Simplu, Oana

  Azi-dimineaţă, la cafea, am remarcat că, aşa cum era de aşteptat, ploaia de azi-noapte a scuturat toate culorile de toamnă, lăsând în urmă doar vişiniul putred al ramurilor dezvelite de frunze.   Din fericire, aseară am avut o oră liberă, în care m-am plimbat şi am surprins ultima zvâcnire de arămiu tomnatic :).          Tot ce a mai rămas în urmă sunt frunzele aproape putrezite...

    Duminică frumoasă, dragilor!  

  Îmi amintesc şi acum faptul că în 2009, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Bastionul Postăvarilor era pe post de suport pentru chipul lui Crin Antonescu , de atunci devenit partener demagog la cataramă al lui Victor Ponta.   După doi ani şi ceva de atunci, în mai 2011, Aristotel de la Judeţ a inaugurat cu mare tam-tam redeschiderea Bastionului Ţesătorilor pentru public, şi, odată cu aceasta finalizarea lucrărilor de reabilitare a zidurilor Cetăţii Vechi a Braşovului.   Nimic rău în asta, doar că întreaga reabilitare a fost făcută de nişte mari experţi, care au considerat de cuviinţă să folosească materiale de actualitate pe nişte ziduri şi construcţii edificate cu secole în urma, pe când acestea nici nu se inventaseră. Cel mai elocvent exemplu este cimentul, utilizat din plin în toate locurile unde ar trebui să fie vizibilă istoria Braşovului, şi nu ,,măiestria" tampită a unora care se consideră restauratori.   Dar, cum mândria şi prostia...

  Dacă nu ar fi o oră prea târzie, şi dacă mâine dimineaţă nu ar trebui să plec devreme, v-aş povesti cum, atunci când eram mică, dar şi acum, îmi plăcea la nebunie să adun toate castanele care-mi ieşeau în cale. Sau cum m-am întristat atunci când am aflat că mai toţi castanii suferă de un soi de cancer. Presupun că asta i-a doborât şi pe bătrâneii de pe Nicolae Iorga, care dădeau farmecul străzii. Sau despre cât de mult îmi plac castanele (comestibile!) coapte. Sau piureul de castane. Şi rulada cu piure de castane. Mai bine vă arăt cât de frumoase sunt florile ce dau naştere castanelor.     Să aveţi un sfârşit de săptămână cât mai însorit, cu cât mai multe căpşune reci la îndemână, şi cu oameni scumpi în jurul vostru! 

     UPDATE : Replica mea, aici .    Ţin minte că am făcut-o cu telefonul, în timp ce îmi aeriseam spiritul într-o scurtă plimbare pe aleea de sub Tâmpa, în primăvara anului trecut.   N-o fi ea strălucită, însă atunci am folosit-o într-un articol, iar săptămâna trecută am văzut-o inclusă în tot soiul de articole, pe bloguri sau în ziare. Nu dau link-uri, pentru că nu am nicio intenţie de a le face trafic respectivilor.   Sunt şi eu oarecum curioasă... V-am dat eu voie să o folosiţi?   PS. Mai e o poză făcută tot de mine, la Operă, dacă nu mă înşel la un spectacol Traviata, pe care o văd folosită aproape săptămânal. Vă mai întreb o dată şi în privinţa aceleia, sau...? Nu dau link, din acelaşi motiv expus mai sus.   PS2. Dacă vreţi fotografii, angajaţi-vă fotograf, sau trimiteţi un om din echipa proprie. Ori... dacă stau şi mă gândesc mai bine, poate că unii au alergie la locuri gen Operă.   PS3. Ca să le fac un pustiu de bine celor...

   În cazul în care vă întrebaţi de unde provine fotografia de mai sus, vă îndemn să ne amintim împreună ce a lăsat în urma sa Oktoberfest-ul 2009 .   Singurul lucru care mi-ar plăcea e ca ştim-noi-cine să apară şi anul acesta cu un pahar de bere pe care să-l verse în capul ştie-ea-cui.

CU CE NE-AM ALES DE PE URMA MICULUI OKTOBERFEST Încă de prima dată când am auzit că în Braşov se va desfăşura o replică în miniatură a serbării muncheneze Oktoberfest am avut o reacţie negativă. În primul rând, fiindcă urăsc berea, în al doilea rând, pentru că nu sunt o fană a „împrumuturilor” culturale, şi în al treilea rând, pentru că eram absolut sigură că toate manifestările de-acolo nu vor aduce nici turişti adevăraţi, nici investitori, ci doar oameni dornici de înghesuială şi ameţiţi de la bere. Astăzi, pentru că tot aveam drum prin centru, şi un amic îmi spusese că a rămas şocat să vadă mizeria lăsată de berari, mi-am zis să mă abat şi pe sub Tâmpa. Şi nu puteam să nu trec şi pe lângă Olimpia, locul unde s-a ţinut toată mascarada cu iz nemţesc. Mă uitam pe zidul Bastionului Ţesătorilor, pe care scrie că a fost construit între anii 1421-1436, ceea ce înseamnă că are o vechime de peste 570 de ani, şi mă gândeam că toate zidurile de acolo ar mai fi putut dăinui înc...

După multe alergături de colo-colo, prin oraş, la cumpărături, şi cu alte treburi, spre seară am avut întâlnire cu Pesica- recent întoarsă de la malul mării, cu obrajii brăzdaţi de dungi roşii precum Soarele în apus; şi cu Bia- la fel de recent întoarsă de la mare, dar fără să fi furat la f el de multe raze precum Tania. Toate bune şi frumoase, subiecte de vorbă aveam, căci fiecare dintre noi mai avusese câte-o escapadă, două... Şi noi, ca tot omul, căutăm o terasă, mai făr' de specimenele tipice care le aglomerează, şi astfel, alegem terasa de lângă cea a Restaurantului Chinezesc, din Piaţa Sfatului. Conţine un nume de splendidă capitală europeană în denumire, da' nu vreau eu să-i fac reclamă. Odată a şezate la o măsuţă, am început să mă uit pe jos. Pe jos unde nu era nicio platformă din duşumea de lemn, pe care să stea scaunele şi măsuţele, ci simplu, pavajul Pieţei Sfatului. Şi, cum mă uitam eu cu ochiu-mi sfredelitor de bine-văzător, observ cum, pe lângă cei enşpe mii ...

Nu rareori se întâmplă să mă simt ca în weekend în timpul zilelor de lucru. Aşa s-a întamplat şi azi, deşi nimic din ceea ce s-a petrecut zilele trecute nu prefigura o astfel de schimbare în bine. O mică parte, dar cea mai plăcută a zilei, o veţi putea observa în pozele de mai jos. În rest, ne-am dat în leagăn, am cules flori de castan, şi am băut apă "de Braşov". Deşi nimeni nu mă va crede vreodată, a trecut aproape un an de când n-am mai dat pe sub Tâmpa . Mi-a făcut bine să revăd oraşul de acolo. E parcă mai frumos. Şi nici organismul nu-ţi mai e invadat de noxe. Am observat că nu sunt singura care s-a simţit în weekend. Activităţile desfăşurate azi, pe terenurile de tenis de la Olimpia, demonstrează că, atâta vreme cât ne dorim asta, putem simţi energia proaspătă a primăverii curgându-ne prin vene în fiecare zi. Cum ar spune Ralu, atât am pregătit . Dar mai e un weekend întreg în faţă. Sper ca prin postul ăsta să vă trezesc pofta de ieşit la soare. Oriunde. Chiar ...