Simplu, Oana

  Poza asta e făcută exact acum doi ani, în 29 martie- ziua în care ai apărut în viaţa noastră. Dacă ai putea ştii cât de dor îmi e de lăbuţele tale, de mirosul tău, de pofta ta de mâncare, de siestele făcute în iarba înaltă de sub mărul bătrân, de felul în care îmi rodeai şireturile încălţămintei, de plimbările noastre pe malul celălalt al apei, de ochii tăi zglobii, de felul în care alergai după maşinile noastre, şi ne conduceai astfel până aproape de mijlocul satului.    De câtva timp mă tot gândesc şi răzgândesc, ce-ai crede tu dacă aş vrea să-mi iau un alt câine? Te-ai simţi trădat? Uitat? 

Pentru că a trecut deja un an . Un an, şi nicio zi în care să nu mă fi gândit cum ar fi fost dacă ai mai fi fost lângă noi. Şi pentru că ai fost cel mai bun partener de plimbări, prin iarba înaltă şi udă de roua dimineţii, şi un veritabil înger păzitor.

N-a trecut încă vreo zi in care să nu mi te-amintesc, şi nicio dată în care să intru în curte fără să mă aştept să sari de prin vreun cotlon. Şi nicio zi petrecută acolo , în care să nu mă gândesc cu jind la plimbările noastre, pe dealul din spatele casei, de peste apă, sau pe drum, prin praf. Şi pentru că nu-mi iert faptul că nu te-am îndesat în portbagaj înainte de a fi prea târziu. Pentru că Hera nu mai are pe cine să viziteze la noi în curte, şi pentru că nu mai are partener de străbătut valea. Pentru că pe toţi ne pufneşte plânsul la simpla menţionare a numelui tău. Azi-dimineaţă, pe când mă jucam cu Bubu, mi-am amintit de boticul tău de cauciuc. Răscolesc printre poze.

In ultima perioada, sunt mai pierduta in timp si spatiu decat de obicei, desi tind sa ma pierd mai mereu in contemplari aiurea, si vesnic nu stiu in ce zi a saptamanii sau a lunii suntem... Nu stiu ce a determinat agravarea acestor mici defectiuni tehnice, dar plimbarile fara rost dintr-un colt in altul al orasului, si oboseala se pare ca isi fac simtita prezenta mai repede chiar decat ma asteptam... A fost un weekend relativ frumos, si cand spun relativ, am retinerile de rigoare, pentru ca saptamana asta n-a fost intocmai precum mi-as fi dorit-o... Nimic nu mai e la fel , din momentul in care ceva nu mai exista... Si tocmai schimbarea deruteaza... La fel a fost sambata, cand am ajuns in curte si n-a sarit nimeni pe mine... Am gasit doar niste ultime amprente de labute intr-un morman de pietris... Azi, timp pierdut, ganduri resemnate in fata zilei de maine, cand e luni... Nici nu mai sesizez trecerea saptamanii- totul are un ritm alert si devine din ce in ce mai enervant si frustrant i...

Cu totii avem o slabiciune... Mai exact, cu totii asteptam sa fim intampinati acasa de o chestie oricat de mica, pufoasa, solzoasa, sau cu pene, si mai ales posesoare de suflet... Mai exact un asa-zis animal de companie, care ne devine un prieten, si fara de care nu ne mai putem imagina viata intr-un anume loc... Orice om, oricat de dur ar putea sa arate, si orice functie ar detine, oricat de importanta, are un acel ceva care il "topeste" pur si simplu, care il face sa se zbenguie, sa se comporte asemeni unui copil, dar mai ales sa-si imparta dragostea si hrana... Dar cum intotdeauna exista acel revers al medaliei, mai multi sunt, cred eu, aceia care ineaca pui de caini sau pisici (cum sunt capabili, habar n-am- cred ca n-as mai putea dormi linistita toata viata), care ii uita intr-un colt al casei sau curtii, in mizerie si foamete, ca sa le prelungeasca acel chin numit "viata"... Cunosc oameni care isi hranesc cainele din curte cu mancare acrita, fermentata de zile...

Nu stiu cine a fost cel care a afirmat pentru prima data ca miracolele nu tin mai mult de 3 zile (parca...), dar a avut cea mai mare dreptate... Dupa mine, miracolele nici n-ar exista, sau se risipesc atat de repede incat nici nu prea ai timp sa le cronometrezi... Ziua de ieri, sambata, chiar pot s-o numesc un miracol, si sunt sigura ca nu sunt numai eu cea care afirma asta... A fost prima, si se pare si singura, zi din toamna asta, cu adevarat frumoasa... Nu pot sa spun ca am facut cine stie ce lucru remarcabil, insa simplul albastru al cerului si razele calde si imprastiate ale soarelui au facut deliciul zilei... Am plecat, ca in orice dimineata de sambata, inspre Dobarlau... Inca din mijlocul saptamanii ce e pe cale sa sfarseasca, am fost extrem de nerabdatoare sa-mi vad casa, cat si ce grinzi, caramizi, sau capriori s-au mai adaugat... Cand am ajuns nu stiam ce sa fac- totul mi s-a parut atat de perfect si de optimist, incat nici n-am stiut de ce ar trebui sa ma apuc prima data, ui...

