Simplu, Oana

De câteva zile, nu ştiu ce-i cu mine, dar n-am starea necesară de a întreprinde nimic util cu adevărat, nici mie, dar nici societăţii. Mă durea tot corpul, cu toate masajele şi cremele din lume, aş fi dormit încontinuu, iar dacă n-aş fi dormit, probabil că aş fi stat cu corpul între perne, cu un castron plin cu salată de fructe, din care să mai gust din când în când. Cu toate astea, n-am dormit. Am rezistat cu stoicism, pe aste două picioruşe, ba chiar şi cocoţată pe tocuri. Mda, cert e că n-am avut chef de nimic:D. Azi-noapte, înainte de a adormi, mi-am pus în gând dorinţa ca de azi să mă simt şi eu în stare să fac ceva. Să învăţ, mai precis, pentru că zboară zilele pe lângă mine, fară niciun spor. Azi-dimineaţă- c'était autre chose déja . M-am trezit hotarâtă- nu se mai putea aşa! Mi-am adus brusc aminte de faptul că îmi doresc ca peste 10-20 de ani să-mi petrec sezonul rece într-o căsuţă situată pe o coastă însorită , căsuţă ce va fi plină cu coşuleţe cu cochilii de sco...

Ce-mi place la perioada sesiunii: Că (doar) par conştiincioasă. Oricine mă sună şi mă întreabă ce mai fac, primeşte, invariabil, răspunsul "Învăţ.". Dar, în spatele răspunsului, Oana ori priveşte iarna de-afară, ori întreprinde o sesiune de shopping, ori răscoleşte prin poze, ori îşi priveşte ore în şir motanul cum doarme sub o rază de soare, face ceva bun de mâncare- ieri, am amestecat nişte paste cu dulceaţă de coacăze (?!)- meditează profund asupra condiţiei umane, şi, nu în ultimul rând, doarme- azi am tras cel mai dulce pui de somn de amiază din ultima vreme. Cert e că zilele astea aş face cu totul şi cu totul altceva, doar ca să nu fiu nevoită să stau cu nasu-n cărţi. Nu pentru că nu mi-ar plăcea ceea ce învăţ, ba dimpotrivă, dar... stiţi voi, e mai interesant să laşi totul pe ultima sută de metri:D. Ieri, par example , maman trebuia să facă nişte drumuri la bancă, să plătească nu-ştiu-ce minunăţii, să cumpere una-alta. Atât mi-a trebuit- una-două am fost îmbrăcată...

De câteva zile, în fiecare dimineaţă, mă trezesc cu senzaţia că trupu-mi nu e altceva decât o felie de carne pentru şnitel, bătută cu un ciocan. La fel şi azi-dimineaţă- nici n-am apucat să mă dezmorţesc, că aud bubuieli, ce de îndată au declanşat alarmele maşinilor. Tuna şi fulgera, asta după ce prognoza meteo promitea că de astăzi începând, vremea îşi va reveni la o stare mai normală. Acum, nu ştiu dacă tunetele şi fulgerele de octombrie ar trebui, sau nu, să mă mire, având în vedere faptul că, anul trecut, în plin decembrie, cerul se lăsase cuprins de arcuri electrice, iar văzduhurile trăsneau de-ai fi zis că se desfac. Toamna asta ce nu mai e toamnă, ninsorile precoce, frunzele ce-au părăsit peisajul, deprimarea indusă oamenilor de către vreme, dar şi faptul că detest frigul, straturile de haine multe, umezeala, mă conving pe zi ce trece că trebuie să-mi duc la îndeplinire un vis, deloc recent. Anume, acela de a mă muta, pe timp de toamna târzie şi iarna, într-un loc însorit....

