Simplu, Oana

Azi n-am funcţionat. Şi tocmai d-asta, m-am autonumit în funcţia de minunea zilei . Nimic, dar absolut nimic n-a mers. Am debutat prin a mă arde cu cafea fierbinte. De fapt limba mea e arsă. Eh, no problem, am zis, trecem peste. Trecem, trecem, ne ducem să ne rezolvăm proiectele pe azi. În primul rând, o vizită la un dispensar medical de la capătul lumii, a.k.a campusul universitar al Yale ... Pardon, voiam să spun al Transilvaniei. Trebuia să-mi vizez o nefericită de adeverinţă medicală, din care reiese că coloana mea vertebrală e bucăţi, şi nu poate fi utilizată în scopuri sportive. Am pus pile în mişcare, că făr' de nu se poate, cel puţin nu în România, dar, surpriză! Deşi mă încadram în programul afişat pe uşă, nici urmă de nicio doamnă doctor la care aveam eu pila. În schimb, o droaie de asistente, care stăteau aşezate picior peste picior , hrănindu-se cu o poftă de hipopotam, de pe o măsoaie plină cu bucate. Aşa, unde-i doamna doctor? "Apăăăi, nu ştim. Da' ce treab...