Simplu, Oana

  Liniştea a fost ceva destul de rar întâlnit vara asta. Noroc cu cele două-trei zile pe săptămână petrecute în afara Braşovului, căci altfel aş fi surzit şi înnebunit de tot. Toţi ţâncii de pe planetă au fost, vreme de o vară, adunaţi ciorchine în parcul de sub fereastra mea. Dacă ar sta în parc, ar fi una, dar nu, ei umblă şi pe stradă, şi în parcare, şi prin grădinile de lângă blocuri, sunt peste tot, poate dacă legea gravitaţiei le-ar permite, s-ar căţăra şi pe blocuri. Vorba cuiva- nu te lasă nici să mori. Pe scurt, dacă ar fi să analizez vara ce a trecut din punctul ăsta de vedere, aş spune că a fost una groaznică, în care aproape am fugit de timpul petrecut în casă. Am preferat să stau mai mult în locuri liniştite din Braşov, să stau câte o zi la bunici, sau să plec din oraş cu totul.   De o săptămână şi jumătate a început şcoala. Ei bine, după lupte seculare care au durat o vacanţă de vară, am şi eu parte, măcar câteva ore pe zi, de linişte. Relativă şi liniştea asta,...

  Sunt atât de nervoasă şi de dezgustată în momentul de faţă, încât îmi cer din start scuze pentru eventualele incoerenţe în scris şi exprimare, precum şi pentru posibilele invective pe care s-ar putea să le scap la adresa unor indivizi.    În după-amiaza vinerii trecute, pe la ora 17.30, primesc un telefon de la un colaborator relativ constant de-ai noştri, care mă roagă (mai avea puţin şi îmi plângea la telefon) să îl ajut cu nişte marfă care trebuia să ajungă degraba la Arad, şi cu o alta care trebuia adusă de la Timişoara la Braşov, luni. Cum s-ar zice, să stric tot weekend-ul unui om, pentru firma şi marfa lor (totul ca să nu pice ei prost în faţa unor colaboratori de-ai lor, o firmă europeană de nota 10 de la noi din oraş). Bonomă cum sunt, i-am zis că totul e ok, îi dau maşină, şofer, îi stric acestuia chiar şi weekend-ul la care era îndreptăţit după o săptămână de muncă, mă împrumut şi de nişte bani pentru motorină, pentru că din pricina unor alţi idioţi care nu ...

  Astăzi, pe la prânz, eram într-un centru comercial şi am intrat să iau o revistă de gastronomie. În faţa mea mai era o femeie, eu stăteam cuminte cu revista în mână şi mă mai uitam împrejur ca să mai văd ce şi cum. Lângă mine apare o individă, de vreo douzecişiceva de ani, după vestimentaţie ospătăriţă/chelneriţă sau ceva de genul. I-am dat revista vânzătoarei, când să scot portofelul, văd că individei de lângă mine, care îşi scosese şi ea nişte bani din buzunar îi cade o bancnotă. În vreme ce îi achitam vânzătoarei preţul revistei, îi şi spun individei că i-au scăpat nişte bani din mână. Mă priveşte ca o vită încălţată, se apleacă şi îi ridică, se mai uita încă o dată, cu o privire de parcă i-aş fi spus cel puţin să-şi culeagă creierul neted de pe jos. Ies din magazin.    Românii ăştia au un comportament... ceva de speriat. Mă gândesc că în momentul în care i-am spus că i-au scăpat banii, i-am făcut un bine, pentru că, din câte ştiu eu, banii nu cresc prin copaci. C...