Nu rareori se întâmplă să mă simt ca în weekend în timpul zilelor de lucru. Aşa s-a întamplat şi azi, deşi nimic din ceea ce s-a petrecut zilele trecute nu prefigura o astfel de schimbare în bine. O mică parte, dar cea mai plăcută a zilei, o veţi putea observa în pozele de mai jos. În rest, ne-am dat în leagăn, am cules flori de castan, şi am băut apă "de Braşov". Deşi nimeni nu mă va crede vreodată, a trecut aproape un an de când n-am mai dat pe sub Tâmpa . Mi-a făcut bine să revăd oraşul de acolo. E parcă mai frumos. Şi nici organismul nu-ţi mai e invadat de noxe. Am observat că nu sunt singura care s-a simţit în weekend. Activităţile desfăşurate azi, pe terenurile de tenis de la Olimpia, demonstrează că, atâta vreme cât ne dorim asta, putem simţi energia proaspătă a primăverii curgându-ne prin vene în fiecare zi. Cum ar spune Ralu, atât am pregătit . Dar mai e un weekend întreg în faţă. Sper ca prin postul ăsta să vă trezesc pofta de ieşit la soare. Oriunde. Chiar ...

Ieri seară am renunţat la ritualul ce-l urmez de vreo lună încoace. Adică pregătirea de plajă, cu îndesarea de pantaloni scurţi şi tricouri în bagaj. După ce weekend-urile din ultima vreme au fost nişte fiasco -uri în ceea ce priveşte vremea, am decis ca zilele astea să nu mă deplasez nicăieri. Stau şi vegetez în Braşov. Nu ştiu dacă e neapărat lene, pentru că săptămâna asta am fost mai activă ca niciodată, dacă nu la altceva, măcar în privinţa mişcării. În dimineaţa asta vreau răsfăţ, nu de alta, dar ieri am fost în picioare de la 6 dimineaţa şi până după miezul nopţii. Cum pe la ora asta îmi tună cele mai năstruşnice idei, mă gândeam ce-ar fi dacă plafoanele blocurilor s-ar transforma în terase? Nu terase cu flori sau grătare pentru locatarii gospodari , dar mi-ar plăcea să fie amenajate în aşa fel încât, dacă muşchiul meu vrea , să îmi pot aşeza un şezlong, şi să mă prăjesc la soare. Ar fi cea mai la îndemână modalitate- e aproape de casă, nu te vede nimeni (înafară de vecinii...

E ora 10 seara, afară totul e ud leoarcă, şi tooootuşi, Oana îşi urmează propriul sfat şi e binedispusă. Zic binedispusă pentru că fericită e prea mult, şi nu e deloc fericită. A fost, ce-i drept, dar s-a dus. Acum totul e o umbră, mare şi gri, întocmai ca cele ale maşinilor ce trec în viteză, răsfrânte pe un gard, de-a lungul unei străzi. Uf, aveam în liceu o profă de latină care vorbea despre sine la persoana I plural, şi tot mereu aveam o problemă cu dumneaei. Acum am început să vorbesc eu, Oana, despre mine, la persoana a IIIa. But this is not the point. Azi, deşi luni- eu urăsc zilele de luni (nu mai mult decât îmi urăsc vecinii manelişti, dar...), încă de dimineaţă am avut aripi. Mă pierd deja. Încep să nu mă mai suport, aşa zâmbitoare şi binevoitoare. Fac un triplu flic-flac cu aterizare pe covor, şi revin la obişnuita mine. Acum, după tratative mai mult sau mai puţin serioase, şi în încercarea de a pune pe picioare sugestia de petrecere a zilei mele de naştere visată s...

Zilele trecute, Notopic , săritor la nevoie, s-a gândit să dea un mic impuls "carierei" mele bloggeristice, care se afla sub semnul întrebării, şi mi-a "livrat" o leapşă. Despre ce-i vorba? Uite-aici: 9 lucruri care sper să mi se întâmple în 2009 (9 lucruri pe care le vreau...) Să fiu sănătoasă. Asta e condiţia esenţială pentru ca dorinţele ce urmează să poată fi îndeplinite. Să îmi menţin fizicul şi intelectul întregi, aşa cum le-am primit de la natură. Adică, să nu-mi rup capul pe stradă, sau să nu mă apuce vreo pasiune târzie pentru mersul pe bicicletă sau schiat. Şi să nu mă prostesc. Să trec de s(tre)siunea asta. Cu zâmbetul pe buze, şi cu examenele luate. Să începem finisajele la casă. Să ajung să îmi pun cu mânuţa mea, în noua mea cameră, draperia cu lalele roşii şi covoraşul în formă de inimioară, asortate cu pereţii zugraviţi în roşu şi bej, pe care deja le-am cumpărat. Să grădinăresc. Mi-e un dor cumplit de legumele pe care nu le mai am in gradină din cauz...