Postări

Se afișează postări cu eticheta ionut

Mâine sunt Ionuţ

Imagine
Ce-mi place mie ziua de Sf. Ioan. Când nu mă simt nici pe departe sfântă, da' îmi place că toată lumea (care ştie că eram Ionuţ la ecograf, sau nu) îmi zice şi mie La Mulţi Ani. Dacă tot îl sună pe papa să îi spună, de ce nu mi-ar zice şi mie?:D Astă seară am primit deja primul telefon de LMA. Mâine aştept să mi se facă ceva bun de mâncare, nu că de-asta aş fi pregătit mai devreme sandwich-uri calde. Neah. Mi-e poftă de o prăjitură bună. De fapt, eu mănânc prăjitură mai tot timpul. Pentru că maman e expertă, şi pentru că îmi place. Înşiruire de idei: Nu vreau să mă gândesc că în weekend am musafiri, pentru că îmi sare pofta de prăjitură. Consultând calendarul, am constatat că, anul acesta, ziua mea de naştere pică de Paşte. De fapt, onomastica e prima zi de Paşte, iar ziua de naştere, cea de-a doua. Interesant. Apropo, ca să nu mai întrebaţi în stânga, în dreapta, sau să vă mai obosiţi a da fuga până la calendar, vă informez că Paştele se sărbătoreşte pe 5 aprilie. Mă duc să d...

Eu de ce nu?

Imagine
De-abia ieri mi-am dat seama că eu nu am voie, ca tot omul, să mă enervez. La fel cum, în urmă cu un an am şocat atunci când am plâns în public, ieri am şocat prin faptul că m-am enervat... De fel, sunt o persoana destul de agitată- a nu se întelege că sar precum o capră, nu. Sunt agitată în sensul în care îmi place să fac totul cât mai bine şi cât mai repede, să iasă totul aşa cum vreau eu, şi nu aşa cum vor alţii, să demonstrez mereu că eu sunt cea care are dreptate etc. Nu se întamplă să îmi pierd cumpătul din orice, ba chiar reuşesc să îmi păstrez calmul până şi atunci când în jurul meu se ţipă. Ieri dimineaţă (a se reţine- dimineaţă de marţi, zi cu 3 ceasuri rele) am început prin faptul că era cât pe ce să îmi fie înfipt în palmă un ditamai cuţitul... Am continuat prin a mă răsti fără să vreau la cineva nevinovat, şi am culminat prin a uita ceva esenţial în birou, fiind nevoită să mă întorc de la o distanţa de 20 de metri de casă. Odată întoarsă, mi-am trântit botinele, geanta, si...