Simplu, Oana

  De ceva vreme, orice-aş face, simt că se încadrează în categoria lucrurilor făcute pe ultima sută de metri. E într-adevăr, o perioadă de ultimă sută de metri, însa mă exasperează senzaţia asta că nu îmi ajunge timpul.    Ştiu, sunt unii oameni cărora nu le pasă nici în momentul Z, preferând să îngraşe porcul în ajun sau să recurgă la tot felul de trucuri, însă eu nu sunt aşa. Mă încadrez lejer în breasla oamenilor care fac imposibilul pentru a termina ceva cu bine, chiar dacă imposibilul înseamnă să nu dorm noaptea din pricina faptului că îmi repet în minte again and again tot ceea ce trebuie să ştiu, să reţin şi să folosesc.   Exigenţa e obositoare. Mi-am dovedit-o de nenumărate ori, însă nu pot altfel. Cred că e un lucru moştenit de la tata, chiar dacă mă încăpăţânez să cred că nu semăn cu el. El e cel mai exigent (în sensul bun) şi meticulos om pe care îl cunosc. Şi, cu toate astea, nu e ordonat. Eu sunt, şi tocmai de-asta cred că nu semănăm.  En fi...

  Nici n-a venit bine frigul, şi eu deja sunt ipohondră. Azi am băut ceai fierbinte cu multă lămâie, şi am înghiţit pastile. Da, de teama unei răceli. Şi parcă simt nişte cuie în gât, deşi nu obişnuiesc să-mi fac de cap cu prea multă îngheţată ori băuturi reci, pentru că ştiu ce m-ar aştepta cu amigdalele.   Pe cât a fost de frumos săptămâna trecută, pe-atât de urât e acum. Plouă fără întrerupere de câteva ore bune, aerul e umed, însă pereţii casei conservă încă plăcuta căldură a zilelor trecute, în pofida ferestrelor mai mereu deschise. Azi am fost nevoită să port pantofi, şi m-am ales cu o bătătură de toată frumuseţea; haine, în mai multe straturi decât zilele trecute, şi umbrelă. Urăsc umbrelele. Urăsc să port umbrelă- e ca şi cum aş chema ploaia.   Lumea arăta destul de amuzant astăzi- o individă avea o fustă lungă, din in, şi cizme de iarnă, tip bocanc, cu picioarele albe şi goale. Mai toată lumea purta câte-o fustă sau câte-o pereche de pantaloni flu-flu, asezonat...

   "...e se sarai felice    al cielo griderò."

  PS. De mâine începe o nouă săptămână. Cam greu, după un weekend plin de soare, atât pe cer cât şi pe piele, care a devenit rumenă precum piersicile. Tot mâine- să văd cum îmi va permite timpul- o să vă arăt cu ce m-am îndeletnicit în weekend, în zilele ce urmează vom continua vizita la Palat... noi să fim sănătoşi, ca să ajungem weekend-ul următor:)!

  Fără îndoială că v-am mai povestit despre preaiubita mea vecină, manelara de la 4 . Da, cea cu muzica dată atât de tare încât îţi zdrăngăne creierii. Mă rog, termenul de muzică e generic. La ea, muzică înseamnă zgomot- manele, house care-ţi sparge timpanele, muzichii de nuntă- astea aşa, ca să puteţi încropi un portret imaginar al personajului.   Acum vreo oră şi jumătate, a început. Să se dea în stambă cu a ei muzică dată la maxim. Aceeaşi "melodie" de o oră şi jumătate. Acelaşi beat obositor de stresant şi apăsător pentru orice ureche, de O ORĂ ŞI JUMĂTATE. Toţi pereţii vibrează, capul începe să mă doară, mi-am făcut o cafea- cana dansează pe birou, intenţionez să mă duc la ea. Problema e că, de mă voi duce, nu-i va fi bine.  Mai aştept jumătate de oră. Dacă nu se linişteşte, şi presimt că nu se va linişti, dau telefoane unor amici din Poliţie. Luni plăcută şi vouă!

