...Ca am avut sansa sa vad cum pot fi cu adevarat oameni despre care credeam ca nu exista secrete, ca am putut sa imi pun unele intrebari...Concluziile- la fel de multumitoare...A trecut numai o zi, o zi in care aproape am uitat...Sau poate doar cred ca am uitat...Nu, nu ma mint...Imi propun asta: sa consider faptul, sa spunem, un scenariu de film siropos...Sirop amar ca de pelin...E bine ca nu m-a afectat mai mult decat era necesar...Ar fi fost picatura ce umplea paharul de stres...

As fi preferat sa fiu lovita de sute de pumni, decat sa am parte de o asemenea dezamagire...As fi numit de-a dreptul nebuna persoana care putea prezice asa ceva...Faptul ca un om pe care il cunosc de-o viata ar putea sa transforme, sa distruga tot acel respect, ce acum pare doar un ideal creionat de un copil...Cum s-a dus totul, cum s-a zgariat pe tot ce am crezut si respectat...O simpla bucata de hartie, si un eveniment de care nici macar nu imi amintesc...Curios cum, unora le ia o viata intreaga sa isi arate adevaratul caracter...Asta ma face sa ma intreb daca, oare, cateodata nu sunt prea sincera...Nu e nici macar furie propriu-zisa, ci o zbatere...O imposibilitate de a inchide ochii si de a-mi inchipui ca nu s-a intamplat niciodata...Ca totul a ramas la stadiul in care imi era bine, in care ma simteam ocrotita, chiar daca uneori cu impresia inconjurarii cu un glob de cristal... Acum, nu e doar un bolovan ce apasa, culmea, pe sufletul meu, si nu pe constiinta altora, ci sute de piet...