Simplu, Oana

Cu totii avem o slabiciune... Mai exact, cu totii asteptam sa fim intampinati acasa de o chestie oricat de mica, pufoasa, solzoasa, sau cu pene, si mai ales posesoare de suflet... Mai exact un asa-zis animal de companie, care ne devine un prieten, si fara de care nu ne mai putem imagina viata intr-un anume loc... Orice om, oricat de dur ar putea sa arate, si orice functie ar detine, oricat de importanta, are un acel ceva care il "topeste" pur si simplu, care il face sa se zbenguie, sa se comporte asemeni unui copil, dar mai ales sa-si imparta dragostea si hrana... Dar cum intotdeauna exista acel revers al medaliei, mai multi sunt, cred eu, aceia care ineaca pui de caini sau pisici (cum sunt capabili, habar n-am- cred ca n-as mai putea dormi linistita toata viata), care ii uita intr-un colt al casei sau curtii, in mizerie si foamete, ca sa le prelungeasca acel chin numit "viata"... Cunosc oameni care isi hranesc cainele din curte cu mancare acrita, fermentata de zile...