Postări

Se afișează postări cu eticheta rahat

Mizerie de câini vs. mizerie de copii

  Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect , nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el.       Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.   Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.   Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresa...

Noroace

  Dat fiind faptul că atât eu cât şi maman suntem răcite cobză, ţambal sau cum vreţi să-i spuneţi, maman s-a văzut nevoită acum vreo oră să iasă din casă până la farmacia din colţ, pentru noi provizii de medicamente.   Când se întoarce, se întoarce nervoasă, fiindcă a trebuit să baleteze, practic, pe trotuarul din faţa blocului, pentru că era plin de, mă scuzaţi, rahat.   Dar nu rahat turcesc, să ne înţelegem! Rahat de-al câinilor cucoanelor şi imbecililor care îşi plimbă de cu zori potăile zoioase prin faţa blocului.    Nu am nimic cu câinii, oricine mă cunoaste ştie că ador animalele, dar am ce am cu nesimţirea stăpânilor de câini.   Mi se pare inadmisibil ca să fiu trezită de vocile stridente ale unor cucoane care îşi aduc la ora 6 dimineaţa potăile la wc-ul public din faţa blocului. Plimbă-ţi animalul, strânge-i rahatul, dar nu semnaliza!   Mi se pare intolerabil ca nişte personaje să îşi elibereze câinii ca să îşi facă nevoile în locul de ...