Postări

Se afișează postări cu eticheta sf ioan

Guturai de Sf. Ioan

   Azi, când am fost sunată de nişte rude care voiau să vină în vizită, am minţit. Le-am spus nonşalant că niciun reprezentant al familiei nu e acasă. Sunt scorpie, ştiu.    Dar, după o zi în care am stat câteva ore să pun cap la cap o lucrare de Penal, am înghiţit alte şi alte pastile, am inhalat tot soiul de spray-uri, care mentolate, care usturătoare, şi mi-am simţit nasul precum o piele groasă de crocodil, musafirii erau singurul lucru care îmi mai lipsea.   Ştiţi deja, nu-mi plac musafirii, nu-mi plac cei care îţi apar la uşă doar pentru că n-au ce face ori ce mânca acasă, care nu ştiu să îşi dea pantofii jos, deşi tu le oferi papuci de casă, şi astfel îţi umplu pardoseala de lăbuţe cu noroi, zăpadă, şi alte mizerii ce se mai găsesc pe trotuarele patriei.    Totuşi, tind ca mâine, pentru că e ziua mea şi a lui papa, şi pentru că am pregătit nişte fursecuri cu stafide, nemaipomenit de pufoase şi vanilate (iar maman urmează să mai coacă o prăjitură...

Mâine sunt Ionuţ

Imagine
Ce-mi place mie ziua de Sf. Ioan. Când nu mă simt nici pe departe sfântă, da' îmi place că toată lumea (care ştie că eram Ionuţ la ecograf, sau nu) îmi zice şi mie La Mulţi Ani. Dacă tot îl sună pe papa să îi spună, de ce nu mi-ar zice şi mie?:D Astă seară am primit deja primul telefon de LMA. Mâine aştept să mi se facă ceva bun de mâncare, nu că de-asta aş fi pregătit mai devreme sandwich-uri calde. Neah. Mi-e poftă de o prăjitură bună. De fapt, eu mănânc prăjitură mai tot timpul. Pentru că maman e expertă, şi pentru că îmi place. Înşiruire de idei: Nu vreau să mă gândesc că în weekend am musafiri, pentru că îmi sare pofta de prăjitură. Consultând calendarul, am constatat că, anul acesta, ziua mea de naştere pică de Paşte. De fapt, onomastica e prima zi de Paşte, iar ziua de naştere, cea de-a doua. Interesant. Apropo, ca să nu mai întrebaţi în stânga, în dreapta, sau să vă mai obosiţi a da fuga până la calendar, vă informez că Paştele se sărbătoreşte pe 5 aprilie. Mă duc să d...