  Moto : "Cea mai grea lecţie pentru un copil e să înveţe bunele maniere, fără ca să le poată observa vreodată ." (Fred Astaire)    Pentru că am scris în repetate rânduri despre anumite manifestări ale semenilor noştri, nu tocmai plăcute , într-o seară în care nu puteam adormi, am avut ideea de a începe o mini-serie de articole pe blog care să contribuie la formarea unei conduite corecte în ceea ce priveşte manierele şi politeţea, în orice împrejurări ale vieţii, şi pentru oricine interesat în astfel de fineţuri.   Dacă tot e viaţa asta scurtă, măcar prin astfel de detalii merită să o facem mai frumoasă, şi să îi învăţăm şi pe cei din jurul nostru ceva, oricât de mic, care să îi facă mai valoroşi pentru societate.   Luni, în primul articol a mini-seriei, vom analiza micul-dejun. Vă întrebaţi probabil, deja, ce anume o fi de analizat la un banal mic-dejun. Eh, veţi vedea...

  Vă invit să citiţi ceea ce am am scris despre el aici . Lectură plăcută, dragilor!

   Răspunsul l-am aflat ieri: pentru ca în fiecare zi să bată la uşa părinţilor pentru a le cere fie să le spele hainele, fie ca să le golească frigiderele de mâncare.        Încântător.

  Săptămâna trecută eram într-o florărie când m-am întâlnit cu o doamnă, fosta contabilă a unei firme cu care am colaborat ani la rând. Doamna a ieşit la pensie odată cu încetarea colaborării noastre, aşa că întâlniri au mai existat doar sporadic, pe stradă, ori în vreun magazin.   O întreb ce-i mai face nepotul (ştiam că fiica ei născuse acum vreo doi ani, parcă), ea îmi răspunde că a crescut mult, având deja un an şi opt luni. Bomba acum urmează- îmi zice ea, în octombrie mai face fiica ei un copil; fix când primul nepot împlineşte doi ani.(Îmi zic în gând: şi-a calculat bine treburile, ca nu cumva să mai meargă vreo secundă la serviciu) Aş fi preferat să îmi dea o palmă decât să-mi fi venit cu o fază din asta. Nu uită să adauge că faptul că va mai sta incăăă doi ani acasă, pe banii statului (şi ai mei, implicit), nu poate fi decât ceva foarte bun.   Am mai pălăvrăgit câteva minute, am schimbat câteva politeţuri, şi ne-am luat la revedere.  Despre indemnizaţiile ...

   Se presupune că un om, odată ce s-a născut într-o societate, indiferent de mediul urban ori rural, şi a crescut tot în mijlocul acesteia, a deprins anumite comportamente necesare traiului oarecum comun cu ceilalţi, şi e conştient că are anumite limite impuse. Mă refer la un om născut cu toate cele la locul lor, care nu suferă nici de oligofrenie, şi care se află în deplină capacitate de exerciţiu.   Se presupune am zis. Pentru că unii, pe care nu îi pot numi oameni, demonstrează că e adevărată stricta presupunere. Aseară am ajuns acasă pe la 22.30. Un nesimţit de vecin bătea cuie. Da, până la orele 23.20. De pe la ora 23.45 şi până când m-am dus la somn- pe la 01.30, acelaşi nesimţit a găurit pereţi. Da, cu bormaşina- superb. Dacă nu reuşeam să adorm, fiindcă îl auzeam şi prin dopurile antifonice, sunam la Poliţie.   Mă întreb cum de asemenea creaturi mai au pretenţia de a fi consideraţi specimene sociale. Mă întreb cum şi de unde le poate proveni nesimţirea. ...

  Într-o ţară în care nimeni nu mai învesteşte nimic în educaţie, care a apucat-o pe un trend descendent, care pare să nu mai poată fi întors, toată lumea se miră de rata (ne)promovabilităţii la BAC.     Eu am susţinut examenul de BAC în urmă cu doi ani. N-a fost o joacă, precum a fost anul acesta, în urma "reformei" marca Funeriu. Am dat şase examene, dintre care patru scrise. Asta după ce am urmat un colegiu naţional, la profil uman, pe care l-am savurat timp de patru ani, unde am avut colegi frumoşi, împreună cu care am format cea mai bună clasă din liceu, şi profesori excelenţi, pe care i-am iubit pur şi simplu. Am purtat şi uniformă,( pe care, recunosc, am detestat-o) din care păstrez şi voi păstra mereu sacoul cu matricolă. N-a existat zi în care să nu mă duc cu plăcere la şcoală. Când privesc înapoi, parcă şi de orele de limba latină, care ne dădea tuturor dureri de cap, îmi e dor. De engleză nu mai vorbesc- am mâncat-o, respirat-o şi visat-o vreme de patru ani m...

