Simplu, Oana

De vreo săptămână-două, au început să apară căpiţele. Multe, multe de tot, mai multe parcă decât în anii trecuţi. Nu scapă niciuna nefotografiată:). Motiv. Cimbrişor. În copilăria mea, toate poienile satului erau împânzite de floricelele astea mici, dar parfumate. Între timp, unii şi alţii s-au trezit să tragă lemnele din pădure pe respectivele poieniţe, iar floricelele s-au rărit. Motiv. Despre versantul Piliştea, aşezat chiar în spatele casei mele, dar fotografiat aici de departe, se spune că ar avea în vârf un lac fără fund. Papa îmi povestea că, atunci când era mic, acolo sus se afla un punct de observaţie. Mă chinuiesc de doi-trei ani să ajung sus acolo (e cam mult de mers, iar eu nu sunt prietenă cu zgârieturile dobândite prin pădure), ca să văd ce şi cum. Motiv. Şi caii pozează. Ştiţi ce-mi place la caii consătenilor mei? Că sunt toţi graşi şi îngrijiţi, că sunt cai de munte, cu picioarele groase, şi foarte puternici. Căluţul ăsta poate fi şi călărit, dat fiind că e f...

Hmm... Încă de aseară eram extrem de decisă în privinţa lucrurilor pe care le am de îndeplinit astăzi, printre care s-ar număra şi mersul la şcoală. Nu de alta, dar m-am făcut o chiulangioaică de prim rang. Acum nu mai sunt chiar atât de hotărâtă. Am deschis fereastra, şi e brrr , muuuult prea brrr pentru gustul meu. Îmi place când pentru lenea mea pot găsi fel de fel de motive, iar vremea constituie unul dintre cele mai plauzibile. Ca să vă distrag atenţia de la vremea groaznică (deloc genul meu de melodie, dar am auzit-o şi mi s-a părut drăguţă): Mă duc în dulap, ca să-mi caut haine pentru azi. Dacă am zis că merg, trebuie să mă ţin de cuvânt.