Simplu, Oana

PS. E şi pentru tine, Pesica, pentru că o adori pe Shania, şi pentru felul în care ai încheiat aseară discuţia. Aveam nevoie să aud asta, mersi:)

După multe alergături de colo-colo, prin oraş, la cumpărături, şi cu alte treburi, spre seară am avut întâlnire cu Pesica- recent întoarsă de la malul mării, cu obrajii brăzdaţi de dungi roşii precum Soarele în apus; şi cu Bia- la fel de recent întoarsă de la mare, dar fără să fi furat la f el de multe raze precum Tania. Toate bune şi frumoase, subiecte de vorbă aveam, căci fiecare dintre noi mai avusese câte-o escapadă, două... Şi noi, ca tot omul, căutăm o terasă, mai făr' de specimenele tipice care le aglomerează, şi astfel, alegem terasa de lângă cea a Restaurantului Chinezesc, din Piaţa Sfatului. Conţine un nume de splendidă capitală europeană în denumire, da' nu vreau eu să-i fac reclamă. Odată a şezate la o măsuţă, am început să mă uit pe jos. Pe jos unde nu era nicio platformă din duşumea de lemn, pe care să stea scaunele şi măsuţele, ci simplu, pavajul Pieţei Sfatului. Şi, cum mă uitam eu cu ochiu-mi sfredelitor de bine-văzător, observ cum, pe lângă cei enşpe mii ...

Tania - recovering after a recent minor surgery. Oana - tot în vacanţă. Încă mai am nevoie de ceva timp pentru a mă acomoda cu ideea. Între noi, pisi Băftoasa . Family portrait. Gogoşi. Da, măi, da, sunt cu lapte:)) Pesica, cu degetu-n vânt. Ei, ştiu că nu e de râs, dar facem şi noi haz de necaz:D. Dude se juca cu camera foto, iar noi... presupun că priveam albastrul perfect al cerului. După săptămâni întregi de gri monoton, contemplarea e pe deplin motivată.

Tanya: uf Tanya: ce plictiseală Oana: da Oana: exact Oana: şi criză pe deasupra:)) Las' că te dezplictisesc eu mâine. A mea eşti! Doar că nu mergem la patinoar pentru că eu (încă) mai am nevoie de picioare.

Pentru mine, joia, după sâmbătă şi duminică, e cea mai fericită zi din săptămână. Pentru că sunt liberă, după o zi infernală de miercuri, care ieri nu a fost nici pe departe infernală, ci mai degrabă lejeră, pentru că n-am facut mai nimic. După cum spuneam, joia e frumoasă. Ţin minte că atunci când eram în liceu, dacă era joi, era semn că săptămâna era pe sfârşite. Dacă e joi, mâine e vineri- şi gata. Vine liberul ăla mare , care trece repede. Aşa se întâmplă mereu. Pentru că tot eram liberă şi dormisem bine noaptea (culcându-mă de la 22, mai rău ca babele, cred şi eu!) aveam planuri mari pentru ziua de azi. Voiam, în primul rând, să-mi clarific situaţia la cea de-a doua facultate. Unde am mers şi m-am rugat (aproape cu lacrimi de crocodil în ochii-mi ca murele) să fiu exmatriculată. N-au vrut. Tre' să aştept până la vara, până are rectorul chef. Şi, când probabil n-o să mai am eu chef să le mai dau şi alţi bani. Azi-noapte visasem că ridic (a se citi "zidesc") un zid... ...

Daca ma mai intreaba cineva unde petrec Revelionul, sau mai rau, indrazneste sa imi ureze petrecere placuta, ii urez si eu sa-l fereasca Dumnezeu de vreo palma ce tocmai se lanseaza impotriva-i... M-ati exasperat oameni buni! Ce-i asa de greu de inteles ca nu imi pasa de noaptea de maine?! Mi-e total indiferenta, si nu ii inteleg pe cei care s-au bulucit astazi, precum tatarii in asediu, prin magazine, magazinase, hypermarket-uri si tot setul... Ce naiba, chiar ati terminat tonele de provizii facute inainte de Craciun, sau sunteti vreo specie mutanta, cu 5 guri si 10 stomacuri? In fine, nu vreau sa devin o disperata, si sa fac parte din tabara voastra... Imi propun ca maine dimineata sa imi fac bilantul anului.., Cu bune, cu rele, mai mult rele, dar asta e- totul trece... Am petrecut cateva ore in compania unora din cei mai simpatici oameni pe care-i cunosc, motiv pentru ca Pesi sa faca ceea ce se poate observa in poza de mai sus:))