... în asta s-au transformat oamenii de azi. Care mai de care, pun obstacole, jecmănesc, ar fi în stare să smulgă şi hainele semenilor.  Nu mai au nicio noţiune de bun-simţ, iar în prostia lor îşi închipuie că cei care o duc mai bine fură bani din vreo sursă extraterestră. Mânaţi de ciudă, îşi bat joc de aşa-zisa muncă pe care o prestează, şi, implicit, de banii clienţilor.  Javrele astea îşi merită soarta cu vârf şi îndesat. Uneori cred că mi-ar fi mai bine printre hiene.

Prima reacţie ar fi să te cruceşti. A doua, să exclami "Ce naţie infectă!". A treia, să pleci undeva, oriunde, cât mai departe posibil.

Stând şi meditând, mi-am amintit de un episod "stradal", trăit într-una din săptămânile trecute. Se făcea că mergeam pe un trotuar de prin Braşov, când încă era multă zăpadă îngheţată pe jos. De-o parte şi de alta a trotuarului, şi-aşa îngust, se găseau mici troiene de zăpadă, iar în mijlocul lor, o cărăruşă care de-abia dacă-ţi cuprindea lăţimea unui picior. Merg eu ce merg, la un moment dat trebuia să virez dreapta. Din sens opus, venea un bătrânel, care se deplasa anevoios, sprijinindu-se într-un baston. Fiindcă era imposibil să trecem unul pe lângă altul, instinctiv, m-am oprit, făcând un pas în lateral, pentru ca bătrânelul să nu fie nevoit să escaladeze troianul de zăpadă pentru a-şi continua calea. Am rămas uimită când i-am simţit privirea imbiindu-mă să trec eu, bietul de el oprindu-se deja, jumătate sus pe un troian. M-a pus, ca de altfel numeroase gesturi ale bătrânilor, pe gânduri. Stimabililor ce vă consideraţi bărbaţi adevăraţi, câţi dintre voi mai ştiu să ...

Aveam cunoştiinţă, încă de la începutul campaniei electorale pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, de faptul că unii tineri, printre care şi un coleg de-ai mei de la facultate, fac propagandă electorală pentru un candidat sau altul- cu fluturaşi, cu umbrele, cu kilu' de faină, cu prezervative, sau mai ştiu eu cu ce. Colegul împărţea chestii din astea în cadrul campaniei lui Mirciulică Geoană. E mai rebel de felul lui, şi a zis de la bun început că o face doar pentru bani, şi nu pentru că ar fi vreun aprig susţinător de-ai Prostănacului. Aşadar, în cazul tinerilor, elevi, studenţi, şomeri, sau ce-or mai fi, aş mai înţelege implicarea într-un astfel de circ cu iz electoral. Pentru că îi ajută să-şi rontunjească veniturile, să îşi scoată amica/amicul în oraş, să-i dea bani de-o pâine mamei pensionare/şomere, astfel incât totul capătă o notă de bonomie şi o aură de intenţie demnă de respect. Toate bune şi frumoase, până aici. Însă, un pic mai devreme, eram î...

Poliţia Comunitară- nu i-am înţeles niciodată rolul, şi cu atât mai puţin de ce e cazul să plătim cu toţii pentru ceea ce ea, ca serviciu public, practic, NU face. Acum am intrat pentru prima dată pe site-ul Poliţiei Comunitare Braşov. Cred că voi rămâne prima, unica, şi ultima persoană care l-a vizitat, dar da, au chiar şi site- moderni oamenii, nimic de zis. Păcat că tot ce se găseşte acolo e pură teorie. La capitolul Rezultate , ne sunt prezentate doar cele din 2008, şi anume: colaborări cu reprezentanţi ai firmei concesionare de parcări publice, de salubrizare, etc; amenzi, avertismente, aplicate în baza unor diverse Hotărâri de Consiliu Local, ori legi; o listă interminabilă de măsuri. Partea interesantă e situaţia contravenţiilor constatate- la o primă, şi deloc prea matematică privire, orice om poate sesiza că numărul amenzilor achitate reprezintă aproximativ 10% din cuantumul total al acestora. Adică un fel de rahat făcut praf , mai pe româneşte vorbind. O altă mirifi...

