Planuri măreţe
De câteva zile, în fiecare dimineaţă, mă trezesc cu senzaţia că trupu-mi nu e altceva decât o felie de carne pentru şnitel, bătută cu un ciocan.
La fel şi azi-dimineaţă- nici n-am apucat să mă dezmorţesc, că aud bubuieli, ce de îndată au declanşat alarmele maşinilor. Tuna şi fulgera, asta după ce prognoza meteo promitea că de astăzi începând, vremea îşi va reveni la o stare mai normală. Acum, nu ştiu dacă tunetele şi fulgerele de octombrie ar trebui, sau nu, să mă mire, având în vedere faptul că, anul trecut, în plin decembrie, cerul se lăsase cuprins de arcuri electrice, iar văzduhurile trăsneau de-ai fi zis că se desfac.
Toamna asta ce nu mai e toamnă, ninsorile precoce, frunzele ce-au părăsit peisajul, deprimarea indusă oamenilor de către vreme, dar şi faptul că detest frigul, straturile de haine multe, umezeala, mă conving pe zi ce trece că trebuie să-mi duc la îndeplinire un vis, deloc recent. Anume, acela de a mă muta, pe timp de toamna târzie şi iarna, într-un loc însorit. În ţările calde. Şi să rămân acolo până când primăvara românească dă primele semne de înviere a căldurii.
Ar fi cea mai mare împlinire, pentru mine, dacă vreodată, peste 10, 20 de ani, voi ajunge să-mi permit să îmi achiziţionez o casă, cât de mică, pe o coastă unde Soarele îşi răsfrânge strălucirea 12 ore pe zi, şi pe a cărei terasă îmi voi putea lăsa pielea să zburde liniştită, neacoperită de haine groase. Să am în faţa ochilor doar orizontul ce îmbină o mare desăvârşit de albastră cu cerul, pescăruşi ce zboară deasupra plajei, şi castroane si coşuri cu multe cochilii de scoici, răspândite prin toată casa.
Cineva mi-a zis, chiar în dimineaţa asta, că am visuri de copil de trei ani. Şi, culmea, acel cineva ar trebui să ştie că, în general, tot ceea ce îmi pun în cap este dus la îndeplinire.
La fel şi azi-dimineaţă- nici n-am apucat să mă dezmorţesc, că aud bubuieli, ce de îndată au declanşat alarmele maşinilor. Tuna şi fulgera, asta după ce prognoza meteo promitea că de astăzi începând, vremea îşi va reveni la o stare mai normală. Acum, nu ştiu dacă tunetele şi fulgerele de octombrie ar trebui, sau nu, să mă mire, având în vedere faptul că, anul trecut, în plin decembrie, cerul se lăsase cuprins de arcuri electrice, iar văzduhurile trăsneau de-ai fi zis că se desfac.
Toamna asta ce nu mai e toamnă, ninsorile precoce, frunzele ce-au părăsit peisajul, deprimarea indusă oamenilor de către vreme, dar şi faptul că detest frigul, straturile de haine multe, umezeala, mă conving pe zi ce trece că trebuie să-mi duc la îndeplinire un vis, deloc recent. Anume, acela de a mă muta, pe timp de toamna târzie şi iarna, într-un loc însorit. În ţările calde. Şi să rămân acolo până când primăvara românească dă primele semne de înviere a căldurii.
Ar fi cea mai mare împlinire, pentru mine, dacă vreodată, peste 10, 20 de ani, voi ajunge să-mi permit să îmi achiziţionez o casă, cât de mică, pe o coastă unde Soarele îşi răsfrânge strălucirea 12 ore pe zi, şi pe a cărei terasă îmi voi putea lăsa pielea să zburde liniştită, neacoperită de haine groase. Să am în faţa ochilor doar orizontul ce îmbină o mare desăvârşit de albastră cu cerul, pescăruşi ce zboară deasupra plajei, şi castroane si coşuri cu multe cochilii de scoici, răspândite prin toată casa.
Cineva mi-a zis, chiar în dimineaţa asta, că am visuri de copil de trei ani. Şi, culmea, acel cineva ar trebui să ştie că, în general, tot ceea ce îmi pun în cap este dus la îndeplinire.
Comentarii