Simplu, Oana

  Demult spuneam eu că astenia nu are cum să existe (cel puţin în cazul meu) primăvara. De ce aş fi astenică primăvara, când totul e frumos, e soare, ziua are tot mai multe ore, înmuguresc copacii, cântă păsărelele şi totul în jur parcă râde cu viaţa? De ce nu e astenie de toamnă?   Ei bine, zilele trecute citeam un articol despre... astenia de toamnă. Exista, într-adevar (nu sunt eu nebună), iar eu întrunesc toate simptomele.   Mi-e somn mereu, sunt indispusă, nu am poftă de nimic, am impresia că nu mă odihnesc, deşi îmi respect (as usual) programul de somn, şi mănânc mult.   Mda, probabil că au uitat să menţioneze printre simptome şi lipsa acută de inspiraţie, care mă face să închid în mine orice idee, pentru că am impresia că nu o pot transpune în realitate.    Mă topeşte un dor de vară, şi parcă ziua de ieri, şi cea de azi mi-au făcut în ciudă. A fost atât de cald, de soare şi frumos, încât îmi venea să plâng la gândul că peste vreo lună-două...

  ... Exact invers faţă de cum a început vara. Deprimant, cu vreme urâtă, umezeală care face rău oaselor şi coafurii, cu stropi de ploaie care bat insistent în ferestre, mânaţi de vântul ce sufla mai ceva ca-n Bărăgan.       Ieri, chiar în prima-i zi, toamna m-a plouat. Ieşisem să-mi aerisesc nervii şi să ascult o fântână arteziană- poate-poate mi-i liniştesc- când a început să plouă. Mărunt, rece, dar... neud, dacă mi-e permisă exprimarea. Ploaia nu uda. Neavând umbrelă (ah, urăsc umbrelele!), am ajuns acasă cu doar câţiva stropi, şi aceia pe pielea pantofilor. Presupun că şi ea- apa- era îngheţată.   Azi, soare, ploaie, soare, nori, ploaie, vânt, muuult vânt zgomotos. Urât de tot, mai ales că la Bâlea a şi nins, ba mai mult, s-a blocat şi Transfăgărăşanul din pricina zăpezii.       După ce că vara asta mi s-a părut incredibil de scurtă şi, pe alocuri, prefăcută, toamna aleargă şi ea. În galop. Pe trotuare am zărit deja frunze. Multe fr...

... îmi urlă casa-n cap de goală ce e; maman e în spital, Bubu-i in sejur, iar restaurantele jubilează, pentru că am otrăvi întreg Braşovul, dacă eu şi papa ne-am apuca de gătit. Mă consolez în faţa unui castron cu găluşte cu prune. Şi ce dacă m-am îngrăşat două kile?!

15 Septembrie... Ziua in care am revenit la scoala, dar nu asa cum am facut-o de-a lungul anilor, ci mai degraba ca niste rascolitori de amintiri frumoase... Inca de la primul pas in interiorul curtii liceului, in care am parcurs kilometri in atatea pauze, in care am ras de "aia mici", am simtit ceva aparte, si stiu ca nu am fost singura... N-a fost tristete- a fost mai mult o senzatie de instrainare de tot... De tot ce era al nostru, si acum a devenit al altora... Pana si aerul de beci, de la intrarea in scoala, a ramas neschimbat si inconfudabil, si daca ar fi sa-l simt si peste ani, tot mi-ar aminti ceva... Coridoare intesate cu oamenii care sunt indeajuns de norocosi ca s-au nascut mai tarziu decat noi, si mai au sansa de a petrece inca ceva timp in "Unirea"... Tot ce sper sa nu le lipseasca e intelepciunea de a pretui timpul... V-am vazut zambetele, neschimbate... Zambete usurate de "povara" invatatului si venitului la scoala, dar in acelasi timp, int...