Un pic mai devreme am fost la cumpărături cu maman . Şi cum nu găsesc nicăieri nişte roşii cel puţin satisfăcătoare, căci toate par coapte sub neon, plus că provenienţa de prin tot soiul de ţări calde nu îmi inspiră nici măcar cea mai mică poftă de a le gusta, am hotărât să mergem la piaţă. N-am mai fost la piaţă... de nici nu mai ştiu când, şi nici cum arată. Dacă vă regăsiţi în aceeaşi situaţie ca mine, staţi liniştiţi, nu pierdeţi absolut nimic. E o îmbulzeală urât mirositoare, nişte pensionari care îşi fac veacul zilnic pe-acolo, munţi de varză pe care n-o cumpără nimeni, roşii pătate şi aproape putrezite, struguri de import, umflaţi cu pompa. În schimb, am văzut mere româneşti, ionatane, cu un aspect aproape de revistă, însă am rafturile pline în beci, şi n-avea rost să luăm. Cu chiu, cu vai, am găsit nişte roşii mâncabile, la un nene care voia să strecoare în punguţă şi una stricată. Insă cu ochiul meu de vultur nu se pune nimeni! Cum găinile de casă, de când cu frigul, nu...

De mici învăţăm că avem drepturi şi obligaţii. Obligaţii ce cresc proporţional cu vârsta, ajungând de la cele casnice, cum ar fi aranjatul hainelor în dulap, până la cele sociale, fiscale, sau pur morale. Acum mă refer la acele obligaţii serioase- fără să fac nicio teoretizare a termenului de obligaţie, căci nu mă simt datoare nimănui să demonstrez că am învăţat civilul de anul trecut. Ca să trecem la subiect, Meluţa Berbecescu, de fapt nu Meluţa Berbecescu-Meluţa Berbecescu, ci persoana juridică pe care o reprezintă, adică SC Cireşel Camionescu SRL, are ca obiect de activitate, conform codului CAEN, în termeni cât mai populari, cărăbănirea mărfurilor de colo-colo. Mărfuri ai căror beneficiari sunt căsuţe de expediţii, fabrici de licori, de cosmeticale, de veşminte, depozite de mobilier, şi alte alea. Conform regulilor lumii în care trăim, pentru că societatea Cireşel Camionescu să îi încarce, plimbe, şi descarce marfa societăţii Magazinescu, ambii trebuie să semneze un con...

Am pomenit de nenumarate ori faptul ca valorile sociale, morale, ce sa mai vorbim de cele materiale- care sunt la pamant, se schimba cu fiecare zi ce trece... Si acum, dupa o intreaga saptamana de observatii, mai mult sau mai putin pertinente, si cu atat mai putin intentionate, am decis sa scriu despre lucrurile care, vad eu, mai nou, sunt apreciate... Adevarul e ca cei care au facut aprecierile nu trebuie acuzati intru totul, si fara drept de apel... Insa lucrurile pe care le-au scos pe gura, si mai intai le-au procesat in creieras, m-au mirat intru catva... Prima povestioara, legata de o prietena extrem de buna de-ale mele- se stie ea, imi relateaza, cu patos si frecandu-si palmutele-i extaziate, despre doi tipi, un anume Gabi, si inca un Adi... Adi e mai dragut decat Gabi, dar oare de ce? Are X5 dom'le, plus ca tine minte ce-i place fetei, si se face luntre si punte, doar, doar i-o intra in gratii... Oricum, povestea e extrem de amuzanta, dar ca sa ma leg strict de valori, si pe...