Pentru cine nu stie, scriu si aici, ca sa afle tot poporul: intr-o frumoasa si inghetata zi de 19 noiembrie, in urma cu 19 ani se nastea singura, si unica, cea mai mare Pesica- Tania... La Multi Ani, draga mea, si fie ca ceea ce e mai bun sa vina de acum incolo!

Satula de toate noutatile care nu-mi spun nimic, sau aproape nimic- ca sa nu fiu chiar absurda, astept sa vina acea zi din saptamana, in care sa fac escapada catre vechi... Catre vechii oameni din viata mea, care nu se vor demoda niciodata, catre lucrurile pe care le consider inteligente de discutat, si locurile in care ne pierdem orele cu imensa placere... Fara sa exagerez, am doar cativa oameni, care imi sunt alaturi si pe care stiu ca pot conta neconditionat, indiferent daca mi-e bine sau rau, daca am chef sa plang sau sa rad... Si azi, m-am bucurat sa stiu ca si cineva dintre acestia duce dorul tuturor momentelor frumoase pe care le-am trait impreuna, dar pe care le-am apreciat la adevarata valoare cam tarziu... Nu e nimic mai frumos sa te pierzi pur si simplu, in timp si spatiu... Sa te simti din nou "ca pe vremuri", in perioada noastra de glorie... Pentru ca ceea ce e acum e doar o modalitate de imbatranire fortata a spiritului nostru- prin oboseala, prin banalitate... ...

Dupa pronosticul meu de ieri, bineinteles ca nu m-am simtit bine intru totul... Gatul ma chinuie, desi nu stiu de ce ma mai mira, atata timp cat am amigdalele alea nenorocite umflate si vara, pe canicula... Doesn't matter, life goes on with or without them... Dupa ce am fost trezita in mod insistent de 2 ori, din mirificul meu somn de duminica dupa-amiaza, de catre scumpa mea Pesica, m-am lasat scoasa din casa, desi dispozitia mea era cu totul alta... Am iesit si eu precum fluturasii la soare, si am vazut ca mai iesisera si altii dornici de o gura de aer mai cald decat in ultimele saptamani, dar surpriza- cand am ajuns in oras, un frig de-ti inghetau si nas si maini si toate cele... Nicidecum plimbare in aer liber de prea lunga durata, ci doar refugiul langa o cana de cafea si ceai cald... Discutii de pensionari, cu amintiri din copilarie, mici barfe si rasete ca-n vremurile bune... Imi place asa de mult cand vad nasucuri inrosite de frig si incalzite intr-un loc cald si prietenos....

Ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul celei de-a doua luni de vara... Si nici macar n-a fost vara adevarata... De-abia ce-am apucat sa prind un pic de crusta ciocolatie, si ploile au venit, transformandu-se in musafiri din aceia nesuferiti, care stau, stau, dar uita sa mai plece... Azi, desi n-am iesit din casa, am avut una dintre cele mai placute zile de saptamana trecuta incoace... Eu spre deosebire de tara noastra, am avut o musafira placuta, cu gura pana la urechi si mereu pusa pe sotii... Oare cine? Pesica, bineinteles, lovable ca-ntotdeauna... In momentul de fata are o amigdala, nu scriu cum, ca zice lumea ca am luat-o razna de tot, din cauza ghetii... I've told you I'm always right... Ca de obicei, aveam ceva foarte clar definit de scris aici, dar asta era azi-noapte inainte de a adormi... Si am promis, demult, ca imi voi nota ideile... Ti-ai gasit... Eh, oricum, am gasit altceva, mult mai funny... De la mine pentru Pesica, si pentru sufletele noastre... Doamne, ce man...