Am simţit că trebuie să emfatizez venirea ei chiar şi prin majusculele din titlul postării. O simţim alergând zglobie prin aerul cald pe care îl respirăm, prin vrăbiuţele care ridică rotocoale de praf în zborul lor, prin moţureii de mesteacăn care au înflorit, şi prin mugurii liliecilor ori ai magnoliilor. Îi simţim vântul pe jumătate cald, pe jumătate rece, pătrunzându-ne prin hainele poate prea subţiri pentru vremea de afară. A fost primăvară chiar şi în lapoviţa de sâmbătă seara, care s-a topit la fel de repede precum a şi căzut din cer. E primăvară în toate grădinile, unde, cu mic, cu mare, şi-au făcut apariţia primule multicolore, ghiocei, şi narcise. Cele dintâi cu flori de-a binelea, ultimele doar cu boboci. E primăvară- s-o lăsăm să ne înverzească sufletele!:)

Somn perfect azi-noapte. La 7.45 am. aud nişte bâzâituri ca de ţânţar, prin dopurile antifonice. Îmi ridic capul ciufulit dintre perne, scot dopurile, unul câte unul... Bâzâitul era de fapt muzică. Scumpul meu vecin asculta mirificul hit de chefuri, nunţi, înmormântari ori botezuri, "Puşca şi cureaua lată"... Noroc cu soarele ăsta frumos de afară, că n-am putut sta îmbufnată mai mult de 10 minute. Să aveţi o vineri frumoasă (şi fără poluări fonice) , dragilor !

Genul de melodie cu care adormi, te trezeşti, dansezi prin casă... PS. Dacă vă place, vă recomand noul album al lui Monsieur Garou, Gentleman Cambrioleur .

Asta seara s-a deschis o rana. Cea mai urata din ultimul an. Dupa o zi atat de draguta, cu pregatiri pentru Sarbatori, de ce trebuia?! PS. Stie cineva ce s-a intamplat cu diacriticele mele? Le-am pierdut, cred, prin zapada... Update : Presupun că tot ceea ce s-a întâmplat, sau nu, un pic mai devreme era un rău necesar. Un rău de care mă temeam de câteva luni bune, şi care mi-a stricat bună parte din toată veselia Sărbătorilor, pe care începusem să o împart în stânga şi în dreapta. Îi urăsc pe toţi oamenii răi, pentru că îmi fac riduri, cearcăne, pentru că mă provoacă la ceartă, pentru că nu înţeleg unele lucruri nici spuse în tătăreşte; îi urăsc pe cei care nu ştiu să facă alegeri inspirate, comîţând cele mai regretabile şi cauzatoare de suferinţă greşeli. PS. Mi-am recuperat diacriticele.

PS. Nu vi se pare şi vouă că alţii percep distracţia într-un mod mult mai civilizat decât o facem noi?

Hmm... Încă de aseară eram extrem de decisă în privinţa lucrurilor pe care le am de îndeplinit astăzi, printre care s-ar număra şi mersul la şcoală. Nu de alta, dar m-am făcut o chiulangioaică de prim rang. Acum nu mai sunt chiar atât de hotărâtă. Am deschis fereastra, şi e brrr , muuuult prea brrr pentru gustul meu. Îmi place când pentru lenea mea pot găsi fel de fel de motive, iar vremea constituie unul dintre cele mai plauzibile. Ca să vă distrag atenţia de la vremea groaznică (deloc genul meu de melodie, dar am auzit-o şi mi s-a părut drăguţă): Mă duc în dulap, ca să-mi caut haine pentru azi. Dacă am zis că merg, trebuie să mă ţin de cuvânt.

... şi e prea dimineaţă ca să potrivesc cuvinte. Prefer muzica. Just hold my hand, and I'll take you there...

C'est pour ça que je préfère de n'écrire rien, et vous laisser seulement avec sa musique...