De cand ma stiu detest ziua asta, pentru simplul fapt ca incheie vara... Si acum trec printr-o depresie ce ma apuca la fiecare sfarsit de vara, si in special, la gandul ca vine toamna, iarna, frigul... Oricum, de cateva zile nu prea am mai fost rasfatati cu raze fierbinti de soare, cu vant cald si placut, ci mai degraba prost-dispusi cu nori si vant rece, fara sa mai pun la socoteala faptul ca ieri m-am imbracat cu mult prea multe haine... Nu imi mai place, si vreau iar vara... Pentru ca e ultima zi din vara asta, m-am gandit sa imi fac un bilant al tuturor chestiilor pe care le-am facut... De obicei fac bilantul anului, dar acum, fiindca plang vara ce tocmai isi scurge ultimele ore, ma gandeam ca n-ar fi rau deloc sa vad si sa vada si lumea cu ce ma pot lauda... Pai, (Oana, o fraza civilizata nu incepe niciodata cu "pai", dar fie...) vara a debutat cat de cat glorios... Cu zambete de soare, si zile mai lungi decat noptile... La inceputul verii traiam, culmea, sfarsitul celor...

Da, stiu ca n-am mai scris de 2 zile... Si adevarul e ca nici nu am simtit nevoia... Incetul cu incetul, are loc revenirea la starea mea initiala... Am inceput sa fac din nou toate lucrurile care imi lipseau... Fac escapade pentru solar natural la Dobarlau, ma joc cu Maxx, ma balacesc cu furtunul, stau trantita pe o saltea in iarba si ascult gazele, vorbesc cu oamenii de care imi era dor si care stiu mereu sa ma asculte... Fac poze si ma rasfat cu ice tea... Toate astea le-am facut ieri... Azi am avut febra musculara de care imi era dor acum ceva vreme, dar de care as da orice sa scap in momentul de fata... Masaj, crema, nimic n-a functionat... Dar nu-i nimic, e si asta un semn al intoarcerii mele, intrucatva, la normalitate... In momentul de fata mi-e dor sa am o discutie inteligenta si placuta, intr-un loc frumos si cu lume putina... Sa vorbesc cate-n luna si-n stele cu cineva care sa ma inteleaga si care sa-mi spuna ca totul va fi bine... Cu cineva in care sa am incredere totala, ca...

O zi cu multiple semnificatii... Atat pentru poporul american, care isi serbeaza Ziua Independentei, cat si pentru mine, fiind prima zi de libertate dupa examene... M-am documentat si vreau sa va spun si voua, ca de fapt, adoptarea Declaratiei de Independenta a avut loc in Congres in data de 2 Iulie 1776... S-au realizat si citit in public copii ale documentului, s-au batut clopotele, s-au dat salve de tun si au fost inlaturate insemnele monarhiei britanice... Dar in anul urmator nimeni nu a organizat nicio celebrare a evenimentului decat in data de 4 Iulie, cu 2 zile mai tarziu decat ar fi trebuit... Ever since, americanii isi celebreaza Ziua Independentei in data de 4 Iulie... Avand de ieri promis mult doritul "sejur" la Dobarlau, m-am echipat chiar de dimineata cu mancare, costum de baie, camera, buna dispozitie, dorinta de relaxare si am plecat pe drumul de care imi era atat de dor in ultima luna... O scurta vizita la bunicii adoptivi, care m-au strans in brate si m-au pu...

Daca am recunoaste ca am ramas copii, ne-am bucura cu totii ca azi e 1 Iunie... Dar, cum, cu totii suntem mai ocupati sa ne demonstram maturitatea timpurie... Cadou de ziua copilului am primit o tranta... Nu stiu daca o meritam sau nu, cert e ca un genunchi plange... Singurul care intr-adevar s-a bucurat ca un copil azi, a fost Max, mereu iubitor, recunoscator si dornic de joaca si sa-si demonstreze abilitatile de SuperDog... Soare placut, plimbare in cautare de subiecti pentru poze, cules de paie si margarete... Soarele a devenit mai arzator, anuntand o ploaie nu prea prietenoasa... In cele din urma a venit: cer innegurat, fulgere si tunete, siroaie de apa cu gheata si bulbuci... Neplacut... Detest ploile mai mult decat le detestam pana acum ceva timp... Brasov... Ploaie prafuita, tunete infundate si zapuseala... Astept...

Gata cu praful, asfaltarile, sapaturile, si zgomotul infernal oferit de unii vecini "doctori" in muzica... Aer curat, spalat mai tarziu cu o ploaie rece si proaspata... Noroi, iarba si mai verde, puf de papadii, broscute... Balaceala cu furtunul, Max cu iz de masline, liliac inflorit, din poarta in poarta... Nu mai am chef... Alta data...

Desi poate parea demodat nu vreau sa incep fara sa va spun "Hristos a Inviat!"... Interesant cum la o distanta de doar 30 km poti gasi tot ce ti-ai putea dori...Liniste, flori de camp, mireasma de liliac salbatic inflorit, ploaie care desi e rece si uda nu te deranjeaza, ba chiar te invita sa te bucuri de ea, calcand prin iarba si noroi...O fiinta care te darama la propriu cu dragoste sincera si recunostiinta... Miroase a caine, sare pe tine cu labutele pline de glod, dar nu te poti supara pe el odata ce il privesti in ochi... Un beci sinistru, inundat de apa din beton, munti (mai mici, ce-i drept) de pamant, bolovani si ciment intarit...Viitorul suna promitator... Intorsi la viata pe verticala...Vecini care se pare ca au uitat adevarata semnificatie a Pastelui, si asambleaza mobila, altii care bat disperati in tevi, dar fara un rezultat imediat....HAOS... Nu ma stresez...Oricum, ma fac eu mare...

Funny how some beings experience happiness just once a week, and how little they need to achieve it...