Coşmarul unei nopţi de iarnă
Ca să ne înţelegem de la bun început, coşmar=migrenă. De ieri după-amiază, de pe la ora 6 pm, a început să mă doară capul. Tot un pic, pic, pic, până am simţit că îmi cade. Am luat tipicul pumn de pastile- niciun, dar NICIUN efect. Pe la ora 21 am cedat, şi m-am culcat- poate, poate, îmi va trece în somn. În timp ce dormeam, simţeam cum îmi zvâcneşte capul. Nu pot să descriu senzaţia, cert e că e insuportabilă, e ca şi cum s-ar agita nişte pietre colţuroase în interiorul capului. În jur de ora 2:50 am, m-am ridicat în capul oaselor, şi de-abia apoi în picioare, pentru că durerea era atât de intensă încât simţeam că aş putea să leşin în orice secundă. M-am deplasat, cu chiu, cu vai, pană la fereastră- ningea. (Urăsc iarna!). Am trezit-o pe maman, i-am zis, aproape printre lacrimi, să-mi facă ceva, că mult nu mai rezist. Biata de ea mi-a adus iar un pumn de pastile, nişte pliculeţe de prafuri-minune, mi-a făcut şi un ceai, le-am înghiţit pe toate... şi am început să simt că ard. ...