Sunt mandra ca nu mi-am dezamagit Pesica, si am scos-o la o tura in oras... Ah, am uitat sa dam muzica... Stie cine trebuie cum anume... Trecem peste... Am facut si poze "after", ca n-am apucat pana acum, ne-am distrat si am papat... Cum ziua se apropia de perfectiune, fiindca dimineata am facut si shopping "da calitate", cum am ajuns acum acasa, guess what? Se putea oare sa imi fie data o zi de la Dumnezeu in care sa nu-mi fie sila de lumea asta? Bineinteles ca nu... Asadar, in vecini, chef cu manele, cocleti, Jaga Jaga si Suparat sunt, Doamne, iarasi, suparat... Uff... Mai, mai, as dansa si eu un pic pe masa... Neah... Seara perfecta... Nu imi mai trebuie nici fundal sonor, am tot, inclusiv racnete ca-n codru, ca doar de-aia ne intitulam tara europeana cu acte in regula, nu?

E mijlocul verii, iar afara e o vreme care imi aminteste de toamna, sau de furtunile deprimante primavaratice... Totul ma imbie la somn, leneveala si pierderea timpului... Poate multi ati considerat blog entry-ul de ieri ca fiind cel mai sec, dar poza aceea inseamna mult atat pentru mine cat si pentru Pesi, iar putinele cuvinte pe care le-am scris redau cu exactitate tot ce simt acum... Mi-e dor de scoala, de curtea noastra, de clasa noastra, ba chiar am zis cu Ralu azi-noapte ca ne-am trezi constiincioase in fiecare dimineata si n-am mai chiuli doar de dragul de a mai merge acolo... De a mai petrece ore in sir vorbind si razand, uitandu-ne pe fereastra spre podul Prefecturii, care, daca nu stiati, adaposteste o gramada de porumbei simpatici... Mi-e dor sa vad dimineata sirul acela indian care se forma incepand cu Modaromul si se incheia in fata portii, unde Nea Costica ne astepta... Doamne, nu pot sa cred ca am ajuns sa-mi fie dor de toate astea, eu, care imi doream ca fiecare vacanta...

Pentru ca mi-e dor de tot ce-am trait impreuna...

Azi mi s-a repetat de atatea ori ca mai sunt doar 3 zile de scoala (pe bune), ca intr-un final am cedat si am mai facut inca vreo 10 persoane sa cedeze... N-a fost cu intentie, dar se pare ca nu numai eu sunt sentimentala si am ceva regrete in perioada asta... Totul a pornit de la cateva pasaje scrise de mine, in albumul lui Pesi, si care se pare ca au "gadilat" audienta... Esential e ca, pana si acum, cand e de plans, ne suntem alaturi unul altuia... Tot azi, am avut ultimele ore cu una dintre persoanele pe care le-am admirat si respectat cu adevarat si deplin... Nu vreau sa mai adaug melancolie acestor randuri, dar si ea ca si noi, parea destul de trista ca plecam, ca va urma ceva mai putin bun... Am fost si la aer curat, cel putin mai curat decat in restul orasului... Daca vreti si voi, n-aveti decat... Creierul nostru are nevoie de oxigen (fara gaze de esapament), ca sa poata ingurgita atata informatie... P.S. De azi intr-o saptamana vom avea banchetul... Asa ca fuguta la...

Interesanta zi... Dupa vechi obiceiuri, poporul se indreapta cu trotineta/ bicicleta/masina/ CFR catre mirifica Mare Neagra... Nu si eu...Dupa un somn neintors, dimineata debutata cu 3 muscaturi de la iubirea vietii mele (era vorba de Bubu, nu va faceti sperante), am iesit la o promenada de shopping...O data iesita in strada- SOC: oameni de-i numarai pe degete, un trafic lejer, cum n-am mai pomenit de ceva timp...Se pare ca toata lumea a mers la gratar (asta daca nu i-au alungat ursii pe parcurs)... O dupa-amiaza cu un sfert de ora de somn, distrus de soneria defecta a Taniei...In drum spre Pesi...Taximetristi sociabili:"Ne uda?" Un lovable ChinChi, variante de BAC, cozonac, soare, Family Guy si implicit Tooth Fairy...Cat pe ce sa innoptez acolo...Nu doar inimile sunt inchise, ci si portile...Taxi, manele in surdina......Home, sweeeet home...